În condiţiile în care în România există doar 6 paturi la 1000 de persoane, MediHelp International lansează Essential MHP

Data publicării: 25-09-2013

Fundaţia Europeană pentru Spitale şi Sănătate arată că România a reuşit să crească ponderea cheltuielilor publice de sănătate cu 18,9% între 1998 şi 2008. Totuşi această creştere a investiţiilor în sistemul public de sănătate nu a condus şi la o creştere similară în ceea ce priveşte cheltuielile pentru spitalizare. România a suferit o scădere de 3,7% a numărului de paturi din spitale în decursul acestor 10 ani. În 2010 erau 6,2 paturi de spital pentru 1000 de români, un număr foarte mic în comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană. Ca o soluţie pentru acest deficit major, MediHelp International lansează noul Essential MHP, un plan care acoperă toate cheltuielile necesare spitalizării, atât în sectorul privat cât şi în cel public.
Cifrele de mai sus sunt îngrijorătoare, luând în considerare că România are un număr mare de proceduri chirurgicale care necesită spitalizare. În 2008 au fost înregistrate 53.785 proceduri chirurgicale cu spitalizare pentru 100.000 pacienţi, aceasta reprezentând o creştere de 276% faţă de anul 1998. Aceasta este cea mai mare creştere înregistrată în Uniunea Europeană.
Essential MHP este cel mai competitiv plan de asigurare cu acoperire Europeană care include toate costurile potenţiale de spitalizare. Cu preţuri începând de la 1,6 euro pe zi, asiguratul poate avea acces la orice spital din Europa pentru orice nevoie medicală care necesită spitalizare. Poliţa acoperă toate costurile de spitalizare şi tratament până la o limită anuală de €500.000 pentru fiecare persoană.
'Aceste statistici arată că în acest moment sistemul public de sănătate din România nu poate acoperi nevoile tuturor celor care necesită spitalizare în România. Tot mai mulţi oameni ar trebui să ia în considerare valoarea şi flexbilitatea pe care o asigurare de sănătate o oferă, costurile de spitalizare fiind acoperite atât în ţară cât şi în străinătate, prin intermediul planului Essential MHP ' spune Alida Coman, Coordonator Marketing şi PR, MediHelp International
Iată un exemplu al costurilor de spitalizare acoperite de Essential MHP:
Beneficii spitalizare MHP Essential
Servicii de ambulanţă Acoperite
Cazare într-o cameră privată cu mese incluse Acoperită
Proceduri de diagnosticare, tomografie computerizata,
scanări RMN, radiografii de tip PET si costuri de tratament Acoperite
Cheltuieli pentru interventii chirurgicale
(inclusiv anestezie şi cazare) €30.000 euro
Cazare în unitatea de terapie intensivă şi serviciile
personalului medical (doctor, terapeut, asistentă) Acoperite
Îngrijiri medicale, medicamente şi pansamente Acoperite
În cazul în care persoana asigurată este un copil cu vârsta
sub 16 ani este inclusă cazarea pentru un părinte Acoperită
Chirurgie ambulatorie Acoperită
Tratament post-spitalizare Acoperit
Sursele Studiului:
http://www.hope.be/03activities/quality_eu-hospitals/eu_country_profiles/00-hospitals_in_europe-synthesis_vs2011-06.pdf
http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20statistic/07/07%20Sanatate_ro.pdf
MediHelp International este cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală şi de Est şi este prezent pe piaţa din România începand cu 1999. MediHelp International este manager de distribuţie al BUPA International în Ungaria, România şi Bulgaria. În parteneriat cu BUPA International, MediHelp îmbină cu succes Asistenţa Medicală cu Asigurarea Internaţională de sănătate, pentru beneficiul clienţilor săi. Pentru mai multe informaţii accesaţi www.medihelp.ro
MediHelp International este broker de asigurări al Bupa International în România, Ungaria şi Bulgaria. MediHelp International este înregistrat la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România cu numărul RBK - 366/11.10.2006. Asigurările sunt oferite de Bupa Insurance Ltd. şi Bupa Insurance Services Ltd. Bupa Insurance Services Ltd este înregistrat în Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord sub numărul 03829851, iar Bupa Insurance Ltd are numărul de înregistrare 3956433 în Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord.

Sursa: Agerpres, 25-09-2013, Vizualizari 469
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.