GCS: Încă 23 de persoane cu COVID-19 au murit; numărul total al deceselor - 4.458

Data publicării: 21-09-2020

Alte 23 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 4.458, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 23 de decese (12 de bărbaţi şi 11 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, trei decese la categoria 50-59 de ani, patru decese la categoria de vârstă 60-69 ani, şapte decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi cinci decese la peste 80 de ani.

Conform GCS, 22 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Sursa: Agerpres, 21-09-2020, Vizualizari 84
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.