Gheorghe Borcean (CMR) consideră că decizia privind un transplant ar trebui luată de mai mulţi medici

Data publicării: 12-01-2018

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Gheorghe Borcean, consideră că decizia privind efectuarea unui transplant ar trebui să fie luată de o comisie formată din mai mulţi medici.

"Oricare decizie într-un astfel de subiect - care pe lângă partea medicală, pe lângă partea tehnică, pe lângă toate celelalte părţi administrative, are şi o mare componentă etică - ar trebui să fie luată într-un şantier la care să participe toţi care sunt implicaţi în acţiunea de transplant, care este acţiunea finală", a afirmat Borceanu la sediul Ministerului Sănătăţii.

Acesta a apreciat că România ar trebui să încheie acord pentru toate organele cu Eurotransplant, organizaţie non-profit care coordonează transplantările în mai multe ţări europene.

"Ar trebui să intrăm pe Eurotransplant cu toţii, pentru ca să intrăm încă o dată în Europa aşa cum dorim să intrăm cu celelalte aspecte ale vieţii noastre şi ale suferinţelor noastre şi ale patologiilor şi ale morţii noastre. Se creează o bancă de organe şi dă posibilitatea de verificare a compatibilităţilor mult mai largă decât aceea care poate să existe în România. Este şi acesta un aspect, că s-ar putea ca pentru început mai multe organe din România să meargă în ţări străine şi mai puţine din ţări străine să ajungă către noi, dar asta depinde de modul în care vom acţiona şi vom dezvolta programul de transplant în România", a explicat reprezentantul CMR.

Miercuri, Ministerul Sănătăţii a reamintit că Agenţia Naţională de Transplant şi direcţia de specialitate au elaborat un proiect de Lege privind transplantul uman în vederea armonizării legislaţiei naţionale cu directivele europene privind standardele de calitate şi siguranţă referitoare la organele umane destinate transplantului şi a simplificării cadrului legislativ prin preluarea în noua lege a 11 acte normative din domeniul transplantului uman.
Sursa: Agerpres, 12-01-2018, Vizualizari 163
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.