Inca doua cazuri de gripa noua

Data publicării: 20-11-2009

Alte doua cazuri de infectare cu virusul AH1N1, respectiv mama si sora tanarului de 19 ani confirmat joi cu gripa noua, au fost anuntate vineri.
"Daca in cazul tanarului am avut confirmarea prin analizele facute de Laboratorul National de Referinta pentru Gripa din cadrul Institutului National Cantacuzino Bucuresti, pentru mama si sora acestuia, care prezentau si ele simptome, gripa noua a fost confirmata doar clinico-epidemiologic. Tanarul a avut o forma medie a bolii, in vreme ce rudele sale au prezentat o forma usoara, care necesita doar izolare la domiciliu timp de sapte zile", a declarat, vineri, Sanda Stanca, purtator de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Salaj.
Potrivit acesteia, in prezent nu exista alte suspiciuni de gripa in judet, cazurile confirmate rezumandu-se la acestea trei.
Sursa: Agerpres, 20-11-2009, Vizualizari 263
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.