Irak: Cel puţin 13 cazuri de holeră confirmate şi zeci de cazuri suspecte

Data publicării: 20-06-2022

Irak: Cel puţin 13 cazuri de holeră confirmate şi zeci de cazuri suspecte Treisprezece cazuri de holeră au fost identificate în Irak, dintre care zece în Sulaymaniyah, în regiunea autonomă Kurdistan, zona confruntându-se cu o resurgenţă a acestei boli care nu a provocat deocamdată niciun deces, au anunţat duminică autorităţile sanitare, informează AFP.

"Au fost identificate zece cazuri de holeră în provincie", a declarat într-o conferinţă de presă Sabah Hawrami, director general al Sănătăţii din Sulaymaniyah, a cărei capitală cu acelaşi nume are aproximativ un milion de locuitori.

Potrivit ministerului irakian al Sănătăţii, alte două cazuri au fost înregistrate în al-Muthanna (sud), iar al treisprezecelea în Kirkuk (nord).

În plus, 56 de cazuri suspecte raportate în provincia Sulaymaniyah sunt analizate la laboratorul central din Bagdad, singurul autorizat să emită diagnosticul.

În ultimele şase zile, "aproximativ 4.000 de cazuri de diaree şi vărsături au fost înregistrate în spitalele din Sulaymaniyah", a precizat Hawrami.

"Holera este o boală teribilă, dar poate fi tratată foarte uşor. Putem salva vieţi în câteva ore", a spus el.

Niciun caz de holeră nu a fost înregistrat în provincia Sulaymaniyah începând din 2012.

Ultima epidemie majoră care a afectat Irakul "datează din 2015", a explicat pentru AFP Seif al-Badr, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii. La acea vreme, holera a afectat în principal Bagdadul şi provincia Babilon, la sud de capitală, şi sute de persoane au fost infectate.

Infecţie diareică acută ce provoacă uneori deshidratare fatală, holera este contractată prin intermediul apei ori alimentelor contaminate cu bacteria Vibrio cholerae.

Maladia se dezvoltă în zone populate cu acces limitat la apă potabilă sau fără reţele de canalizare adecvate.

Se estimează că în întreaga lume sunt înregistrate între 1,3 milioane şi 4 milioane de cazuri de holeră în fiecare an şi între 21.000 şi 143.000 de decese.
Sursa: Agerpres, 20-06-2022, Vizualizari 47
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.