Iaşi: Medicii de la Spitalul 'Cuza Vodă' au salvat viaţa unei femei aduse în şoc hemoragic după o cezariană
Data publicării: 02-11-2019
Medicul Mircea Onofriescu a declarat pentru AGERPRES că femeia, în vârstă de 34 de ani, după cea de-a doua operaţie de cezariană a avut probleme cu tensiunea deoarece o cantitate impresionantă de sânge i s-a acumulat în abdomen. După câteva ore petrecute în blocul operator, medicii au reuşit să salveze viaţa femeii.
"Este o doamnă care a născut azi dimineaţă în jurul orei 9,30 la Târgu Neamţ. Pacienta a făcut complicaţii pe fondul unei a doua cezariene. După cezariană s-au constatat modificări importante ale tensiunii. La Spitalul din Târgu Neamţ nu au anestezist în cursul după-amiezii, pentru că la fel ca în multe alte spitale din ţară e o criză de astfel de specialişti. Pacienta a fost transferată la noi cu ajutorul elicopterului SMURD şi ulterior, cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. S-a intervenit în urgenţă, în timpul intervenţiei am fost nevoiţi să scoatem uterul. Ea avea trei litri de sânge în abdomen", a declarat dr. Mircea Onofriescu.
Sursa: Agerpres,
02-11-2019, Vizualizari 79