În Siria s-au născut copii cu malformaţii după atacul cu gaze de la Ghouta (presă)

Data publicarii: 16-05-2014

Regimul sirian se confruntă cu acuzaţii din partea medicilor potrivit cărora utilizarea de arme chimice asupra zonelor controlate de rebeli are ca rezultat, în prezent, apariţia defectelor din naştere şi a malformaţiilor congenitale la nou-născuţi, scrie cotidianul britanic The Daily Telegraph.


Un medic a declarat că incidenţa de copiii născuţi morţi la o clinică pentru refugiaţi de peste graniţă, în Arsal (Liban), a fost de mai mult de un caz din 10 de naşteri, în timp ce clipuri video postate de activişti arată copii cu malformaţii grave născuţi în clinici locale.


Peste 1.000 de persoane, inclusiv femei şi copii, au fost ucise la 21 august, când forţele regimului Bashar al-Assad au lansat bombe şi rachete asupra a două zone din Ghouta, o suburbie a Damascului, într-un efort de a-i anihila pe rebeli, care opuneau o rezistenţă îndârjită. Circa 3.600 de persoane afectate au fost tratate pentru diferite simptome, potrivit unui raport al organizaţiei medici fără Frontiere.
Nidhal Shikhani, un activist citat de The Daily Telegraph, a declarat că au existat temeri extinse că atacurile cu gaz sarin de la Damasc au provocat anomalii la nou-născuţi. "Aceste malformaţii sunt rezultatul armelor chimice utilizate de către regimul sirian în august, anul trecut'', a spus Shikhani.


Chiar şi în afara zonei imediate, efectele atacurilor sunt însemnate.
"Am observat o creştere a procentului de copii născuţi morţi şi o nevoie tot mai mare de a folosi incubatoare, precum şi întârzieri de creştere la nou-născuţi", a spus Kasem Al-Zein, un medic care conduce operaţiunile medicale pentru sirienii din Arsal. "Există în jur de 100 de naşteri pe lună în Arsal şi, în medie, aproximativ 12% dintre nou-născuţi se nasc morţi", a spus el. "Problemele pentru nou-născuţi apar în cea mai mare parte la femeile care au fost expuse la armele chimice, însă, de asemenea, am observat că toate femeile care au trăit în zone expuse la bombardamente cu butoaie (noile arme folosite de forţele militare siriene în luptele cu rebelii, constând în lansarea din elicoptere a unor butoaie uzate de petrol, pline cu explozibil şi schije, prevăzute cu un dispozitiv incendiar - n.r.) şi rachete, suferă de malformaţii fetale", a relatat medicul sirian citat de The Daily Telegraph.

Sursa: Agerpres, 16-05-2014, Vizualizari 599
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.