Guvern: Indemnizaţiile de hrană pentru personalul medical nu se iau în calcul la determinarea limitei de 30%

Data publicării: 20-02-2019

Executivul a aprobat marţi ca indemnizaţiile de hrană pentru personalul din cadrul instituţiilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială să nu se ia în calcul la determinarea limitei de 30% privind sporurile.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, modificarea legislativă se impunea deoarece, în condiţiile în care indemnizaţia de hrană se includea în procentul de 30% stabilit prin dispoziţiile legale, personalul din sistemul sanitar nu ar putea beneficia de acest drept individual salarial stabilit prin lege, având în vedere că prin lipsa acestei măsuri s-ar depăşi procentul stabilit la nivel de ordonator principal de credite.

Astfel, în acest sens, art. 36 alin. (1) din OUG nr. 114/2018 a fost completat cu un nou alineat (11), cu următorul cuprins: "Cuantumul indemnizaţiilor de hrană acordate conform alin. (1) personalului din cadrul instituţiilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare".

Modificarea a fost făcută la propunerea MS.
Sursa: Agerpres, 20-02-2019, Vizualizari 146
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.