Greta Thunberg a fost recompensată cu Premiul Internaţional pentru Pace al Copiilor pe 2019

Data publicării: 21-11-2019

Tânăra militantă ecologistă suedeză Greta Thunberg a fost recompensată miercuri cu Premiul Internaţional pentru Pace al Copiilor pe 2019 pentru activitatea sa în favoarea climei care a avut ecou în rândul a mii de adolescenţi din întreaga lume, relatează AFP.

Divina Maloum, o militantă cameruneză pentru pace în vârstă de 15 ani, a fost de asemenea recompensată cu acest premiu decernat de fundaţia olandeză KidsRights, care oferă această distincţie în fiecare an unui minor pentru angajamentul său în favoarea drepturilor copiilor.

Într-un scurt mesaj scris, Greta Thunberg, care se afla în prezent în mijlocul Oceanului Atlantic la bordul unui catamaran, s-a declarat "incredibil de recunoscătoare şi onorată" de acest premiu şi că regretă că nu a putut să asiste la ceremonia de decernare desfăşurată la Haga.

Tânăra suedeză în vârstă de 16 ani a plecat la mijlocul lunii noiembrie din Statele Unite la bordul unui catamaran, având ca obiectiv să participe la reuniunea asupra climei a ONU COP25 care va avea loc la Madrid la începutul lunii decembrie.

Greta Thunberg a căpătat recunoaştere mondială, după ce a lansat în august 2018 "greve în şcoală pentru climă", o iniţiativă urmată rapid de zeci de mii de tineri de pe întreg globul.

"Criza climatică este miza păcii în epoca noastră", a declarat Luisa-Marie Neubauer, militantă germană a mişcării Fridays For Future, care a primit premiul în numele Gretei Thunberg.

Salutând "recunoaşterea" adusă de acest premiu activităţii tinerei suedeze, Luisa-Marie Neubauer a deplâns lipsa de acţiune a liderilor mondiali privind problemele climatice.

La rândul său, Divina Maloum, recompensată pentru "lupta sa paşnică" împotriva grupului jihadist Boko Haram, a pledat pentru ca "copiii din întreaga lume să-şi facă auzite glasurile".

Premiul Internaţional pentru Pace al Copiilor este însoţit de un cec de 100.000 de euro care sunt investiţi în proiecte legate de cauza susţinută de laureaţi, notează AFP.
Sursa: Agerpres, 21-11-2019, Vizualizari 18
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.