Tratamente (naturiste) fitoterapice foarte eficiente. Plantele medicinale pot vindeca!

Dar ce este fitoterapia?
Fitoterapia este ramura terapiei care se ocupă cu mijloacele de prevenire şi vindecare a bolilor prin remedii vegetale. Are o vechime de mii de ani!
Cuvântul fitoterapie derivă de la grecescul phyton=plantă, therapie=ştiinţa tratării şi vindecării bolilor. Cu 2000 de ani î.Hr. egiptenii, grecii şi romanii utilizau plantele pentru diverse tratamente, mărturie stând scrierile vechi ale lui Hipocrates, Dioscorides şi Plinius cel Bătrân.
Spre deosebire de medicina alopată, care extrage din plante doar substanţele considerate necesare, fitoterapia foloseşte plantele în întregime, pentru a obţine efectul maxim al principiilor active pe care acestea le deţin.
Plantele medicinale acţionează prin principiile active conţinute în ele, fie în întreaga plantă, fie în anumite părţi ale plantei: floare, fruct, seminţe, muguri, rădăcini, frunze, scoarţă etc., principiile active putând fi: taninuri, mucilagii, saponine, uleiuri volatile etc.
Produsele fitoterapice NU prezintă reacţii adverse la dozele şi frecvenţa de administrare recomandate, prezintă, însă, unele dintre ele, contraindicaţii. Se administrează intern sau extern sunt formă de: infuzie (ceai), macerat, cataplasmă, pulbere sublinguală etc.
Deşi majoritatea se pot cumpăra de la farmacii şi plafaruri fără prescripţie medicală, deci, putându-se administra şi fără aviz medical, produsele fitoterapice se recomandă a se lua singure sau în asociere după un consult medical aferent.
Consultaţi un medic cu competenţă în fitoterapie înainte de a decide să vă administraţi unul sau mai multe preparate fitoterapice, pentru ca astfel să aveţi siguranţa cât mai mare că nu vă expuneţi la un risc major de experimentare a unui efect terapeutic nul sau a unor efecte adverse neplăcute!

_

Iată câteva (zeci de) produse fitoterapice Dacia Plant extraordinare:

1. AFIN (FRUNZE)
(Vaccinium myrtillus)

Afinul face parte din familia Ericaceae, fiind un arbust mic, cu tulpini târâtoare, de culoare verde. Frunzele sunt rotund-ovate până la eliptice iar florile, de culoare roz-palide au petalele unite în partea de sus sub formă de clopoţel. Fructele, de culoare negru-albăstrui au formă sferică, fiind zemoase, cu suc violaceu şi gust plăcut dulce-acrişor. Creşte în regiunile alpine, la altitudini de până la 2000-2500m, pe versanţii umbriţi şi umezi, în pădurile de conifere, pe stânci şi pajişti montane.
Se mai numeşte afene, afin de munte, afine negre, afinghi, asine, coacăză, pomuşoare, cucuzie.

Actiuni
INTERN:
astringent, antidiareic, antihemoragic, antiseptic intestinal si urinar, hipoglicemiant, capilaroprotector (protejează vasele capilare), antiinflamator.
EXTERN:
astringent, antiseptic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: diaree, enterită, enterocolită, colită de fermentaţie, colită de putrefacţie, hemoroizi, diabet zaharat, infecţii urinare, gută, reumatism, hiperuricemie (exces de acid uric în sânge), fragilitate capilară, retinopatie diabetică.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: hemoroizi, fisuri anale, plăgi diverse.

Contraindicatii
Alergie la afin.

Precautii
Pacienţii cu diabet zaharat insulino-dependent vor fi ţinuţi sub strictă supraveghere, mai ales în primele săptămâni de tratament, prin înregistrarea zilnică sau chiar de 2 ori pe zi a valorilor glicemiei, şi ajustarea dozelor de insulină în funcţie de noile valori obtinute.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică, după care se cerne prin sita pentru faină albă.
Se ia, de regulă, o linguriţă cu pulbere de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă (o cană), se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită (o cană), se menţine timp de 30min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
se fac spălături de 3-4 ori pe zi cu infuzia sau cu maceratul obţinute din plantă.

_

2. ANASON
(Pimpinella anisum)

Anasonul face parte din familia Apiaceae, fiind o plantă aromatică, erbacee, anuală, heliofilă, care preferă clima caldă. Cultivat din timpuri îndepărtate în Asia Mică, a fost răspândit ulterior atât în Europa cât şi pe alte continente. Planta are frunze puţine şi rare, florile mici şi de culoare albă fiind dispuse sub formă de umbrelă. Fructele sunt mici şi verzi, putând fi culese de la sfârşitul lunii august până la sfârşitul lunii septembrie. Se mai numeşte anason românesc, anis, anos, bădean, chimion de grădină, hanos, molotru, oniş, secărea.

Actiuni
tonic digestiv, antispastic, diuretic, aperitiv, vermifug, emenagog (declanşează ciclul menstrual), galactogog, stimulează secreţiile glandulare (salivare, gastrice, intestinale, biliare, mamare), estrogenic, acţioneaza asupra lobului anterior al hipofizei, carminativ, eupeptic; în doze mici este expectorant, iar în doze mari este antiseptic, stopând procesele fermentative de la nivelul intestinului gros.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: colici intestinale, balonare, colici abdominale la sugari, anorexie (lipsa poftei de mâncare), insuficienţă pancreatică, indigestii, pentru mărirea secreţiei de lapte la lăuze, dismenoree, dureri menstruale, bronşite, tuse spastică, astm, gripă, astenie, vomă psihogenă, viermi intestinali.

Contraindicatii
Sarcină, cancer de sân, cancer genital la femei, ulcer gastric şi duodenal, colită, alergie la anason.

Precautii
Se utilizează cu prudenţă la pacienţii cu teren alergic.
Fructele vechi (peste 3 ani) sau depozitate în condiţii improprii (umezeala) nu se folosesc deoarece devin toxice.
Infuzia se prepară în fiecare zi, nu se păstrează de pe o zi pe alta.

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia, o linguriţă rasă de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
-infuzia - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

3. ANGHINARE
(Cynara scolimus)

Anghinarea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze mari, spinoase şi flori mari de culoare violacee şi formă globuloasă. Originară din Etiopia, anghinarea este una din cele mai vechi plante medicinale cunoscute în istoria umanităţii, ea traversând Egiptul Antic pentru a ajunge în Europa de Sud. Grecii şi romanii utilizau anghinarea pentru tratarea icterului, dispepsiei şi afecţiunilor urinare. În medicina tradiţională, frunzele de anghinare erau folosite pentru proprietăţile coleretice şi diuretice.

Actiuni
coleretică, colagogă, hepatoprotectoare, regenerantă a celulelor hepatice, hipocolesterolemiantă, hipolipemiantă, împiedică dezvoltarea plăcilor aterosclerotice, diuretică, favorizează eliminarea renală a acidului uric, amplifică capacitatea de detoxifiere a ficatului, vasodilatatoare, cardioprotectoare, bacteriostatică (faţă de Salmonella, Staphylococcus şi Proteus), stimulează pofta de mâncare, antialergică (prin inhibarea complementului seric), laxativ, tonic amar, tonic digestiv.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: insuficienţă hepatică si renală, hepatite cronice, ciroză hepatică, colecistite acute şi cronice, diskinezie biliară, angiocolite (inflamaţii ale căilor biliare), enterite, infecţii intestinale, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, obezitate, ateroscleroză, gută, hipertensiune arterială, angină pectorală, anorexie, alergii pe fond hepatic, hemoroizi, constipaţie, astenie, surmenaj, intoxicaţii.

Contraindicatii
litiază biliară, obstrucţie biliară, sarcină, alăptare, alergie la anghinare.

Precautii
În caz de supradozare pot apărea: greţuri, diaree, nefrotoxicitate.

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

4. ARMURARIU
(Silybum marianum)

Armurariul face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă care se foloseşte de peste 2000 de ani ca remediu pentru tratarea bolilor de ficat şi vezică biliară. Primele utilizări în scopuri medicinale ale plantei au fost realizate de către medicul grec Dioscoride, care folosea armurariu pentru tratarea muşcăturilor de şarpe. Planta are frunzele ovale cu nervuri prelungite marginal în câte un ghimpe lung. Florile roşii, tubuloase sunt de asemenea terminate în ghimpi. Fructele, de formă cilindrică şi culoare brun-cenuşiu se recoltează în luna septembrie. Se mai numeşte armurar, buruiana-armurării, crăpuşnic, scai pestriţ sau ciulinul laptelui.

Actiuni
INTERN: antihepatotoxic, regenerant al celulelor hepatice (datorită silimarinei), hepatoprotector, tonic amar, hipocolesterolemiant, susţine activitatea hepatică şi renală protejând aceste organe împotriva efectelor adverse ale chimioterapicelor, antitumoral, antiproliferativ, galactogog, neurotrofic, neuroprotector, antioxidant.
EXTERN: antitumoral

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: hepatite acute şi cronice, virale şi metabolice, hepatită etanolică, ciroză hepatică, insuficienţă hepatică, hipercolesterolemie, tumori (hepatice, mamare, uterine, ovariene, ale prostatei, intestinale, pulmonare, ale vezicii urinare, ale pielii), intoxicaţii cu ciuperci, dispepsie; se asociază preventiv cu medicamente care prezintă potenţial hepatotoxic.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în tumori ale pielii.

Contraindicatii
Alergie la armurariu.

Precautii
doze mari pot produce scaune diareice.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură de plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
EXTERN:
se administrează sub formă de cataplasmă care se prepară astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poata fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma pe locul afectat minim 3ore.
_

5. CICOARE
(Cichorium intybus)

Cicoarea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă cunoscută şi apreciată încă din antichitate. În Egiptul Antic era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare şi renale. Începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, rădăcinile sunt utilizate pentru obţinerea surogatului de cafea. Planta are frunze mici, oval-lanceolate şi flori de culoare albastră. Se mai numeşte cicoară, cicoare de câmp, cicoare de vară, cicoare sălbatică, cicorie amară, cociţă, dudău, floarea-secerei, încingătoare, scai voinicesc, sporiş.

Actiuni
tonic hepatic, tonic digestiv, stomahic, coleretic, colagog, laxativ uşor, diuretic, depurativ, remineralizant, antianemic, slab hipoglicemiant, antiaritmic, hipotensiv.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni hepatobiliare (hepatite, icter, congestie hepatică, colecistopatii, diskinezie biliară), tulburări digestive (anorexie, balonare, digestie lentă), constipaţie, congestii splenice, anemie, gută, alimentaţia dietetică a diabeticilor şi în curele de slăbire.

