Fosile descoperite într-o peșteră din Maroc ar putea aparține unui strămoș apropiat al Homo sapiens

Oase și dinți fosilizați cu o vechime de 773.000 de ani dezgropate într-o peșteră din Maroc oferă o înțelegere mai profundă a apariției Homo sapiens în Africa, reprezentând rămășițele unor oameni arhaici, posibili strămoși apropiați ai speciei noastre, informează miercuri Reuters.

Cercetătorii au spus că fosilele - mandibule aparținând a doi adulți și unui copil mic, precum și dinți, un femur și câteva vertebre - au fost dezgropate într-o peșteră denumită Grotte a Hominidés, situată într-un sit arheologic din orașul Casablanca. Peștera pare să fi fost o vizuină pentru prădători, femurul purtând urme de mușcături care sugerează că e posibil ca persoana să fi fost atacată sau devorată de o hienă.

Potrivit cercetătorilor, cea mai potrivită interpretare este că aceste fosile reprezintă o formă evoluată a speciei arhaice Homo erectus, care a apărut în urmă cu circa 1,9 milioane de ani în Africa, după care s-a răspândit în Eurasia.

Oasele și dinții prezintă un amestec de caracteristici umane primitive și mai moderne. Descoperirile furnizează informații lipsă despre seria fosilelor descoperite în Africa și referitoare la o ramură a evoluției omenirii - denumită hominini - care a trăit cu un milion până la 600.000 de ani în urmă.

Potrivit cercetătorilor, fosilele ar putea reprezenta o populație africană care a trăit cu puțin timp înainte de separarea evolutivă care a condus la apariția lui Homo sapiens în Africa și a doi hominini strâns înrudiți - neanderthalienii și denisovanii - care au populat teritoriul Eurasiei.

''Aș fi precaut referitor la etichetarea lor drept 'ultimul strămoș comun', dar sunt plauzibil de aproape de populațiile din care au apărut mai târziu ramura africană - Homo sapiens - și eurasiaăn - neanderthalienii și denisovanii'', a spus paleoantropologul Jean-Jacques Hublin, de la College de France din Paris și Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționară din Germania, autorul principal al studiului publicat miercuri în revista Nature.

''Fosilele pun în evidență un mozaic de trăsături primitive și derivate, care corespund diferențierii evolutive care se producea deja în această perioadă, consolidând în același timp o profundă moștenire africană pentru linia evolutivă Homo sapiens'', a adăugat Hublin.

Cele mai vechi fosile de Homo sapiens cunoscute, care datează de acum 315.000 ani, au fost descoperite tot în Maroc, la un sit arheologic denumit Jebel Irhoud.

Cunoașterea vârstei fosilelor din Grotte a Hominidés, pe baza semnăturii magnetice a sedimentelor din jurul fosilelor, i-a ajutat pe cercetători să evalueze modul în care această populație se încadrează în arborele genealogic al umanității.

''Stabilirea vârstei a fost esențială pentru interpretarea materialului'', a adăugat Hublin.

Fosilele au fost acoperite de sedimente fine de-a lungul timpului, iar intrarea în peșteră a fost sigilată de o dună, ceea ce a permis conservarea în mod excepțional a rămășițelor. Sute de artefacte din piatră, precum și mii de oase de animale au fost de asemenea descoperite în peșteră.

Fosilele umane din Grotte a Hominidés au aproximativ aceeași vârstă ca și fosilele dintr-un sit denumit Gran Dolina, situat în apropiere de Atapuerca, Spania, și care reprezintă o specie umană arhaică denumită Homo antecessor. În realitate, aceste fosile au anumite trăsături comune.

''Similaritățile dintre Gran Dolina și Grotte a Hominidés sunt provocatoare și pot reflecta conexiuni intermitente în Strâmtoarea Gibraltar, o ipoteză care merită cercetări suplimentare'', a spus Hublin.

Homininii din această perioadă posedă proporții corporale similare cu ale noastre, dar sunt dotați cu creieri mai mici.

Mandibula de copil descoperită în Grotte a Hominidés, aparținând unui copil cu vârsta de 1-1,5 ani, era completă, în timp ce mandibula unuia dintre adulți era aproape completă, iar a celuilalt adult era parțială. Una dintre mandibulele de adult era mai robustă decât cealaltă, sugerând că una ar fi provenit de la un bărbat, în timp ce cealaltă provenea de la o femeie. Cea mai mare dintre fosile era femurul de adult.

Acești indivizi erau capabili să vâneze animale, dar trăiau pe un teritoriu periculos, iar câteodată deveneau chiar ei vânatul, atacați fiind de carnivore de mari dimensiuni și de hiene ieșite după pradă.

''Doar femurul prezintă dovezi clare în ceea ce privește modificări carnivore - urme de mușcături și de dinți -, indicând consumul de un carnivor de talie mare. Cu toate acestea, peștera pare să fi fost în principal vizuina unor carnivori, iar homininii o utilizau doar ocazional. Absența urmelor de dinți de pe mandibule nu înseamnă că alte părți ale corpurilor nu au fost consumate de hiene sau de alte carnivore'', a spus Hublin.