ROmedic Cabinete medicale Craiova Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Craiova

Între noi, parinții divorțați

Între noi, parinții divorțați
Autor: Psiholog Ignat Daniela Cerasela


Se știe și nu prea, că divorțul este un eveniment traumatic pentru întreaga familie. Că în momentul separării copilul este șocat, chiar daca a fost martor la conflicte înainte de separare și chiar dacă uneori și-a dorit separarea părintilor.
Destramarea familiei este un proces pe care copilul îl depășește lent, traind sentimente tulburătoare cum ar fi: teama de abandon, negarea, însotită de speranța unei posibile reconcilieri a părintilor. Uneori el își ascunde emoțiile, iar această refulare se manifestă mai devreme sau mai tarziu, sub forma unor simptome de furie, agresivitate, dezamăgire, dezinteres școlar, deficit de concentrare. De asemenea, el luptă împotriva angoasei, atribuindu-și puterea de a-și împăca părintii. Aici copilul trăiește sentimentul de neputință.
Imaginea idealizată a părinților este alterată ducând la mâhnire și deziluzie. Copilul depășește aceste stări tulburătoare daca ambii părinți depun eforturi pentru a-l ințelege. De asemenea, foarte important pentru parinți este să știe că fiecare acțiune îndreptată unul împotriva celuilalt este o lovitură la adresa copilului lor. El suferă deopotrivă și pentru mama și pentru tata. Considerația și generozitatea pe care și-o manifestă unul față de celălalt, chiar si tacită, îl ajută să se dezvolte armonios, îl ajută să traiască. Pentru că mama si tata sunt în el. O singură mama si un singur tată. Dacă îl iubiți faceți asta pentru el: lăsați-l să-și iubească părintele care este prezent sau care nu mai este prezent în viata lui.
Și nu în ultimul rând, o separare, oricât de grea ar fi, este de preferat unei familii disfuncționale, în care părinții au divorțat emoțional de mult, iar căile de reconciliere au fost epuizate.
Despre noi, părinții divorțați, despre divorț, dar mai ales cum sa ne protejam copilul de efectele lui sunt multe de spus, multe de învatat. O voi face în perioada următoare prin inițierea unor ateliere de discuții. Împreuna vom învața să ne vindecam în primul rând pe noi, apoi pe copiii noștri!

 
Programare