Contraindicatii
gastrită hiperacidă, ulcer gastric, sarcină, alăptare, alergie la cicoare.

Precautii
EFECTE ADVERSE: rareori pot apărea alergii cutanate.

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

6. COADA CALULUI
(Equisetum arvense)

Coada calului face parte din familia Equisetaceae, fiind cunoscută şi folosită în medicina tradiţională încă din antichitate. Dioscoride, medic şi farmacolog al Greciei Antice utiliza această plantă datorită proprietăţilor ei hemostatice. Coada calului este o plantă erbacee, perenă, spontană, întâlnită în lunci umede, pe marginea apelor de munte, terenuri apoase, în câmpie şi în regiunea montană. Se mai numeşte barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă de cositor, mânzoaică, peria-ursului, etc.

Actiuni
INTERN: diuretic, astringent, hemostatic, dezinfectant urinar, antimicrobian, antiinflamator; stimulează sinteza de colagen, având efecte de consolidare a ţesutului conjunctiv; expectorant, bronhodilatator, reduce aciditatea gastrică, remineralizant.
EXTERN: antiinflamator, regenerant epitelial, cicatrizant, antimicrobian, hemostatic, antisudorific.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: edeme, infecţii urinare (nefrită, cistită, pielonefrită), ulcer gastric, gastrită hiperacidă, hemoragii (epistaxis, menoragii, metroragii, hemoragii interne), bronşite acute si cronice, osteoporoză, poliartrite cronice, artroze, fracturi, afecţiuni ale prostatei.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: contuzii (umflături, vânătăi), ulcer varicos, plăgi, eczeme, degerături, hemoroizi, epistaxis, mătreaţă, eficient împotriva căderii părului, poliartrite cronice, artroze, fracturi transpiraţie abundentă a picioarelor.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la coada calului.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în epistaxis se introduce intranazal un tampon cu vată îmbibat cu maceratul sau cu infuzie.
-în caz de mătreaţă sau cădere a părului se fac spălături cu macerat sau cu infuzia de plantă;
-în ulcer varicos sau răni deschise se aplică pulberea de plantă direct pe rană;
-în degerături sau transpiraţii abundente ale picioarelor se fac băi parţiale la mâini sau la picioare cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în contuzii, eczeme, poliartrite cronice, artroze, fracturi se administrează planta sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să se obţină o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore;
-în hemoroizi se fac spălături sau se aplică sub formă de comprese cu macerat sau infuzie de plantă.
_

7. COADA ŞORICELULUI
(Achillea millefolium)

Coada şoricelului face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze penate, păroase şi flori albe sau trandafirii. Numele ştiinţific al plantei Achillea provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care folosea coada şoricelului pentru a vindeca rănile soldaţilor săi. Planta creşte în toate zonele, de la câmpie până la regiunile subalpine. O întâlnim la marginea pădurilor, a drumurilor, în fâneţe, poieni, soluri nisipoase, în locuri însorite sau umbrite. Se mai numeşte brădăţel, coada-şoarecii, crestăţea, iarba-oilor, iarbă strănutătoare, sorocină, şorecie, etc.

Actiuni
INTERN: tonic digestiv, stomahic, antiinflamator, calmant, antispastic, hemostatic, bactericid, antipruriginos, cicatrizant, imunomodulator.
EXTERN: antiinflamator, cicatrizant, hemostatic, antimicrobian, antipruriginos.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anorexie, sindrom dispeptic, pentru stimularea funcţiei hepatice şi digestive, diskinezii biliare, afecţiuni gastrointestinale cu componentă spastică (crampe abdominale, colici biliare), colite, enterocolite, ulcer gastric si duodenal, gastrită hiperacidă, meteorism (balonare), epistaxis, hemoragii interne, metroragii, hemoroizi, dureri menstruale, metroanexită, cistită.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: plăgi, arsuri uşoare (de gradul I), hemoroizi sângerânzi, leziuni ano-rectale, epistaxis, ulcer varicos, prurit vulvar, înţepături de insecte.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la coada şoricelului.

Precautii
se utilizează cu prudenţă la pacienţii cu fotosensibilitate.
EFECTE ADVERSE: poate produce alergii cutanate.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în fisuri anale, ulcer varicos, arsuri, se fac badijonări sau spălături cu maceratul sau infuzia de plantă;
-în hemoroizi şi prurit vulvar se fac badijonări, spălături sau se aplică local sub formă de comprese cu maceratul sau infuzia de plantă;
-în epistaxis recidivant se introduce intranazal un tampon cu vată îmbibat cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în plăgi şi înţepături de insecte se fac spălături locale sau badijonări cu soluţia de macerat sau infuzie sau se administrează planta sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să se obţină o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

8. CORIANDRU
(Coriandrum sativum)

Coriandru face parte din familia Apiaceae, fiind o plantă erbacee, anuală, cultivată şi sporadică, cu frunze glabre, lucioase, de culoare verde-deschis. Florile sunt mici, albe, roz sau violete, grupate în inflorescenţe, iar fructele se găsesc sub formă de globuleţe, fiind bogate în uleiuri volatile. Originar din Asia şi Orient, coriandrul este cunoscut şi folosit în medicina tradiţională din vremuri îndelungate. Istoria utilizării acestei specii medicinale are mai mult de trei mii de ani, seminţele extrem de parfumate ale coriandrului, cu o aromă undeva între cea de citrice şi cea a lăcrămioarelor, fiind intens utilizate în scopuri medicinale şi magice de către egipteni, greci şi mai apoi romani. Se mai numeşte buruiană pucioasă, coleandră, iarbă puturoasă, piper alb, pucioasă, puturoasă, etc.

Actiuni
INTERN: tonic digestiv, stomahic, carminativ, antispastic, bactericid, fungicid, sedativ, anxiolitic, afrodisiac, antiinflamator, vermifug.
EXTERN: antimicrobian, antiinflamator.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anorexie, dispepsii, indigestie, meteorism (balonare), colite, colici abdominale la copii, anxietate, artrite, reumatism, helmintiaze (viermi intestinali).
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: artrite, reumatism, plăgi (împiedică suprainfectarea rănilor).

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la coriandru.

Precautii
A se evita expunerea la soare sau la radiaţii UV pe perioada tratamentului, datorită fenomenului de fotosensibilizare.
EFECTE ADVERSE: fotosensibilitate, alergii cutanate.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, inainte de mese. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 15-30min. înainte de mese.
În cazul viermilor intestinali se bea o cană cu macerat sau cu infuzie dimineaţa, pe stomacul gol şi nu se mănâncă până la orele 12.
EXTERN:
-în caz de plagă se fac spălături cu macerat sau infuzie de plantă;
-în artrite şi reumatism se administrează sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

9. COZI DE CIRESE
(Cerasi stipes)

Cireşul (Cerasus avium) este un arbore indigen care face parte din familia Rosaceae. Cultivat cu aproximativ 2500 de ani în urmă, mai întâi în Asia, a fost adus ulterior în Europa. În America a fost introdus de-abia în secolul al XVII-lea. Cireşul are o longevitate de 100 de ani, în stare sălbatică, specia cultivată având numai 25-40 de ani. Printre cele mai utilizate şi eficiente diuretice vegetale, codiţele de cireşe determină efecte rapide, mai ales asupra aparatului renal şi urinar. Se mai numeşte cerăş pădureţ, cireş sălbatic, ciureş, mălin pescăresc, mocru, vascuşoară, etc.

Actiuni
diuretic, antiseptic urinar, astringent, antidiareic, depurativ.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni ale tractului urinar (litiază renală, infecţii urinare), edeme, diaree.

Contraindicatii
alergie la cozi de cirese.

Precautii
se administrează cu prudenţă în sarcină şi alăptare.

Administrare
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 20min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

10. CREŢIŞOARĂ
(Alchemilla vulgaris)

Creţişoara face parte din familia Rosaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze mari, rotunjite, reniforme, având 7 sau 9 lobi şi marginile dinţate. Florile mici, de culoare galben-verzui sunt grupate în inflorescenţe. Cunoscută încă din antichitate, creţişoara a fost utilizată în diferite tradiţii, atât pentru trezirea şi amplificarea feminităţii, cât şi pentru vindecarea afecţiunilor ginecologice, fiind o plantă asociată cu feminitatea. Creşte la marginea pădurilor, a drumurilor, în păşuni, fâneţe, pe stânci şi coaste abrupte, în zona de deal şi de munte. Se mai numeşte brumărie, creţărel, rătunjir, umbra-muntelui, umbrarul-doamnei, etc.

Actiuni
INTERN: astringent, antihemoragic, antidiareic, antispastic, tonifică musculatura uterină, la femei acţionează asupra aparatului reproducător reglând activitatea hormonală.
EXTERN: astringent, cicatrizant, antiseptic, hemostatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: tulburări menstruale (amenoree, dismenoree, hipermenoree), pentru evitarea avorturilor spontane (în primele trei luni de sarcină), sterilitate la femei, tulburări de menopauză, hemoragii, hemoragii uterine, menometroragii, diaree.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: leucoree, fisuri anale, hemoroizi, epistaxis.

Contraindicatii
alergie la creţişoară.

Precautii
Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu hipercoagulabilitate sanguină.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
EXTERN:
-în leucoree se fac spălături vaginale cu macerat sau cu infuzie de plată;
-în fisuri anale se fac spălături sau băi de şezut cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în hemoroizi şi epistaxis se fac tamponări locale sau comprese cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
_

11. CRUŞIN
(Rhamnus frangula)

Cruşinul face parte din familia Rhamnaceae, fiind un arbust indigen cu frunze lat-eliptice lucioase, cu marginea întreagă şi flori mici, albe-verzui, grupate în buchete. Fructele sunt mici, sferice, verzi la început, apoi roşii şi violet-negricioase atunci când ajung la maturitate. Originar din Europa şi Asia, a fost introdus în America de Nord de-abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Canada fiind naturalizat cu aproximativ 100 de ani în urmă. Creşte la câmpie, pe dealuri, în păduri de luncă, zăvoaie, pe malul apelor şi mlaştini, sporadic în regiunile montane. Se mai numeşte crasici, lemn câinesc, patachină, sălbiş.

Actiuni
laxativ sau purgativ (în funcţie de doză), coleretic, colagog, favorizează digestia; acţiunea laxativă apare la doze de 1-3 grame pe zi şi se manifestă după 8-12 ore de la administrare, prin iritarea mucoasei intestinale, cu creşterea peristaltismului; acţiunea purgativă apare la doze de peste 4 grame pe zi.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: constipaţie acută şi cronică, în asociere cu medicaţia antihelmintică.

