În timp diabetului zaharat de tip 2 induce disfuncție endotelială prin modificarea eritrocitelor

Un studiu realizat la Karolinska Institutet și publicat în revista Complications la data de 9 ianuarie 2026 a analizat relația dintre durata diabetului zaharat de tip 2 și apariția disfuncției endoteliale vasculare induse de eritrocite. Cercetarea arată că vechimea bolii, și nu doar prezența diabetului, este determinantă pentru afectarea vasculară, printr-un mecanism mediat de scăderea microARN-ului 210-3p.

Context

Diabetul zaharat de tip 2 este asociat cu un risc cardiovascular crescut, în care disfuncția endotelială reprezintă un mecanism central și precoce. Studiile anterioare au arătat că eritrocitele nu sunt doar transportori pasivi de oxigen, ci pot modula activ funcția vasculară prin semnale moleculare, inclusiv microARN-uri. În cercetări anterioare ale aceluiași grup, s-a demonstrat că eritrocitele din diabet conțin niveluri reduse de miR-210-3p, un microARN cu rol protector vascular. Totuși, impactul duratei diabetului asupra acestui mecanism nu fusese clarificat.

Despre studiul actual

Design și modele experimentale

Studiul a utilizat două modele complementare:

• Model animal: șoareci diabetici db/db evaluați la vârste de 7, 14 și 22 săptămâni, corespunzând unei durate crescânde a diabetului.

• Studiu uman:

  • pacienți cu diabet zaharat de tip 2 nou diagnosticat (<1 an)

  • pacienți cu diabet zaharat de tip 2 de lungă durată (>7 ani)

  • aceiași pacienți nou diagnosticați, re-evaluați după minimum 7 ani

Metodologie

Eritrocitele au fost izolate și incubate cu segmente de aortă de șobolan pentru evaluarea:

• relaxării endoteliale dependente de endoteliu, indusă de acetilcolină

• expresiei eritrocitare a miR-210-3p

• expresiei vasculare a GPD2

• nivelurilor de 4-HNE, marker al peroxidării lipidice și stresului oxidativ

Au fost utilizate metode funcționale vasculare, analize de expresie moleculară și corelații statistice neparametrice (testul Kruskal–Wallis, Mann–Whitney, corelație Spearman).

Rezultate

Modelul animal

• Eritrocitele provenite de la șoareci db/db de 7 săptămâni nu au indus disfuncție endotelială.

• Eritrocitele de la șoareci de 14 și 22 săptămâni au determinat o reducere semnificativă a relaxării endoteliale.

• Acest efect a fost asociat cu:

  • scăderea miR-210-3p în eritrocite

  • creșterea expresiei GPD2 în peretele vascular

  • niveluri crescute de 4-HNE, indicând stres oxidativ accentuat

Studiul la om

• Eritrocitele de la pacienții cu diabet zaharat de tip 2 nou diagnosticat (<1 an) nu au afectat funcția endotelială.

• Eritrocitele de la pacienții cu diabet de peste 7 ani au indus o disfuncție endotelială clară.

• La urmărirea după ≥7 ani, eritrocitele pacienților inițial nou diagnosticați au devenit capabile să inducă disfuncție endotelială.

• Transfectarea eritrocitelor cu un mimic de miR-210-3p a restaurat complet funcția endotelială, demonstrând un rol cauzal al acestui microARN.

• Eritrocitele provenite de la subiecți sănătoși nu au indus disfuncție endotelială, nici la evaluarea inițială, nici după 7 ani.

Corelații moleculare

• A existat o corelație negativă semnificativă între nivelul eritrocitar de miR-210-3p și expresia vasculară a GPD2.

• Datele susțin un mecanism prin care scăderea miR-210-3p duce la dereglarea metabolismului mitocondrial și la stres oxidativ endotelial.

Concluzii

Acest studiu demonstrează că durata diabetului zaharat de tip 2 este un determinant critic al disfuncției endoteliale, printr-un mecanism mediat de eritrocite. miR-210-3p eritrocitar apare ca un biomarker promițător al riscului vascular și o țintă terapeutică potențială pentru prevenirea complicațiilor cardiovasculare asociate diabetului de lungă durată.