ROmedic Cabinete medicale Braila Cabinete Psihologie Psihologie Braila

Conștientă că interacțiunea dintre mine și client este aspectul esenţial al psihoterapiei, îmi accesez mereu rezervorul de entuziasm, empatie, acceptare necondiţionată, pentru a veni în întampinarea sufletelor frământate de îndoieli și neliniști.
Călătoria mea pe drumul psihoterapiei a început nu doar din dorința nobilă de a-mi sprijini semenii, ci şi din nevoia de a înţelege această lume, de a găsi acceptare, sensuri, înţelepciune şi linişte.
Oamenii cred ca psihoterapeuții au o viaţă perfectă. Nimic mai fals!
Psihoterapeuţii au mai degrabă, cred eu, o sete permanentă de a accepta provocările vieții , de a le modela precum olarul lutul moale pentru a desăvârși arta existenței noastre limitate, pentru a smulge vieții esența bucuriei, sănătății, împlinirii, evoluției, fără a pierde controlul atât de fragil uneori.
Caut mereu compatibilitatea dintre planul personal şi cel profesional din viaţa mea, descopăr mai mult înţeles când pot să fac legătura dintre profesie şi restul vieţii mele.
Iubesc sentimentul că muncesc permanent, că gândesc permanent şi mereu mă străduiesc să aflu înţelesul a ceea ce se întâmplă în tot şi în mine.
Cu toate acestea, imi pare că nu muncesc niciodată, pentru că timpul petrecut cu clienţii mei este experienţă nouă, forţă creatoare, vindecare.
Conștientă că interacțiunea dintre mine și client este aspectul esenţial al psihoterapiei, îmi explorez şi accesez mereu rezervorul de entuziasm, empatie, acceptare necondiţionată, pentru a veni în întampinarea oricărui suflet frământat de îndoieli și neliniști.
Categoric, nu exista profesie cu mai multe împliniri şi recompense, nu există nici un alt domeniu care să îmi ofere atâtea şanse la învăţare şi creştere.
Beneficiile psihoterapiei:
În urma ședințelor de psihoterapie de profunzime se poate ajunge la un nou grad de evoluţie, de maturitate şi de integrare a personalităţii.
Oamenii care ştiu să se folosească de terapie pot observa schimbări precum:
- devin mai relaxaţi în ceea ce fac, mai împăcaţi cu sine şi se îngrijorează mai puţin în viaţa cotidiană
- au un grad de toleranţă la frustrare mai ridicat, care îi ajută să persevereze în ceea ce întreprind
- sunt mai oneşti şi mai autentici în comunicare, având totodată grijă să nu atace sau să ofenseze oamenii fără motiv (comunicare asertivă)
- au relaţii mai echilibrate, mai reale şi mai profunde cu cei apropiaţi
- sunt mai capabili să vorbească despre ei şi să se auto-analizeze
- acceptă mai uşor lucrurile pe care nu le pot schimba, au un grad de toleranţă faţă de diversitatea umană şi culturală
- sunt mai liberi în exprimarea propriei personalităţi şi pot găsi soluţii creative, diferite de ale celorlalţi
- dobândesc o inteligenţă emoţională crescută şi îşi pot exprima sentimentele în mod nuanţat.
Vă invit alaturi de mine în această fabuloasă călătorie în necunoscut, unde fiecare pelerin are, pe măsura greutăţilor întâmpinate, tot atâtea şanse de a învinge.
Sursa: http://brailapsiholog.ro/

 
Programare