Contraindicatii
abdomen acut chirurgical, obstrucţie intestinală, afecţiuni inflamatorii ale intestinului, boala Crohn, colită ulceroasă, apendicită, hemoroizi, sarcină, alăptare, copii sub 12 ani.

Precautii
Nu se administrează în cure prelungite, datorită instalării obişnuinţei.
Tratamentul se efectuează pe perioade de 14 zile, cu pauze de minim 10 zile între cure.
Nu se asociază cu alte medicamente orale (cu excepţia antihelminticelor) deoarece,
împiedică absorbţia acestora, accelerând tranzitul intestinal.
REACŢII ADVERSE: pot apărea: disconfort abdominal, colici intestinale, diaree; urina poate fi colorată în roşu.

Administrare
-ca laxativ - se prepară decoct din plantă după modul următor: o linguriţă cu vârf de plantă se adaugă la o cană cu apă clocotită, se fierbe timp de 15min., apoi se lasă acoperită încă 15min., după care se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se bea o cană cu decoct seara, la culcare, în doză unică (o dată pe zi), sau câte 2 căni cu decoct pe zi, dimineaţa şi seara.
-ca purgativ - se prepară decoct din plantă după modul următor: o lingură cu vârf de plantă se adaugă la o cană cu apă clocotită, se fierbe timp de 15min., apoi se lasă acoperită încă 15min., după care se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se bea o cană cu decoct seara, în doză unică (o dată pe zi).
În cazul viermilor intestinali, se administrează decoctul din plantă urmărind acţiunea purgativă, după administrarea medicaţiei antihelmintice.
_

12. ECHINACEA
(Echinacea purpurea)

Echinacea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă perenă, la care florile apar individual la vârful tulpinii, având petale de culoare alb, roz sau roşu şi un disc roşu-maroniu central. Echinacea a fost utilizată de amerindieni ca remediu pentru tratarea rănilor şi a muşcăturilor de şarpe, ea fiind preluată de coloniştii americani şi introdusă în arsenalul lor terapeutic în anul 1800. Celebritatea plantei se datorează efectelor sale imunostimulatoare extrem de puternice, fapt care recomandă utilizarea ei în numeroase afecţiuni şi tulburări.

Actiuni
INTERN:
imunostimulent, antiinflamator, antiviral, antimicrobian, inhibă hialuronidaza (opreşte acţiunea invazivă a bacteriilor), inhibă multiplicarea virusurilor, fiind activă asupra virusului gripal, virusului AH5N1 (virusul gripei aviare), virusului AH1N1 (virusul gripei porcine), virusurilor herpes simplex de tip1 şi de tip2, scade rata de apariţie a speciilor de Candida albicans şi Lysteria monocytogenes, stimulează activitatea corticosuprarenală, antichistic, antitumoral.
EXTERN: stimulent al imunităţii locale, antiinflamator şi cicatrizant.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: infecţii respiratorii virale şi bacteriene, infecţii urinare, infecţii rezistente la antibiotice sau recidivante, infecţii cu virusurile AH5N1 şi AH1N1, herpes, prostatite, afecţiuni ginecologice de natură inflamatorie (anexite, metroanexite, endometrite), infecţii cu Candida albicans şi Lysteria monocytogenes.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, arsuri, furuncule, otite, leziuni tegumentare.

Contraindicatii
alergie la echinacea.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în plăgi, arsuri, otite se fac spălături cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-otite se fac spălături cu maceratul sau cu infuzia de plantă, după care se usucă prim tamponare usoară.
-în furuncule şi leziuni tegumentare se administrează sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

13. FENICUL
(Foeniculum vulgare)

Feniculul face parte din familia Apiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, care se aseamănă cu mărarul. Cultivat încă din antichitate în zona Mării Mediterane, în zilele noastre se extinde pe tot continentul european, Asia Mică şi America. În Grecia Antică era considerat un simbol al succesului. În India se foloseşte ca odorizant al respiraţiei şi pentru stimularea digestiei.
Se mai numeşte anason dulce, chimion dulce, finchil, hanus, mărariu de casă, etc.

Actiuni
anticolitic, antiseptic intestinal şi renal, antispastic, carminativ, galactogog, estrogenic, diuretic, expectorant, stomahic, tonic digestiv, vermifug.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: colici intestinale, colici abdominale la sugari, balonare (meteorism), dispepsii, colită spastică, indigestie, alăptare (pentru creşterea secreţiei lactate), hipoplazie mamară, infecţii urinare, parazitoze.

Contraindicatii
Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu teren alergic.

Precautii
A se evita expunerea la soare sau la radiaţii UV pe perioada tratamentului, datorită fenomenului de fotosensibilizare. Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu teren alergic.
SUPRADOZARE: În doze mari fructele de fenicul sunt toxice la nivelul sistemului nervos central, producând crize epileptiforme, halucinaţii, somnolenţă.
REACŢII ADVERSE: pot apărea alergii cutanate.

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

14. GĂLBENELE
(Calendula officinalis)

Gălbenelele fac parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, anuală, cu inflorescenţe terminale de culoare galben-portocaliu. Originară din Asia şi Europa de Sud, a fost introdusă în medicina tradiţională în secolul al XII-lea, în Europa Centrală şi zona mediteraneeană. Creşte pe lângă ziduri, clădiri sau pe câmpii, în grădini, pe marginea drumurilor sau a gardurilor. Se mai numeşte filimică, crăiţe, calce, căldăruşă, fetişcă, floare galbenă, flori oşeneşti, gălbenare, roşioară, ruginele, ruşuliţe, salomie, silinii, stâncuţă, etc.

Actiuni
INTERN:
cicatrizant, antiinflamator, antispastic, coleretic, hipolipemiant, emenagog, antibacterian, antimicotic, antiviral, antitumoral, antitrichomonazic, calmează durerile menstruale.
EXTERN:
cicatrizant, antiinflamator, antiseptic, antibacterian, antimicotic, antitricomonazic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gastrită hiperacidă, ulcer gastric şi duodenal, dischinezii biliare, colecistită, enterocolită, dismenoree.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: plăgi, arsuri, eczeme, ulcer varicos, ulceraţii tegumentare, eritem fesier, hemoroizi, degerături, acnee, înţepături de insecte, afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui, micoze, leucoree, infecţii cu Trichomonas vaginalis.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la gălbenele.

Precautii
SUPRADOZARE:
În caz de supradozare pot apărea efecte sedative şi hepatotoxicitate.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă de pulbere de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în arsuri, ulcer varicos şi ulceraţii tegumentare se fac spălături sau badijonări locale, realizate cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui se fac spălături bucale sau gargară cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în leucoree şi în infecţii cu Trichomonas vaginalis se fac spălături vaginale cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în plăgi, eczeme, eritem fesier, hemoroizi, degerături, acnee, micoze şi înţepături de insecte se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

15. GHIMPE
(Xanthium spinosum)

Ghimpele face parte din familia Asteraceae, find o plantă erbacee, anuală, cu o tulpină bogat ramificată, cu spini trifurcaţi la baza fiecărei frunze şi flori mici verzui. Creşte pe lângă drumuri şi garduri, prin păşuni, saturi şi locuri necultivate. Ghimpele este o plantă cu o capacitate de adaptare impresionantă, care rezistă deopotrivă la secetă, vânturi puternice şi la temperaturi scăzute. Este răspândită pe o arie geografică foarte întinsă - din Africa de Nord şi până în Europa şi Asia. Calitatea sa excepţională care a scos-o din anonimat este eficienţa în afecţiunile prostatei şi în special în adenomul de prostată. Se mai numeşte holeră, pălămidă, scăiete muscălesc, spin alb, spin de holeră, spin muscălesc, etc.

Actiuni
antiinflamator (decongestiv) al prostatei, cicatrizant, diuretic, antiseptic urinar (acţioneaza asupra colibacililor şi asupra Proteus vulgaris), antitumoral.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: adenom de prostată, prostatită, infecţii urinare cu colibacili şi Proteus vulgaris.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii, alergie la ghimpe.

Precautii
se recomandă regim hiposodat şi evitarea băuturilor alcoolice, a alimentelor acide sau condimentate.

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

16. HIBISCUS
(Hibiscus sabdariffa)

Hibiscus este o plantă care face parte din familia Malvaceae, fiind originară de la tropice. Florile, de o frumuseţe luxuriantă, au fost utilizate de-alungul timpului, în special în medicina populară orientală, sub formă de ceaiuri aromate, cu un puternic efect relaxant şi răcoritor, în tratarea afecţiunilor renale şi digestive. În Malaezia, se foloseşte sucul proaspăt obţinut din calicele plantei, datorită conţinutului ridicat în vitamina C şi antocianozide, iar în Caraibe, băutura obţinută din fructele proaspete este nelipsită în cadrul sărbătorilor de Crăciun.

Actiuni
antihipertensiv, diuretic, antispastic intestinal şi uterin, antiseptic, tonifiant, stimulează activitatea cerebrală îmbunătăţind atât eforturile intelectuale cât şi pe cele fizice, antioxidant, uşor expectorant, antifebril.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: hipertensiune arterială, edeme, afecţiuni respiratorii (febră, tuse, infecţii la nivelul tractului respirator).

Contraindicatii
alăptare, alergie la hibiscus.

Precautii
În doze mari are efect de reducere a fertilităţii.

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

17. IENUPĂRUL
(Juniperus communis)

Ienupărul face parte din familia Cupressaceae, fiind un arbust conifer, răşinos, spontan, cu frunze aciculare, cu o dungă albă pe faţă şi verzi-închis pe dos. Fructele se prezintă ca nişte bobiţe, de culoare negru-albăstrui, aromate, cu gust uşor dulceag. Creşte la altitudini de 700-1500m, la marginea pădurilor şi poienelor, în păşuni, coline şi zone muntoase. Rezistent la ger şi la secetă, preferă locurile luminoase. Se mai numeşte archiş, boabe de brad, brădişor, brazi pitici, cetină, feniar, ienuper, inibahar, jinept, jip mic, etc.

Actiuni
INTERN: diuretic, antiseptic urinar, intestinal şi respirator, litotriptic urinar, antiinflamator, analgezic, depurativ, bronhodilatator, stomahic, carminativ, hipoglicemiant, sudorific.
EXTERN: antiinflamator, analgezic, antiseptic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: edeme, afecţiuni ale tractului urinar (infecţii şi litiază urinară), afecţiuni digestive (infecţii gastro-intestinale, enterite, enterocolite, colite de fermentaţie, dispepsie, flatulenţă, anorexie), bronşite acute şi cronice, reumatism, artrite, gută.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: reumatism, boli articulare, dureri musculare.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii mici, alergie la ienupăr.

