Autism. Punct şi de la capăt
Autor: Vlasceanu Alexandra
Autism: „stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară şi intensa trăire a vieţii interioare”. Autism: „maladie psihică ce se manifestă sub forma unei grave dereglări de comportament – fără un contact psihic normal cu lumea înconjurătoare”. Autism: „boală caracterizată prin afectarea dezvoltării creierului, afectând grav abilităţile mentale, emoţionale şi comunicaţionale ale unei persoane”.
Am oferit în paragraful de mai sus trei definiţii ale autismului. Cu toate acestea, pentru un părinte care primeşte acest diagnostic pentru copilul său, nu înseamnă mare lucru. Nu îi explică de ce copilul său nu va fi copilul pe care l-a visat, sau ce surprize, plăcute sau neplăcute îi va rezerva viaţa.
A doua zi din luna aprilie a fost stabilită drept Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului, fiind un moment prielnic pentru a fi alături de persoanele cu autism din România. Statistici tot mai îngrijorătoare ne arată că, în România, la fiecare şapte ore se naşte un copil cu o tulburare din spectrul autist. Problema cea mai mare este că autismul nu poate fi diagnosticat în perioada intrauterină şi nici la scurt timp după naştere; cel mai adesea, copilul este identificat ca având o problemă atunci când trebuie să meargă la grădiniţă.
Conform datelor recente, peste 30.000 de persoane din România suferă de o tulburare din spectrul autist. Această statistică devine totuşi confuză dacă stăm şi ne gândim că peste vârsta de 18 ani, tulburările din spectrul autist nu sunt recunoscute ca afecţiuni de sine stătătoare, fiind încadrate în categoria „schizofrenie”. O astfel de etichetă ar trebui să ne dea de gândit, realizând acum, mai mult ca niciodată, câtă nevoie avem de o strategie naţională în ceea ce priveşte problematica autismului.
Părinţii care au copii cu autism se învârt într-un cerc vicios, simţind uneori că nu există cale de scăpare. Indemnizaţia oferită de stat unui copil cu autism este insuficientă, mai ales dacă stăm un moment şi analizăm nevoia imperioasă de terapie, precum şi costurile aferente acesteia. În anumite oraşe, statul oferă câte o oră de terapie, dar este clar că ceea ce se oferă este insuficient pentru garantarea progresului şi integrarea şcolară eficientă.
Integrarea şcolară a copilului cu autism este o problemă mare dar adesea ignorată. Fiind părintele unui copil cu autism, vei înţelege că integrarea copilului tău într-o şcoală de masă va presupune depăşirea unor bariere, mai ales dacă luăm în considerare dificultăţile de comunicare şi socializare, reacţiile diferite precum şi perceperea diferită a stimulilor de către aceşti copii.
Ca să poţi integra un copil cu autism într-o instituţie de învăţământ, trebuie să te gândeşti şi la pregătirea cadrelor didactice. Acestea au nevoie, mai mult ca oricând, de informare şi formare asupra metodelor de lucru care pot fi folosite la copiii cu autism. Şcoala şi reprezentanţii acesteia, pornind de la director şi mergând până la profesorul sau învăţătorul de la clasă, trebuie să fie deschişi integrării. Cadrele didactice ar trebui să aibă încredere în şansele copiilor cu autism, respectând în acelaşi timp legislaţia şi drepturile copilului.
În cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Copii cu Dizabilităţi, aparţinând Fundaţiei „Inimă de Copil” (Galaţi), copiii diagnosticaţi cu o tulburare din spectrul autist, beneficiază de terapie complexă, constând din evaluare psihologică şi recuperare psihopedagogică, logopedie, terapie ocupaţională şi kinetoterapie. Accentul în cadrul centrului se pune pe intervenţia timpurie; astfel, în parteneriat cu medici de neuropsihiatrie infantilă, copiii diagnosticaţi cu autism sau care prezintă o suspiciune pentru acest diagnostic, încep terapia de recuperare cât mai devreme posibil. Intervenţia timpurie garantează cele mai bune rezultate pentru progresul copilului cu autism, crescând şansele pentru o integrare şcolară cât mai eficientă. Peste 20 de copii cu autism sau cu suspiciune de autism, au beneficiat de terapie de recuperare până în prezent.
Horia Rizea este fratele unei fetiţe cu autism, care a dorit să prezinte experienţa sa, scriind o carte emoţionantă despre ce înseamnă să trăieşti într-o astfel de lume. Încheiem acest articol cu un citat din cartea sa, „În zbor barba nu creşte”: „Îmi amintesc că era un bebeluş foarte plângăcios, iar mama o legăna în braţe mereu, ca să o liniştească. Pe mine nu mă supăra prea tare, dar părinţii mei se îngrijorau. Oare nu aflaseră că bebeluşii mai şi plâng?”
