Indonezia - Bilanţul în urma cutremurului devastator urmat de tsunami a ajuns la 2.037 de morţi

Data publicării: 10-10-2018

Cu o zi înainte de data stabilită pentru încetarea eforturilor de căutare a supravieţuitorilor în urma cutremurului şi valului tsunami care au devastat la sfârşitul lunii trecute insula indoneziană Sulawesi, echipele de salvatori au continuat miercuri operaţiunile de recuperare a cadavrelor, relatează DPA.

Bilanţul în urma seismului produs la 28 septembrie urmat de tsunami a crescut la 2.037, a indicat purtătorul de cuvânt al autorităţilor locale, Adiman Raja.

Potrivit datelor oficiale, 671 de persoane sunt în continuare date dispărute după ce locuinţele lor au fost înghiţite de pământ în urma cutremurului cu magnitudinea 7,4, însă Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor (BNPB) a anunţat că numărul celor dispăruţi ar putea fi de circa 5.000, pe baza informaţiilor primite de la autorităţile locale.

''Ne concentrăm încă pe recuperarea cadavrelor'', a declarat Yusuf Latief, purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru căutare şi salvare. ''Am descoperit câteva dintre acestea, însă haideţi să vedem câte mai putem găsi astăzi'', a adăugat acesta.

BNPB a amintit că Guvernul a stabilit încheierea operaţiunilor de căutare şi salvare la 11 octombrie şi a amintit potenţialul pericol în urma izbucnirii unei epidemii din cauza gestionării defectuoase a cadavrelor.

Autorităţile locale au căzut de acord să transforme zonele afectate din trei aşezări unde se estimează că ar mai exista încă victime nedescoperite în parcuri memoriale, a precizat agenţia.

Circa două mii de locuinţe au fost înghiţite de pământ în urma seismului, a precizat BNPB citând informaţii primite de la autorităţile locale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al BNPB, Sutopo Nugroho, valoarea pagubelor estimate în urma dezastrului s-ar ridica la echivalentul a 657 milioane de dolari.

Un nou cutremur cu magnitudinea 5,2 a fost resimţit marţi în Palu, oraşul indonezian devastat de seismul şi valul tsunami de luna trecută, provocând panică fără a fi însă înregistrate pagube.

Magazinele, şcolile şi instituţiile guvernamentale din regiunile afectate de cutremur au început să-şi reia activitatea, iar supravieţuitorii încearcă să se reîntoarcă la activităţile obişnuite.

Indonezia este situată în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune cunoscută pentru cutremurele şi erupţiile vulcanice frecvente.

Câteva seisme care au avut loc în luna august au ucis peste 550 de persoane aflate pe insula turistică Lombok. Circa 230.000 de persoane din zeci de ţări şi-au pierdut viaţa după un seism cu magnitudinea de 9,1 produs la 26 decembrie 2004 în largul insulei Sumatra, urmat de un tsunami devastator.
Sursa: Agerpres, 10-10-2018, Vizualizari 162
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.