Precautii
Administrarea îndelungată poate produce iritaţii la nivelul căilor urinare şi hematurie.
În caz de nefrită acută, cronică şi nefroză se administrează numai la recomandarea medicului.
În cazul administrării pe durate mai lungi de timp (peste 3 săptămâni) se recomandă asocierea ienupărului cu plante cu efect protector asupra epiteliului renal, cum ar fi nalba, coada şoricelului, muşeţelul.
La copii se administrează pe perioade scurte de maxim 7-10 zile. Dozele se adaptează în funcţie de vîrstă şi greutate (de obicei se utilizează ¼ pînă la ½ din doza adultului).

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apa.
-maceratul la rece - se prepară din 2 linguriţe cu boabe zdrobite adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară din 2 linguriţe cu boabe zdrobite adăugate la 250ml de apa clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în reumatism, boli articulare şi dureri musculare se administrează sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin macinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să se obtină o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţină cataplasma la locul afectat minim 30min. şi maxim 2 ore(în funcţie de sensibilitatea pielii).
_

18. ISOP
(Hyssopus officinalis)

Isopul face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, rezistentă la ger şi la secetă, cu frunze liniar-lanceolate şi flori violacee. Originară din zone care se întind din estul Mării Mediterane şi până în Asia Centrală, a fost introdusă în America cu aproximativ 100 de ani în urmă. Este o plantă cu o aromă proaspătă, înviorătoare, folosită de mii de ani în terapie, fiind pomenită şi în Biblie, în psalmii lui David, făcând parte dintre plantele considerate sfinte. Se mai numeşte cimbru cel bun, cimbru de grădină, culecel bun, etc.

Actiuni
INTERN:
bronhodilatator, antiastmatic, anticataral, expectorant, antispastic, tonic respirator, tonic digestiv, stomahic, carminativ, antilitiazic biliar, vasodilatator, antihipertensiv, reduce fragilitatea vaselor capilare, antiviral (asupra virusului Herpes simplex).
EXTERN:
antiseptic, cicatrizant, antiherpetic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: astm bronşic, bronşită astmatiformă, bronşită catarală, bronşite acute şi cronice, tuse spastică, tuse productivă, meteorism (balonare), indigestie, calculi biliari, hipertensiune arterială, fragilitate capilară, insuficienţă venoasă cronică, herpes.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni superficiale şi herpes.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, epilepsie, copii mici, alergie la isop.

Precautii
La copii se administrează pe perioade scurte de maxim 7-10 zile. Dozele se adaptează în funcţie de vîrstă şi greutate (de obicei se utilizează ¼ pînă la ½ din doza adultului).

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 15min. înainte de mese.
EXTERN:
-în răni superficiale şi herpes se utilizează sub formă de cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

19. LAVANDA
(Lavandula officinalis)

Lavanda (sau levănţica) face parte din familia Lamiaceae, fiind un semiarbust peren, ce creşte în tufe dese, cu aspect globulos, având frunze mici, liniar-lanceolate şi flori de culoare albastru-violet. Numele ştiinţific al plantei "Lavandula" derivă din latinescul "lavare" care înseamnă "a spăla". În Grecia Antică, Persia şi Roma era utilizată ca parfum de baie şi antiseptic. În medicina budistă şi tibetană se foloseşte pentru tratarea psihozelor şi a nebuniei, iar în Europa şi America se întrebuinţează pentru combaterea anxietăţii şi a insomniei. Originară din zona mediteraneeană, sud-estul Indiei şi Africa tropicală, levănţica creşte astăzi spontan sau se cultivă pe suprafeţe întinse, pentru a fi valorificată în industria cosmetică.

Actiuni
INTERN:
anxiolitic, sedativ, antidepresiv, antispastic, analgezic, hipotensiv, coleretic, diuretic, antimicrobian, antifungic (asupra Candida albicans), antitumoral.
EXTERN:
cicatrizant, antimicrobian, antimicotic (Candida albicans), analgezic, antispastic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anxietate, nelinişte, iritabilitate, tensiune psihică, atacuri de panică, depresii, migrene, dureri de cap, insomnie, hipertensiune arterială, afecţiuni cardiace pe fond nervos,
dispepsii, tulburări intestinale cu substrat nervos, diaree cauzată de stress, afecţiuni respiratorii (răceală, faringită, amigdalită, bronşită), reumatism.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, arsuri, igiena bucală, acnee, micoze (în special candidoză), combaterea durerilor care apar după naştere (dureri perianale), fisuri anale, leucoree, spasme musculare, dureri musculare şi osoase, dureri de diferite cauze localizate la nivelul pielii şi ţesuturilor superficiale, reumatism, dureri articulare în general, poliartrită reumatoidă, căderea părului (alopecie), mătreaţă (în acest caz se recomandă asocierea cu cimbru şi rozmarin).

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii mici, alergie la lavandă.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
pot apărea fotosensibilitate şi alergii cutanate.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în plăgi, arsuri şi acnee se fac spălături locale sau se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-pentru igiena bucală se fac spălături bucale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în micoze se poate administra sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore;
-pentru combaterea durerilor care apar după naştere (dureri perineale) se fac băi de şezut cu macerat sau cu infuzie de plantă timp de 10 zile consecutiv;
-în fisuri anale se fac spălături locale sau băi de şezut cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în leucoree se fac spălături vaginale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în spasme musculare, dureri musculare şi osoase, dureri de diferite cauze localizate la nivelul pielii şi a ţesuturilor superficiale, reumatism, dureri articulare şi poliartrita reumatoidă se administrează sub formă de cataplasme, care se obţin după modul prezentat anterior (în cadrul micozelor), fiind totodată necesară asocierea cu administrarea internă a plantei;
-pentru căderea părului (alopecie) şi în caz de mătreaţă se clăteşte părul după baie cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
_

20. LEMN DULCE
(Glycyrrhiza glabra)

Lemnul dulce face parte din familia Fabaceae, fiind un subarbust peren, cu frunze alterne, lipicioase şi flori roşii sau violete. Originar din Europa Centrală, planta s-a extins în toată Europa, Asia şi nordul Africii. La noi creşte în păduri umede sau pe soluri nisipoase, în apropierea râurilor. Numele ştiinţific al plantei "Glycyrrhiza"provine din greaca veche, însemnând " rădăcina dulce". În China, Grecia Antică şi Egipt era utilizat pentru tratarea afecţiunilor respiratorii şi a bolilor de stomac. Se mai numeşte ciorâng, firuţă, iarbă dulce, reglisă, rădăcină dulce, unghia-găii, etc.

Actiuni
INTERN:
expectorant şi emolient, antiulceros, cicatrizant, antispastic, antiinflamator de tip cortizonic şi mineralocorticoid, estrogenic, analgezic, bacteriostatic, imunostimulent, laxativ sau purgativ (în funcţie de doză), diuretic.
EXTERN:
antiinflamator, antiseptic, cicatrizant.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni bronhopulmonare (bronşite, laringite, traheo-bronşite), gastrite hiperacide, ulcer gastric şi duodenal, artrită reumatoidă, boala Addison, tulburări menstruale (amenoree, hipomenoree, dismenoree), hipoplazie mamară, constipaţie.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni ale cavităţii bucale şi orofaringiene, conjunctivită, crize hemoroidale, dermatite seboreice, înţepături de insecte, eritem solar.

Contraindicatii
hiperestrogenism, chisturi ovariene, noduli mamari, tumori benigne şi maligne mamare sau genitale, sarcină, alăptare, sindrom Cushing, alergie la lemn dulce.

Precautii
La pacienţii cu hipertensiune arterială se administrează numai cu recomandarea medicului. Nu se asociază cu corticosteroizi.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară din 2 linguriţe cu pulbere adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
-infuzia - se prepară din 2 linguriţe cu pulbere adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-decoctul - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se fierbe timp de 15min., după care se lasă la răcit, se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu decoct pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în afecţiuni ale cavităţii bucale şi orofaringiene se clăteşte gura sau se face gargară cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în conjunctivită se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă aplicate pe pleoapele închise;
-în crizele hemoroidale, dermatitele seboreice, eritemul solar şi înţepăturile de insecte se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

21. LICHEN DE PIATRĂ
(Cetraria islandica)

Lichenul de piatră face parte din clasa Ascomycetes, familia Parmeliaceae, fiind o plantă lipsită de rădăcină, tulpină şi frunze. Corpul său este un tal în formă de tufă mică, care are lobii divizaţi în două, răsuciţi şi tiviţi pe margine cu cili groşi şi rigizi. Culoarea variază de la verde-cenuşiu până la brun-negru pe faţa superioară, fiind albicioas

Continuare a posting-ului de mai sus!

23. MENTĂ
(Mentha piperita)

Menta face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze oval-lanceolate şi flori violacee dispuse într-o inflorescenţă spiciformă, conică. Denumirea ştiinţifică a plantei Mentha provine de la "Mintha", numele unei nimfe din mitologia greacă şi romană, care a fost metamorfozată într-o plantă, ce îi poartă numele. Deşi menta este o plantă utilizată încă din antichitate, ea a fost introdusă pentru prima dată în literatura medicală de-abia în secolul al XVII-lea. Datorită uleiului volatil, principalul său component, menta reprezintă una din plantele cele mai folosite în fitoterapia de pe toate meridianele. Se mai numeşte izmă bună, ghiazmă, iasmă, mintă neagră, nintă rece, etc.

Actiuni
INTERN:
tonic digestiv, coleretic, colagog, antispastic, antiseptic, carminativ, astringent, antidiareic, antiemetic, secretolitic, descongestionant al căilor respiratorii, bronhodilatator, analgezic, uşor anestezic, uşor sedativ.
EXTERN:
descongestionant al sinusurilor, bronhodilatator, antiinflamator, analgezic, uşor anestezic, dezinfectant, antipruriginos, antimicotic, antiinfecţios, antiviral (pe virusul herpetic).

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: diaree, infecţii gastro-intestinale, digestie lentă, colici intestinale, enterocolite, dureri de stomac ce apar pe fond nervos, meteorism (balonare), afecţiuni respiratorii (bronşită, laringită, traheo-bronşită, tuse convulsivă, gripă), halenă (miros urât al gurii), rău de mişcare (se administrează sub formă de pulbere), stări de greaţă şi vomă, angoasă, nervozitate, oboseală mentală (se administrează sub formă de pulbere).
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: faringite (ca analgezic), prurit (mâncărime a pielii), urticarie, herpes şi pentru igienizarea cavităţii bucale.

