Inca sase pacienti vor beneficia de operatii in clinici straine

Data publicării: 24-03-2009

Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a semnat marti sase referate de aprobare pentru efectuarea unor interventii care nu pot fi realizate in spitalele din Romania.
Este vorba de patru pacienti care au nevoie de transplant medular si doi care trebuie sa efectueze transplant pulmonar.
Banii, in suma de aproximativ 750.000 de euro, vor fi dati de Ministerul Sanatatii prin Programul de tratament in strainatate si de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
„Fiecare dosar care ajunge la minister este un caz disperat. Noi facem eforturi ca toti cei care au nevoie de ajutor sa il primeasca, mai ales ca printre ei sunt multi copii si tineri care se pot recupera pentru societate, asa cum sunt si cei pentru care astazi am dat avize. Sper insa ca, in viitor, multe dintre aceste afectiuni sa poata fi tratate si la noi in tara, deoarece avem un corp medical bine instruit” - a declarat Ion Bazac.
Pe listele Ministerului Sanatatii se mai afla, in prezent, 63 de cazuri, pacienti cu afectiuni medicale deosebit de grave, care, deocamdata, nu pot fi rezolvate in sistemul sanitar din Romania.
Ministerul Sanatatii a alocat in acest an pentru Programul de tratament in strainatate aproximativ 23 milioane lei.
Sursa: Agerpres, 24-03-2009, Vizualizari 447
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.