Franta reziliaza comenzile pentru 50 de milioane de doze de vaccin impotriva H1N1

Data publicării: 05-01-2010

Guvernul francez a reziliat comenzi pentru 50 de milioane de doze de vaccin impotriva virusului gripal H1N1, a anuntat luni seara ministrul francez al sanatatii Roselyne Bachelot pe postul de televiziune TF1, transmite marti AFP.
„Aceste comenzi nu au fost nici livrate, nici platite, ele fiind asadar reziliate”, a precizat Roselyne Bachelot.
Tinand cont de totalul dozelor comandate, in valoare de 712 milioane de euro, „se va face o economie de mai mult de jumatate din suma prevazuta initial”, a indicat ea.
Ministrul sanatatii a explicat referitor la numarul prea mare de doze comandate laboratoarelor de specialitate, ca, „daca ar fi sa dam timpul inapoi, as fi procedat la fel”.
Franta a comandat vara trecuta 94 de milioane de doze de vaccin, potrivit Ministerului Sanatatii, care avea in vedere o inoculare dubla de persoana. Or, numai circa cinci milioane de persoane au fost vaccinate in tara, unde campania a suscitat un slab entuziasm si a intampinat dificultati logistice.
Sursa: Agerpres, 05-01-2010, Vizualizari 283
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.