Contraindicatii
alergie la mentă.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în faringite şi pentru igienizarea cavităţii bucale se clăteşte gura sau se face gargară cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în prurit, urticarie şi herpes se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

24. MERIŞOR
(Vaccinium vitis-idaea)

Merişorul face parte din familia Ericaceae, fiind un arbust pitic răspândit în zonele montane, la altitudini de peste 1300m. El provine din emisfera nordică, unde reprezenta alimentaţia de bază a vikingilor. În scopuri medicinale, se folosesc frunzele, care se recoltează în lunile septembrie şi octombrie, perioadă în care conţinutul în substanţe active este maxim. Merişorul conţine următoarele principii active: arbutozidă, metilarbutozidă, arbutină, fraxină, flavonoide, antocianidine şi taninuri.
Pe traiectul urinar, arbutozida şi metilarbutozida sunt hidrolizate la hidrochinonă, metilhidrochinonă şi glucoză. Principala sa acţiune terapeutică, aceea de antiseptic urinar, se datorează hidrochinonei, care se elimină rapid prin urină, pe care o poate colora în verde. Înca o acţiune deosebit de folositoare a merişorului este cea antimicrobiană asupra bacteriilor Porphyromonas gingivalis şi Prevotella intermedia, implicate în dezvoltarea infecţiilor gingivale şi pulpare, contribuind la igienizarea cavităţii bucale.

Actiuni
INTERN: antiseptic urinar, antiinflamator, diuretic, diaforetic (produce transpiraţie), astringent, expectorant, antitusiv, antioxidant şi dezinfectant al cavităţii bucale.
EXTERN: antiseptic al cavităţii bucale.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: infecţii ale tractului urinar (cistite, uretrite, pielonefrite), inflamaţii urogenitale, leucoree, infecţii acute şi cronice ale tractului respirator (tuse, bronşite, traheobronşite), reumatism, gută şi diaree.
EXTERN: se utilizează ca adjuvant pentru aseptizarea cavităţii bucale.

Contraindicatii
insuficienţă renală, sarcină, alăptare, copii mici, alergie la merişor.

Precautii
supradozarea poate produce iritarea mucoasei gastrice şi fenomene alergice

Administrare
INTERN:
- pulbere - Pulberea se obţine prin măcinarea fină a frunzelor cu o râşniţă electrică. Se ia câte 1 linguriţă rasă, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, se ţine sub limbă timp de 10-15min. iar apoi se înghite cu puţină apă.
- macerat la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
- infuzie - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN: pentru aseptizarea cavităţii bucale, se fac spălături cu infuzie sau macerat de merişor, de 2-3ori pe zi.
_

25. MESTEACĂN
(Betula pendula)

Mesteacănul face parte din familia Betulaceae, fiind un arbore foios, cu scoarţa albă şi netedă şi frunze ovat-triunghiulare, dinţate, care rezistă în cele mai grele condiţii de climă, sol sau altitudine. Creşte în zona de dealuri joase şi de câmpie, unde suportă foarte bine arşiţa şi seceta, în depresiunile adânci, unde înfruntă gerurile iernii, ori în zonele montane abrupte, unde se agaţă efectiv de stânci şi rezistă vânturilor cele mai puternice. În acord cu capacitatea sa vitală extraordinară, frunzele mesteacănului au proprietăţi terapeutice foarte puternice. Se mai numeşte mesteacăn alb sau mastacân.

Actiuni
INTERN:
diuretic (cu eliminare de acid uric), diaforetic şi hipotermizant, depurativ, antiseptic urinar şi intestinal, antibacterian (faţă de Escherichia coli), hipocolesterolemiant, dizolvă calculii urinari.
EXTERN:
antiseptic, antiinflamator, tonic capilar (stimulează creşterea şi regenerarea părului).

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: edeme, nefrită, litiază renală, hipertensiune arterială, gută, uricemie, hipercolesterolemie, reumatism, febră tifoidă, tifos exantematic.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, eczeme, dermatite, pentru creşterea şi regenerarea părului.

Contraindicatii
Sarcină, alăptare, copii mici, alergie la mesteacăn.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
pot apărea uşoare iritaţii la nivelul tubului digestiv (datorită monotropitozidei).
SUPRADOZARE:
La doze mari (peste 100 de grame de frunze pe zi) mesteacănul este toxic, producând tulburări digestive (inflamaţii intestinale, dureri abdominale violente, anorexie).

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în răni, eczeme, dermatite se aplică local sub formă de cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore;
-pentru creşterea şi regenerarea părului se clăteşte părul după spălare şi se fricţionează pielea capului cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
_

26. MUŞEŢEL
(Matricaria chamomilla)

Muşeţelul face parte din familia Asteraceae, fiind una din cele mai importante plante medicinale care creşte în ţara noastră. Utilizat din vremurile cele mai îndepărtate, muşeţelul era întrebuinţat în Grecia Antică şi în imperiul roman pentru vindecarea diferitelor boli. Egiptenii îl considerau o floare sacră şi îl dedicau lui Ra, zeul soarelui, în timpul ceremoniilor rituale. Răspândit în Europa şi Asia, creşte pe marginea drumurilor, în lanurile de cereale, pajişti şi locuri necultivate. Se mai numeşte matricea, muşăţea, muşeţel de câmp, romaniţă, etc.

Actiuni
INTERN:
antiinflamator, emolient, gastroprotector, antiulceros, analgezic, antispastic, stomahic, coleretic, colagog, antialergic, imunomodulator, radioprotector, antitoxic, uşor sedativ, antibacterian, reduce uşor febra.
EXTERN:
dezinfectant, emolient, antiinflamator, cicatrizant, epitelizant, antibacterian, antimicotic (activ faţă de Candida albicans), tonic capilar (tonifică rădăcina şi firul de păr, căruia îi conferă strălucire, fiind eficient în special pentru părul blond şi şaten).

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: faringite, laringite, tulburări digestive (gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, colici abdominale, digestie lentă), afecţiuni respiratorii (sinuzite acute şi cronice, bronşite acute), afecţiuni urinare (cistite, nefrite, glomerulonefrite), dismenoree, radioterapie.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui (stomatite, afte, faringite), afecţiuni oculare (blefaro-conjunctivite), afecţiuni dermatologice (răni deschise, plăgi superficiale, eczeme, arsuri, înţepături de insecte, psoriazis, eritem fesier si iritaţii cutanate la sugari), leucoree, vaginite, hemoroizi, pentru îngrijirea tenului şi a părului.

Contraindicatii
alergie la muşeţel.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
poate produce fotosensibilizare şi dermatite de contact.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui se fac spălături bucale sau gargară cu maceratul sau cu
infuzia de plantă;
-în afecţiuni oculare se administrează sub formă de comprese sau spălături cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în afecţiuni dermatologice şi hemoroizi se administrează sub formă de comprese cu maceratul sau cu infuzia de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
-în leucoree şi vaginite se fac spălături vaginale cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
-pentru îngrijirea tenului, se spală dimineaţa şi seara tenul cu un tampon de vată înmuiat în maceratul sau în infuzia de plantă, sau se pot aplica, de asemenea, comprese cu soluţie extractivă pentru tenurile iritate;
-pentru îngrijirea părului, ultima clătire după spălare se va face cu macerat sau cu infuzie de plantă.
_

27. OBLIGEANĂ
(Acorus calamus)

Obligeana face parte din familia Araceae, fiind o plantă erbacee, perenă, întâlnită în locurile mlăştinoase sau pe marginea apelor curgătoare şi a bălţilor. Originară din India, a fost introdusă în Europa de-abia în secolul al XVI-lea, în prezent fiind răspândită în aproape toate ţările. Medicina ayurvedică întrebuinţează planta în bolile de rinichi şi ficat, în reumatism şi pentru îmbunătăţirea memoriei. În China obligeana este utilizată pentru recuperarea pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale. În medicina tradiţională este recomandată în tratamentul tulburărilor psihice şi nervoase, cum ar fi: isteria, nevrozele anxioase şi depresive, psihozele, epilepsia. Se mai numeşte trestie mirositoare, crin de apă, buciumaş, papură roşie, spetează, spiribană, paporotnec, calmenă, etc.

Actiuni
INTERN:
antispastic, tonic-amar, stimulent al secreţiilor gastro-intestinale, coleretic, eupeptic, sedativ, tonic nervos, îmbunătăţeşte memoria, uşor hipnotic, antiepileptic.
EXTERN:
revulsiv slab

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anorexie de natură nervoasă, gastrite hipoacide, ulcer gastric hipoacid, colite şi enterocolite spastice, colici gastro-intestinale, dischinezie biliară, digestie lentă, tulburări de memorie şi atenţie, nevroze anxioase şi depresive, insomnii, epilepsie, distonii neuro-vegetative.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: reumatism

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii mici, alergie la obligeană.

Precautii
Peste dozele recomandate pot apărea stări puternice de greaţă, vomă şi senzaţii de ameţeală.
REACŢII ADVERSE:
hiperaciditate gastrică

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia 1/4-1/2 linguriţă rasă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o linguriţă cu pulbere adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o linguriţă cu pulbere adăugată la 250ml apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-decoctul - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se fierbe timp de 15min., după care se lasă la răcit, se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu decoct pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în reumatism se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

28. PĂDUCEL, FLORI şi/sau FRUCTE
(Crataegus monogyna, C. oxyacantha)

Păducelul face parte din familia Rosaceae, fiind un arbust spinos, de câţiva metrii înălţime, care la sfârşitul lui aprilie şi începutul lui mai încântă privirea cu ploaia sa de petale albe şi îmbie la relaxare cu aroma sa liniştitoare. În septembrie - octombrie explozia sa de fructe roşii viu colorate dă un aspect sărbătoresc dealurilor şi marginilor de pădure unde, de obicei creşte. Atât florile cât şi fructele sunt un adevărat elixir în bolile cardiovasculare, motiv pentru care este una din cele mai folosite plante din Europa, unde aceste afecţiuni constituie cauza numărul unu de mortalitate. Utilizat ca remediu terapeutic din cele mai vechi timpuri, păducelul îşi datorează eficienţa complexului de principii active, capacitatea sa curativă fiind însă mult diminuată prin prelucrarea termică a plantei (ceaiurile fiind obţinute de obicei prin fierberea produsului), motiv pentru care, se recomandă administrarea păducelului sub formă de pulbere, macerat la rece sau tinctură, forme de extracţie care păstrează nealterate proprietăţile plantei.

