Gorj: Anchetă a IPJ la Spitalul Judeţean de Urgenţă în cazul neraportării infecţiilor nosocomiale

Data publicării: 01-11-2019

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru neglijenţă în serviciu în cazul neraportării de către reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a numărului real de infecţii nosocomiale înregistrate la nivelul unităţii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Tuhaşu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că ancheta se derulează sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

"Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Cercetările se efectuează sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. A fost o sesizare din oficiu", a spus Victor Tuhaşu.

Săptămâna trecută, inspectorii de muncă au dispus sistarea activităţii de depozitare a substanţelor periculoase în magazia Spitalului de Urgenţă Târgu-Jiu, aceasta fiind improprie din punct de vedere al normelor securităţii şi sănătăţii în muncă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, magazia avea acoperişul spart şi ploua înăuntru, extinctoarele erau depozitate necorespunzător, iar instalaţiile electrice erau improvizate.
Sursa: Agerpres, 01-11-2019, Vizualizari 60
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.