GCS: Niciun pat la ATI pentru COVID-19 din categoria celor nerezervate pacienţilor cu condiţii speciale
Data publicării: 13-10-2021
Miercuri, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.566 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti, sunt avizate de către Direcţia de Sănătate Publică 336 de astfel de paturi ATI.
De asemenea, la nivel naţional, există o rezervă operaţională de 158 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, a precizat GCS. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.
"1.676 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2", a informat GCS.
Potrivit GCS, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
"Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare", a indicat GCS.
Sursa: Agerpres,
13-10-2021, Vizualizari 81