Actiuni
cardiotonic, vasodilatator coronarian, îmbunătăţeşte irigarea cordului, antiaritmic, antihipertensiv, are capacitatea de restabilire a circulaţiei în zonele necrozate după infarctul miocardic, β-blocant, sedativ.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: tulburări de ritm cardiac (tahicardie, palpitaţii, extrasistole), insuficienţă cardiacă, cardiopatie ischemică, angină pectorală, infarct miocardic, hipertensiune arterială, ateroscleroză incipientă, distonii neurovegetative, anxietate, nevroze.

Contraindicatii
alergie la păducel

Observatii
În bolile cronice cardiace sau circulatorii se recomandă cure îndelungate cu păducel (peste 6 luni).

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min. după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

29. PĂPĂDIE
(Taraxacum officinale)

Păpădia face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu o tulpină cilindrică, goală în interior, fără noduri, terminată cu o inflorescenţă. Frunzele sunt lanceolate, cu marginea inegal scobită, iar florile mari şi galbene se închid seara şi se deschid dimineaţa. Originară din Europa şi Asia, păpădia este o plantă cunoscută şi folosită de mii de ani pentru tratarea diferitelor boli. Astfel, medicina tradiţională arabă o utilizează pentru tratarea afecţiunilor ficatului şi splinei, iar în medicina tradiţională chineză este asociată cu alte plante pentru tratamentul hepatitei. Se mai numeşte crestăţea, floarea-broaştei, flori galbene, lăptucă, lilicea, etc.

Actiuni
tonic amar, coleretic şi colagog, stimulent al secreţiilor exocrine (salivare, gastrice, pancreatice şi intestinale), eupeptic, laxativ, diuretic, diaforetic, depurativ, antiinflamator, antioxidant, hipoglicemiant, antitumoral, creşte pofta de mâncare.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: anorexie, dischinezii biliare, colecistite, stimularea secreţiilor pancreatice, indigestii, afecţiuni hepatice (insuficienţă hepatică, hepatite, congestie hepatică), hipercolesterolemie, litiază renală şi biliară, gastrite hipoacide, obezitate (în curele de slăbire elimină edemele şi grăbeşte tranzitul intestinal), constipaţie, anemie, afecţiuni renale, gută.

Contraindicatii
alergie la păpădie.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
hiperaciditate gastrică.

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

30. PELIN
(Artemisia absinthium)

Pelinul face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, întâlnită pe câmpuri, marginea drumurilor, în zone de şes şi de deal, pe terenuri aride şi pietroase. Denumirea ştiinţifică a plantei Artemisia provine de la "Artemis", care în Grecia Antică era zeiţa vânătorii, a pădurilor şi a vindecărilor miraculoase. Prima menţiune a plantei apare în Papyrus Ebers, unul din cele mai vechi tratate medicale ale Egiptului Antic, care datează din anul 1550 î. Ch., în care se menţionează că, pelinul era utilizat pentru combaterea viermilor intestinali, proprietate pentru care se foloseşte şi astăzi în medicina tradiţională. Se mai numeşte iarba-fecioarelor, pelin de grădină, pelin negru, pelin verde, pelinaş, etc.

Actiuni
EXTERN:
antiinflamator, anticandidozic, vermifug.

Indicatii
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: plăgi, vulvo-vaginite (candidoză genitală), hemoroizi, helmintiaze.

Contraindicatii
Nu se utilizează pentru uzul intern.

Administrare
EXTERN:
-în plăgi şi vulvo-vaginite (candidoză genitală) se fac spălături cu soluţia concentrată de macerat sau infuzie de plantă;
-în hemoroizi se fac spălături, băi de şezut sau se pot aplica local comprese cu soluţia concentrată de macerat sau infuzie de plantă.
-în helmintiaze (viermi intestinali) se fac clisme cu maceratul sau cu infuzia de plantă (la adulţi).
Pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Pulberea obţinută se foloseşte la prepararea soluţiei concentrate de macerat sau infuzie de plantă.
Soluţia concentrată de macerat sau infuzie de plantă se obţine după modul următor:
Maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se foloseşte numai pentru administrarea externă.
Infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se foloseşte numai pentru uzul extern.
_

31. PUFULIŢĂ
(Epilobium parviflorum)

Pufuliţa face parte din familia Onagraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze ovat-lanceolate şi flori roşii-purpurii. Originară din Europa, Asia şi Africa, creşte în locuri umede, mlăştinoase, crânguri, zăvoaie, pe lângă izvoare, pârâuri, lacuri sau râuri. Se utilizează în medicina tradiţională, pentru tratarea afecţiunilor prostatei, în special a adenomului de prostată. Se mai numeşte răscoage, sburătoare, limbricaş.

Actiuni
antiinflamator, antitumoral (acţionează în special asupra vezicii urinare şi prostatei), decongestiv, coleretic, colagog, astringent, hemostatic, dezinfectant, diuretic, depurativ, regenerant tisular mai ales la nivelul prostatei şi rinichilor.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: prostatite, hipertrofie benignă de prostată, adenom de prostată, boli renale şi ale căilor urinare, tulburări de micţiune.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la pufuliţă.

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

32. ROINIŢĂ
(Melissa officinalis)

Roiniţa face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu frunze ovate şi flori albe-liliachii. Cunoscută încă din antichitate datorită proprietăţilor terapeutice deosebite, a fost menţionată de Plinius şi Dioscoride, care afirmau că frunzele de roiniţă înmuiate în vin şi aplicate extern se foloseau pentru vindecarea rănilor, a muşcăturilor veninoase şi înţepăturilor de scorpion. În Evul Mediu, medicul şi alchimistul elveţian Paracelsus, utiliza planta în tratamentul bolilor de inimă. În medicina tradiţională se întrebuinţează ca remediu pentru reglarea psiho-emoţională, normalizarea funcţiei cardiace şi ameliorarea proceselor cognitive. Se mai numeşte alămâiţă, buruiana-stupului, busuiocul-stupului, iarba-albinelor, melisă, roişte, etc.

Actiuni
INTERN:
sedativ, reglator psiho-emoţional, stimulent al memoriei, antispastic, analgezic, stomahic, coleretic şi colagog, carminativ, antiseptic, slab antidiareic, antiemetic, antiherpetic, antitiroidian, antigonadotropic, în boala Alzheimer reduce agitaţia şi îmbunătăţeşte procesele cognitive, administrată seara favorizează instalarea somnului, antitumoral, stimulează pofta de mâncare.
EXTERN:
cicatrizant, antiseptic, calmant, antiherpetic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: stări de nervozitate, stress, anxietate, atacuri de panica, depresie, insomnii, afecţiuni gastro-intestinale pe fond nervos, nevroze cardiace, distonii neurovegetative, tulburări de memorie, dureri de cap, migrene, nevralgii, vertij (ameţeală), hipertiroidie, ulcer gastro-duodenal, dischinezii biliare, indigestii, meteorism (balonare), colici gastro-intestinale, colite cronice, enterocolite, anorexie, greţuri, vărsături, boala Alzheimer, herpes.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, eczeme, herpes bucal şi genital.

Contraindicatii
hipotiroidie, alergie la roiniţă.

Precautii
În cazul persoanelor care utilizează sedative şi calmante de sinteză, se recomandă evitarea utilizării în paralel a acestei plante.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă sau cataplasme, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

33. ROSTOPASCĂ
(Chelidonium majus)

Rostopasca face parte din familia Papaveraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, întâlnită în păduri, grădini, pe lângă ziduri, garduri, în câmpii sau zone montane. Datorită proprietăţilor sale curative, rostopasca este considerată a fi una dintre cele mai puternice plante de leac utilizate în terapie de-alungul timpului. Conform scrierilor lui Dioscoride, denumirea ştiinţifică a plantei, "Chelidonium" provine din grecescul "helidonous" care înseamnă rândunică, şi se datorează faptului că, perioada de înflorire a plantei coincide cu sosirea rândunelelor. În medicina populară, planta a primit denumirea de negelariţă deoarece, era folosită pentru extirparea negilor încă din Evul Mediu. Se mai numeşte buruiană de cele sfinte, gălbănare, hilindunea, iarba-rândunelei, mac sălbatic, măselariţă, negeloasă, scânteiuţă, etc.

Actiuni
INTERN:
stimulează şi reglează secreţia hepatică de bilă, stimulează tonusul şi peristaltismul vezicii biliare ameliorând fluxul biliar, hepatoprotector, hipolipemiant, hipocolesterolemiant, normalizează valorile bilirubinei şi ale colesterolului, antilitiazic, analgezic, antispastic, antiinflamator, sedativ şi narcotic al centrilor nervoşi superiori, antibacterian, antimicotic, antiviral, antitumoral.
EXTERN:
cicatrizant, antibacterian, antimicotic, antiviral, antitumoral.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: dischinezii biliare, colecistite acute şi cronice, colici hepatobiliare, hepatite cronice, ciroză hepatică, litiază biliară, spasme ale tractului gastrointestinal, tuse spastică, tumori de esofag, pancreas, ficat, plămâni.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, fistule, dermatoze, psoriazis, infecţii cronicizate ale pielii, negi, bătături, cheratită, tumori cutanate.

Contraindicatii
copii sub 14 ani, sarcină, alăptare, alergie la rostopască.

Precautii
Rostopasca este o plantă puternic activă. Din acest motiv se utilizează numai la recomandarea medicului.
SUPRADOZAREA:
Intoxicaţia apare la doze mari (peste 7 grame pe zi) şi se manifestă prin: greţuri, vărsături, diaree, colici abdominale, somnolenţă, fenomene toxice hepatice, dureri de cap, ameţeli, delir, halucinaţii, asfixie, putând conduce la exitus.

Administrare
INTERN:
Cura internă durează zece zile, urmată de o pauză de zece zile, după care se poate relua.
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică, după care se cerne prin sita pentru făină albă.
Se ia, de regulă, un vârf de cuţit (0, 25grame) de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min. după care se înghite cu apă.
-infuzia - se prepară dintr-o linguriţă cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi care se strecoară şi se bea în cursul zilei. În scop terapeutic se administrează câte 1-2 linguri la 3 ore. A nu se depăşi o cană cu infuzie pe zi.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se
amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

34. ROZMARIN
(Rosmarinus officinalis)

Rozmarinul face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust peren, plăcut mirositor, de origine mediteraneeană, unde creşte spontan. Denumirea ştiinţifică Rosmarinus este considerată a fi derivată din latina veche, unde se numea "roua mării" datorită culorii albastru pal a florilor şi datorită faptului că, rozmarinul creşte de multe ori în apropierea mării. În mod tradiţional, rozmarinul era utilizat pentru îmbunătăţirea memoriei, fiind un simbol al amintirilor şi al prieteniei. Grecii antici ardeau rozmarinul pentru a alunga spiritele rele şi bolile. Într-o tradiţie similară, crenguţele de rozmarin erau aşezate sub pernă pentru a alunga coşmarurile. Se mai numeşte mirtin, rojmalin, rusmarin, etc.

