Franţa - Cinci mari oraşe, între care şi Paris, au interzis utilizarea pesticidelor pe teritoriul lor

Data publicării: 13-09-2019

Cinci mari oraşe din Franţa - Paris, Lille, Nantes, Grenoble şi Clermont-Ferrand - au anunţat simultan joi interzicerea folosirii pesticidelor pe teritoriile lor, în speranţa 'modificării legii' pe această temă, aflată în centrul unei controverse la nivel naţional, relatează AFP.

Această decizie amplifică mişcarea lansată de zeci de mici comunităţi rurale din Franţa, care au decis recent să interzică utilizarea pesticidelor în apropierea locuinţelor, reproşând guvernului lipsa de acţiune în acest domeniu.

'Cunoaştem statutul juridic al acestor demersuri, dar trebuie să ne angajăm într-un proces concertat pentru a schimba legea şi pentru a contribui la protejarea patrimoniului nepreţuit al biodiversităţii pe teritoriile noastre şi a sănătăţii concetăţenilor noştri', au scris cele cinci municipalităţi într-un comunicat comun.

În cazul oraşelor mari, şi nu al comunităţilor rurale care adăpostesc culturi, această acţiune este în mare măsură simbolică. Legea interzice de fapt din 2017 utilizarea substanţelor chimice de către comunităţi pentru întreţinerea spaţiilor verzi şi a drumurilor. Aceaşi interdicţie se aplică din ianuarie 2019 pentru persoanele fizice şi pentru grădinarii amatori care pot folosi numai produse fitofarmaceutice de origine naturală.

Astfel, rămân în principal spaţiile verzi ale coproprietarilor şi companiilor, inclusiv compania feroviară SNCF, mare utilizator de glifosat pentru curăţarea căilor ferate şi împrejurimile acestora.

'În Lille, nu există câmpuri, însă există, de exemplu, toate căile aparţinând SNCF şi care sunt adesea aproape de case!', a declarat Stéphane Baly, preşedintele grupului de aleşi ecologişti din această mare metropolă din nordul Franţei.

'Acest demers comun cu un număr de primari din marile oraşe (...) are drept scop să determine guvernul să acţioneze', a mai spus el.

Ca urmare a revoltei primarilor din mediul rural, guvernul intenţiona să stabilească la 5 sau 10 metri distanţa minimă între locuinţe şi zonele de aplicare a pesticidelor, o decizie denunţată ca fiind minimalistă de către ecologişti şi asociaţii.
Sursa: Agerpres, 13-09-2019, Vizualizari 87
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.