InterDiab – 3-6 martie 2021

Data publicării: 01-02-2021

Perioada: 3-6 martie, 2021
ONLINE

Dragi colegi,

Asociaţia pentru Studii Reno-Metabolice şi Nutriţionale (ASRMN) are deosebita onoare de a vă invita să participaţi la cea de-a șaptea ediţie a Conferinţei Internaţionale Managementul Interdisciplinar al Diabetului Zaharat şi al Complicaţiilor Sale (InterDiab), ce se va desfăşura în premieră ONLINE, în perioada 3-6 martie 2021!

Ediţia InterDiab 2021 va avea ca temă centrală implicaţiile diabetului zaharat în medicina internă. Ca în fiecare an, vor fi organizate sesiuni interdisciplinare de: cardiologie, endocrinologie, nefrologie, diabetologie, dar şi alte specialităţi conexe. Conferinţa InterDiab 2021 va aduce împreună invitaţi prestigioşi din România, dar şi din Portugalia, Turcia, Grecia, Italia, Israel, Marea Britanie, SUA și Ungaria.

Am fi onoraţi să acceptaţi invitaţia noastră la această ediţie cu totul deosebită!

Cu stimă,

Prof. Dr. Cristian Serafinceanu
Preşedintele Comitetului de Organizare INTERDIAB 2021
Preşedinte, Asociaţia pentru Studii Reno-Metabolice şi Nutriţionale


Platforma de eveniment: www.interdiab.mediamed.ro
Sursa: Media Med Publicis, 01-02-2021, Vizualizari 778
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.