Am oferit în paragraful de mai sus trei definiţii ale autismului. Cu toate acestea, pentru un părinte care primeşte acest diagnostic pentru copilul său, nu înseamnă mare lucru. Nu îi explică de ce copilul său nu va fi copilul pe care l-a visat, sau ce surprize, plăcute sau neplăcute îi va rezerva viaţa.
A doua zi din luna aprilie a fost stabilită drept Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului, fiind un moment prielnic pentru a fi alături de persoanele cu autism din România. Statistici tot mai îngrijorătoare ne arată că, în România, la fiecare şapte ore se naşte un copil cu o tulburare din spectrul autist. Problema cea mai mare este că autismul nu poate fi diagnosticat în perioada intrauterină şi nici la scurt timp după naştere; cel mai adesea, copilul este identificat ca având o problemă atunci când trebuie să meargă la grădiniţă.
Conform datelor recente, peste 30.000 de persoane din România suferă de o tulburare din spectrul autist. Această statistică devine totuşi confuză dacă stăm şi ne gândim că peste vârsta de 18 ani, tulburările din spectrul autist nu sunt recunoscute ca afecţiuni de sine stătătoare, fiind încadrate în categoria „schizofrenie”. O astfel de etichetă ar trebui să ne dea de gândit, realizând acum, mai mult ca niciodată, câtă nevoie avem de o strategie naţională în ceea ce priveşte problematica autismului.
Părinţii care au copii cu autism se învârt într-un cerc vicios, simţind uneori că nu există cale de scăpare. Indemnizaţia oferită de stat unui copil cu autism este insuficientă, mai ales dacă stăm un moment şi analizăm nevoia imperioasă de terapie, precum şi costurile aferente acesteia. În anumite oraşe, statul oferă câte o oră de terapie, dar este clar că ceea ce se oferă este insuficient pentru garantarea progresului şi integrarea şcolară eficientă.
Integrarea şcolară a copilului cu autism este o problemă mare dar adesea ignorată. Fiind părintele unui copil cu autism, vei înţelege că integrarea copilului tău într-o şcoală de masă va presupune depăşirea unor bariere, mai ales dacă luăm în considerare dificultăţile de comunicare şi socializare, reacţiile diferite precum şi perceperea diferită a stimulilor de către aceşti copii.
Ca să poţi integra un copil cu autism într-o instituţie de învăţământ, trebuie să te gândeşti şi la pregătirea cadrelor didactice. Acestea au nevoie, mai mult ca oricând, de informare şi formare asupra metodelor de lucru care pot fi folosite la copiii cu autism. Şcoala şi reprezentanţii acesteia, pornind de la director şi mergând până la profesorul sau învăţătorul de la clasă, trebuie să fie deschişi integrării. Cadrele didactice ar trebui să aibă încredere în şansele copiilor cu autism, respectând în acelaşi timp legislaţia şi drepturile copilului.
În cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Copii cu Dizabilităţi, aparţinând Fundaţiei „Inimă de Copil” (Galaţi), copiii diagnosticaţi cu o tulburare din spectrul autist, beneficiază de terapie complexă, constând din evaluare psihologică şi recuperare psihopedagogică, logopedie, terapie ocupaţională şi kinetoterapie. Accentul în cadrul centrului se pune pe intervenţia timpurie; astfel, în parteneriat cu medici de neuropsihiatrie infantilă, copiii diagnosticaţi cu autism sau care prezintă o suspiciune pentru acest diagnostic, încep terapia de recuperare cât mai devreme posibil. Intervenţia timpurie garantează cele mai bune rezultate pentru progresul copilului cu autism, crescând şansele pentru o integrare şcolară cât mai eficientă. Peste 20 de copii cu autism sau cu suspiciune de autism, au beneficiat de terapie de recuperare până în prezent.
Horia Rizea este fratele unei fetiţe cu autism, care a dorit să prezinte experienţa sa, scriind o carte emoţionantă despre ce înseamnă să trăieşti într-o astfel de lume. Încheiem acest articol cu un citat din cartea sa, „În zbor barba nu creşte”: „Îmi amintesc că era un bebeluş foarte plângăcios, iar mama o legăna în braţe mereu, ca să o liniştească. Pe mine nu mă supăra prea tare, dar părinţii mei se îngrijorau. Oare nu aflaseră că bebeluşii mai şi plâng?”