Actiuni
INTERN:
stimulent al circulaţiei cerebrale şi periferice, îmbunătăţeşte memoria, creşte capacitatea de concentrare, creşte tonusul psihic, adaptogen (antistress), tonic digestiv, coleretic şi colagog, hipocolesterolemiant, antispastic, diuretic, antireumatic, antihipertensiv, antiseptic respirator şi intestinal, antioxidant, antitumoral.
EXTERN:
rubefiant (revulsiv), antireumatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: vertij (ameţeală), migrene, insuficienţă circulatorie periferică şi cerebrală, la persoanele vârstnice cu tulburări de circulaţie şi memorie, surmenaj psihic şi intelectual, afecţiuni hepatobiliare, indigestie, colici abdominale, hipercolesterolemie, ateroscleroză, hipertensiune arterială, gută, reumatism.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: reumatism, artroze, dureri musculare, sciatică, nevralgii.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii mici, alergie la rozmarin.

Precautii
SUPRADOZARE:
În doze mari (peste 15 grame pe zi), rozmarinul este toxic, producând : crampe abdominale, greaţă, nefrite.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia 1/2 linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Planta se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

35. SALVIA
(Salvia officinalis)

Salvia face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust cultivat, originar din zona mediteraneeană. Denumirea ştiinţifică a plantei "Salvia" provine din verbul latin "salvare" care înseamnă a salva. În antichitate era considerată un panaceu universal, având peste 60 de indicaţii menţionate în textele istorice, cele mai cunoscute fiind utilizările sale ca remediu pentru: tratarea muşcăturilor de şerpi, creşterea fertilităţii la femei, scăderea transpiraţiei la bolnavii de tuberculoză, scăderea secreţiei lactate la lehuze, etc. Medicul şi botanistul grec Dioscoride recomanda planta ca diuretic, emenagog (pentru declanşarea ciclului menstrual) şi hemostatic. Se mai numeşte jaleş de grădină, salbie, cilvie, jalnică, selghie, etc.

Actiuni
INTERN:
stomahic, coleretic şi colagog, carminativ, antiinflamator, antispastic, estrogen, emenagog (declanşează ciclul menstrual), reduce simptomele menopauzei (bufeurile şi transpiraţiile nocturne), îmbunătăţeşte memoria, creşte tonusul psihic, antisudorific, antiseptic, hipoglicemiant, antinevralgic, hemostatic.
EXTERN:
dezinfectant, cicatrizant, antiinflamator, hemostatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: dischinezii biliare, dispepsii, colici gastro-intestinale, meteorism (balonare), diabet zaharat, dismenoree, hipermenoree, menstruaţii neregulate, menopauză, surmenaj psihic şi intelectual, bronşite cronice, viroze respiratorii, hiperhidroză (transpiraţie excesivă), nevralgii.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gingivite, stomatite, afte bucale, sângerări ale gingiei, plăgi, eczeme, dishidroză palmo-plantară, hiperhidroză (transpiraţie excesivă).

Contraindicatii
hipertensiune arterială, epilepsie, sarcină, alăptare, copii mici, alergie la salvie.

Precautii
SUPRADOZARE:
Intoxicaţia cu salvie determină apariţia următoarelor simptome: agitaţie, vărsături, vertij, tahicardie, tremor, convulsii, tulburări renale.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în gingivite, stomatite, afte bucale şi sângerări ale gingiei se fac spălături bucale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în plăgi, eczeme, dishidroza palmară şi plantară (tulburări de eliminare a transpiraţiei la nivelul picioarelor şi mâinilor) se fac spălături locale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în hiperhidroză (transpiraţie excesivă) se fac spălături locale cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
_

36. SÂNZIENE GALBENE
(Galium verum)

Sânzienele fac parte din familia Rubiaceae, fiind o plantă cu flori galbene, mici şi dese ca o ploaie de stele, cu un parfum dulce şi un gust contrastant - puternic amar. Este întâlnită la marginea pădurilor, a drumurilor, pe câmpii, în fâneţe şi tufişuri. Tradiţia spune că sânzienele au puterea de a îndepărta răul şi boala. În trecut, se puneau flori de sânziene pe patul femeilor care urmau să nască, pentru a avea o naştere mai uşoară. În medicina tradiţională, sânzienele sunt folosite ca remediu pentru normalizarea activităţii glandei tiroide (mecanismul de acţiune fiind încă neelucidat). Se mai numeşte drăgaică, floarea lui Sântion, închegătoare, sânzuiene, sănjene, etc.

Actiuni
INTERN:
reglator al activităţii tiroidei, sedativ, antispastic, diuretic, depurativ, antiseptic urinar, antireumatic, laxativ, afrodisiac.
EXTERN:
antiseptic şi cicatrizant.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: hiper şi hipotiroidie, noduli tiroidieni, paralizia corzilor vocale, laringite, tumori de laringe, afecţiuni paratiroidiene, nevroze, isterie, afecţiuni ale aparatului urinar (cistite, pielonefrite), gută, hidropizie, reumatism, tulburări minore ale somnului, impotenţă.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: plăgi, eczeme, psoriazis

Contraindicatii
alergie la sânziene.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

37. SUNĂTOARE
(Hypericum perforatum)

Sunătoarea face parte din familia Hypericaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu frunze ovat-eliptice şi flori galbene. Denumirea ştiinţifică a plantei "Hypericum" provine din "hyper" şi "eikon", care în limba greacă înseamnă "peste o apariţie", ceea ce face trimitere la protecţia împotriva spiritelor rele, demoniace. Hippocrate utiliza planta datorită acţiunii sale antiinflamatoare. În secolul al XIX-lea, sunătoarea se folosea în medicina tradiţională pentru tratarea ulcerului, isteriei şi al depresiilor. Se mai numeşte asunătoare, buruiană de năduf, floare de sunătoare, floare galbină, iarba-crucii, iarba-spaimei, sburătoare, şovârf galben, etc.

Actiuni
INTERN:
coleretic, colagog, stimulent al funcţiilor hepatice, antispastic, antiinflamator, antimicrobian, antiviral, antidepresiv, anxiolitic, astringent, antidiareic, hemostatic local, antihemoroidal, vasodilatator, hipotensiv.
EXTERN:
cicatrizant, antiinflamator, dezinfectant, antimicrobian, hemostatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gastrite hiperacide, ulcer gastric şi duodenal, dischinezii biliare, hepatite acute şi cronice, colite, enterocolite, colecistite, colici hepatobiliare, colici abdominale, diaree, depresii, distonii neurovegetative, pavor nocturn (spaimă, groază), bronşite, inflamaţii ale tractului uro-genital, dismenoree, enurezis (la copii).
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gingivite, abces dentar, răni, arsuri, eczeme, leziuni superficiale, hemoroizi, ten iritat.

Contraindicatii
fotosensibilitate, alergie la sunătoare.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
pot apărea fotosensibilitate şi alergii cutanate.
SUPRADOZARE:
Intoxicaţia cu sunătoare poate produce fenomenul de hipericism, manifestat prin tulburări psihomotorii şi eriteme edematoase.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în gingivite şi în abces dentar se fac spălături bucale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în arsuri şi în cazul tenului iritat se fac spălături locale sau se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în răni, eczeme, hemoroizi şi leziuni superficiale se administrează sub formă de comprese sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

38. TALPA GÂŞTEI
(Leonurus cardiaca)

Talpa gâştei face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu o tulpină înaltă de până la un metru, goală în interior şi frunze adânc lobate, cu trei crestături, cele din vârful tulpinii fiind alungite şi dinţate, aducând ca formă cu talpa unei gâşte. Florile, de culoare roz sunt dispuse la baza frunzelor. Denumirea latină a plantei "cardiaca" indică faptul că, aceasta a fost cunoscută şi utilizată încă din antichitate în tratamentul afecţiunilor cardiace. Se mai numeşte apucătoare, talpa-lupului, buruiană de bleasnă, cătâjnică, creasta-cocoşului, iarbă-flocoasă, lingorică, iarbă de dat, etc.

Actiuni
sedativ, antispastic, vasodilatator, antiaritmic, antihipertensiv, diuretic, cardiotonic, uterotonic.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: aritmii cardiace, hipertensiune arterială, afecţiuni cardiace pe fond nervos, distonii neurovegetative, anxietate, nevroze, tromboze ginecologice.

Contraindicatii
sarcină, alergie la talpa gâştei.

Precautii
SUPRADOZARE:
Supradozarea poate conduce la fenomene toxice hepatice.

Administrare
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
_

39. TĂTĂNEASĂ
(Symphytum officinale)

Tătăneasa face parte din familia Boraginaceae, fiind o plantă înăltuţă, cu frunze ovat-lanceolate şi flori de formă tubulară şi culoare violacee. Creşte la marginea apelor stătătoare, în zăvoaie, lunci, locuri mlăştinoase, la marginea culturilor, în luminişuri şi locuri cu umiditate ridicată. Cunoscută încă din antichitate datorită proprietăţilor terapeutice, era utilizată ca remediu pentru oprirea sângerărilor şi pentru vindecarea fracturilor şi a rănilor. Se mai numeşte barba-tatei, buruiana lui Tatin, iarbă întăritoare, mierea-ursului, rădăcină neagră, etc.

Actiuni
cicatrizant, antiinflamator, emolient, hemostatic.

Indicatii
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: contuzii, entorse, luxaţii, fracturi, tendinite, artrite, reumatism, hemoroizi, eczeme, plăgi.

Contraindicatii
Nu se utilizează pentru uzul intern. Nu se aplică pe răni deschise.

Administrare
Se administrează local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
-pulberea - se obţine prin măcinarea plantei cu o râşniţă electrică.
_

40. ŢINTAURĂ
(Centaurium umbellatum)

Ţintaura face parte din familia Genţianaceae, fiind o plantă erbacee, cu frunze ovat-alungite, flori roşii sau roz alcătuite din cinci petale şi gust amar accentuat, de unde şi numele popular de "fierea pământului". Denumirea ştiinţifică a plantei "Centaurium" provine de la centaurul Chiron, din mitologia greacă, care şi-a vindecat rănile cu această plantă. În Evul Mediu era folosită în scopuri de anulare a vrăjitoriilor. Ţintaura este una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante din flora românească, având acţiune depurativă. Se mai numeşte fierea pământului, buruiană de friguri, crucea-pământului, ghinţură, iarbă de friguri, ţintaulă, ţintorie, etc.

