Incendii de vegetaţie în Australia - Sydney se pregăteşte pentru o situaţie ''catastrofală''

Data publicării: 12-11-2019

Locuitorii din zona Sydney se pregăteau luni să se confrunte cu o situaţie "catastrofală" din cauza riscului de recrudescenţă a incendiilor de vegetaţie care au determinat autorităţile să declare stare de urgenţă, relatează AFP.

Pentru prima dată, cel mai mare oraş al Australiei şi împrejurimile sale se confruntă cu cel mai înalt nivel de alertă de incendii emis vreodată.

Autorităţile au avertizat că "vieţile locuitorilor şi casele vor fi în pericol".

"Nimic nu este construit sau conceput pentru a rezista la acest gen de situaţie catastrofală la care ne aşteptăm", a declarat Shane Fitzsimmons, şeful Departamentului de pompieri din statul New South Wales, din care face parte şi Sydney.

Temperaturile ridicate şi vânturile puternice, aşteptate marţi, urmează să alimenteze incendiile de vegetaţie, ceea ce a determinat-o pe şefa executivului local Gladys Berejiklian să declare stare de urgenţă timp de o săptămână începând de luni.

Peste 350 de şcoli vor fi închise şi armata a primit sarcina de a oferi sprijin logistic pompierilor.

Marţi, se aşteaptă ca cele mai afectate zone să fie Munţii Albaştri, la vest de Sydney, regiunea viticolă Hunter, la nord, şi regiunea Illawarra, la sud de Sydney.

În oraşul Rainbow Flat, la nord de Sydney, serviciile de urgenţă au fost activate pentru a tăia ramurile copacilor şi a redeschide drumurile pentru a putea evacua animalele din zonele ce ar putea fi devastate de incendiile de vegetaţie.

New South Wales este statul australian cu cea mai mare populaţie.

Cel puţin trei oameni au murit şi circa 100, printre care şi 20 de pompieri, au fost răniţi în incendiile de vegetaţie care au început săptămâna trecută. Peste 150 de locuinţe au fost avariate de incendii.

În ultimele luni, aproape 11.000 de km2 de teren - echivalentul suprafeţei Jamaica sau Kosovo - au fost distruşi în incendii, potrivit autorităţilor.
Sursa: Agerpres, 12-11-2019, Vizualizari 49
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.