Actiuni
INTERN:
tonic amar, coleretic-colagog, stimulează secreţiile gastrointestinale, creşte pofta de mâncare, antiinflamator, uşor laxativ, febrifug, antibacterian, vermifug.
EXTERN:
vermifug, cicatrizant, vulnerar (vindecă rănile).

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anorexie, gastrită hipoacidă, ulcer gastric hipoacid, dischinezii biliare, colecistite acute şi cronice, dispepsii, digestie lentă, meteorism (balonare), stări febrile, viermi intestinali (oxiuri), malarie.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: oxiurază, răni, eczeme.

Contraindicatii
gastrită hiperacidă, ulcer gastric şi duodenal, sarcină, alăptare, alergie la ţintaură.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
hiperaciditate gastrică.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte ½ de linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în oxiurază se administrează sub formă de clisme cu maceratul sau cu infuzia de plantă (în asociere cu pelin);
-în răni şi eczeme se aplică sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

41. TREI FRAŢI PĂTAŢI
(Viola tricolor)

Trei fraţi pătaţi face parte din familia Violaceae, fiind o plantă erbacee, heliofilă care are frunzele inferioare ovate, iar cele superioare alungit-lanceolate. Florile au petale diferit colorate, astfel petala inferioară, mai mare, este galbenă, petalele laterale putând fi galbene sau violet-albăstrui, iar cele superioare sunt violet-închis sau galbene. Creşte în lunci umede, la marginea pădurilor, în fâneţe, poieni şi stâncării din zona de deal. Se mai numeşte barba-împăratului, catifeluţe, flori domneşti, frăţiori, pansele sălbaticee, viorea, etc.

Actiuni
INTERN:
antialergic, antiastmatic, diuretic, depurativ, expectorant, uşor laxativ.
EXTERN:
antialergic, antipruriginos, emolient, antiinflamator.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: alergii, rinite alergice, astm bronşic, bronşită astmatiformă, alergodermii, acnee, furunculoză, catar al căilor respiratorii însoţit de tuse uscată, nefrite, edeme.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: alergii cutanate, urticarie, iritaţii, rinite alergice, psoriazis, eczeme, acnee, leucoree.

Contraindicatii
alergie la trei fraţi pătaţi.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în alergii cutanate, urticarie, iritaţii, psoriazis, eczeme şi acnee se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
-în rinite alergice se fac spălături nazale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în leucoree se fac spălături vaginale cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
_

42. URZICĂ
(Urtica dioica)

Urzica face parte din familia Urticaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze opuse, lanceolate, ascuţite la vârf şi dinţate pe margini. Atât tulpina cât şi frunzele sunt prevăzute cu peri urzicători. Denumirea ştiinţifică a plantei "Urtica" provine din verbul latin "urere" care înseamnă "a arde", datorită arsurilor care apar la atingerea atât a tulpinei cât şi a frunzelor, iar termenul "dioica" înseamnă "două case" şi se datorează faptului că urzica are flori unisexuat-dioice. Cunoscută din cele mai vechi timpuri, planta apare în medicina tradiţională africană unde se folosea sub formă de pulbere pentru prizat în hemoragii nazale şi menstruaţii abundente. Amerindienii utilizau ceaiul de urzică pentru a opri sângerările uterine care apăreau după naştere. În terapie este una din principalele surse de fier şi alte minerale esenţiale organismului, motiv pentru care, se recomandă utilizarea ei în stări de anemie, demineralizare şi convalescenţă.

Actiuni
INTERN:
antianemic, diuretic (creşte eliminarea de acid uric), depurativ, hematopoetic (stimulează formarea globulelor rosii), antianemic, astringent, hemostatic, antidiareic, antiinflamator, hipoglicemiant, imunostimulent, inhibitor al 5-α-reductazei (enzimă implicată în hipertrofia benignă de prostată), tonic general, antiseptic, fitogeriatric.
EXTERN:
astringent, revulsiv, tonic capilar, cicatrizant, hemostatic, antiseptic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anemii uşoare, astenii (astenia de primăvară), edeme, litiază urinară, gută, uricemie, hipertrofie benignă de prostată, prostatite, hemoragii (metroragii, hemoptizii, epistaxis), diaree, hemoroizi, reumatism, diabet zaharat, hipovitaminoze, afecţiuni dermatologice (acnee, psoriazis, dermatoze infecţioase), convalescenţă şi în geriatrie.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni cutanate (acnee, seboree, eczeme, psoriazis, dermatoze infecţioase), epistaxis, hemoroizi, mătreaţă, căderea părului, alopecie.

Contraindicatii
alergie la urzică.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în afecţiuni cutanate şi hemoroizi se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
-în epistaxis se introduce intranazal un tampon cu vată îmbibat cu maceratul sau cu infuzia de plantă
-pentru creşterea părului, mătreaţă sau alopecie se masează pielea capului si se clăteşte părul cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
_

43. VENTRILICĂ
(Veronica officinalis)

Ventrilica face parte din familia Scrophulariaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu tulpină târâtoare la bază şi ridicată la vârf, frunze eliptice şi flori violacee sau albastre, alcătuite din patru petale, cu lobii inegali. Creşte în păduri, pajişti, de-alungul pârâurilor, pe locuri defrişate, pe lângă garduri, tufişuri, în regiunea montană şi subalpină. Cunoscută din cele mai vechi timpuri, germanicii o considerau "leacul tuturor relelor", ea fiind preluată de romani şi folosită datorită proprietăţilor terapeutice deosebite. Se mai numeşte buruiană de perit, mătrice, veronică, ventricea, şopârliţă, vindrilică, etc.

Actiuni
INTERN:
stomahic, colagog, tonic digestiv, expectorant blând, anticataral, diuretic, astringent, hemostatic, depurativ, antiinflamator.
EXTERN:
cicatrizant, vulnerar (vindecă rănile), astringent, hemostatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: digestie lentă şi dificilă, colici abdominale, anorexie, afecţiuni hepatice (hepatită cronică, ciroză), litiază biliară, litiază renală, catar bronşic, bronşită cronică, reumatism, afecţiuni dermatologice.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, arsuri, eczeme şi dermatite cronice.

Contraindicatii
alergie la ventrilică.

Administrare
INTERN:
-pulberea - planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia - se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
EXTERN:
-în răni şi arsuri se fac spălături locale sau se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în afecţiuni cronice ale pielii se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
_

44. FRUNZE DE ZMEUR
(Rubus idaeus)

Zmeurul face parte din familia Rosaceae, fiind un arbust tufos, cu lăstari târâtori, tulpini drepte, arcuite la vârf, cu ghimpi deşi în partea inferioară. Frunzele sunt ovat-lanceolate, dinţate pe margini, florile mici, de culoare albă fiind grupate în raceme. Fructul are culoarea roşie şi gust dulce, acrişor-aromat. Cunoscut din timpuri preistorice, este răspândit în zona subarctică şi rece temperată din emisfera nordică. Creşte în păduri, lumi

Sărut mâna!
Stimată dnă lauracarp, Septilin este un imunostimulator herbomineral extraordinar de bun în prevenirea şi combaterea gripei şi altor viroze şi în tratamentul infecţiilor acute de căi respiratorii superioare, printre altele, deci, da, vi-l recomand cu toată căldura, mai ales că NU prezintă contraindicaţii şi nici efecte secundare.
Cei 2 copii ai dv., de 5 şi respectiv 10 ani, pot lua Septilin tablete (o tabletă administrată de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, cu 30 de minute înainte de micul dejun şi cină, timp de minim 3 luni de zile, maxim 6 luni, în regim zilnic);
Fetiţa cea mai mică (sugara), poate lua doar Septilin sirop (o linguriţă administrată de 3 ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, cu 30 de minute înainte de micul dejun, prânz şi cină, la fel, timp de minim 3 luni de zile, maxim 6 luni, în regim zilnic).
Consultaţi un medic pediatru care are şi competenţă în fitoterapie!
Multă sănătate vă doresc. Să vă trăiască cei 3 copii şi să "înflorească" în lumină, iubire, armonie, bunătate, înţelegere şi ascultare.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Toate cele bune, cu iubire creştină şi respect,
Mr. Nick

Sărut mâna!
@lauracarp, negii de pe degetele băieţelului dv. îi puteţi trata prin aplicaţii zilnice cu tinctură de mărul lupului, astfel: o dată pe zi, seara, înainte de culcare, timp de 30 de zile consecutiv, după spălarea zonei/zonelor cutanate afectate, îmbibaţi o bucată de vată sau de tifon sterilizat cu puţin tinctură şi tamponaţi negii băieţelului dv.
Tinctura de mărul lupului v-o puteţi achiziţiona de la aproape orice plafar, direct, mergând dv. şi cumpărând-o, sau indirect (on-line, primind tinctura prin poştă sau curier, plătind contravaloarea ei în regim de ramburs).
ATENŢIE! Folosiţi tinctura doar extern, nu şi intern. Spuneţi-i copilului să nu-şi bage degeţelele în guriţă!
Ca şi fapt divers, trebuie să ştiţi că mărul-lupului este cea mai puternică plantă medicinală din România, poate chiar din întreaga Europă!
Citiţi mai multe despre această plantă accesând link-ul de mai jos:
http://forum.romedic.ro/prod/Marul-lupului, __cea_mai_puternica_planta_medicinala_din
_Romania, __trateaza..._062577.html

În altă ordine de idei, în Reşiţa, puteţi studia fitoterapie. ANATECOR (Asociaţia Naţională de Terapii Complementare din România) organizează cursuri în orice oraş din România, pentru perfecţionare / calificare dar şi instruire în sfera fitoterapiei. Luaţi legătura cu ANATECOR, dacă şi când doriţi.
În încheiere, vă doresc un Paşti fericit.
Vă îmbrăţişează şi vă sărută inima şi sufletul,
Mr. Nick

P.S. - Vă rog să aveţi mare grijă în ceea ce priveşte bioenergia şi Reiki. Pe de o parte, UNII bioenergeticieni nu sunt tocmai bine intenţionaţi şi lucrează, mai mult sau mai puţin voluntar şi mai mult sau mai puţin cu ştiinţa lor, cu unele energii total străine de harul lui Dumnezeu - energii nebenefice. Pe de altă parte, reiki este o practică nu tocmai ortodoxă, atenţie, pentru că foloseşte nişte semne orientale idolatre.
Să nu vă supăraţi pe mine pentru faptul că v-am scris aceste cuvinte. Am făcut-o pentru binele dv. (dv. sunteţi liberă să studiaţi ce şi cum doriţi, totuşi!).