Juncker îi critică pe cei care refuză vaccinarea, spunând că "se joacă cu focul"

Data publicării: 12-09-2019

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a criticat joi pe care "care se joacă cu focul" refuzând vaccinarea, în cadrul primului "summit mondial" organizat la Bruxelles împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe fondul recrudescenţei cazurilor de boli precum rujeola, relatează AFP.

"În contextul în care în unele părţi ale lumii mor oameni din lipsă de vaccinuri, aici există persoane care riscă viaţa lor şi a altora refuzându-le. Unii nu joacă jocul prevenţiei şi se joacă cu focul", şi-a exprimat Juncker regretul în deschiderea summitului.

UE şi OMS au decis să organizeze împreună această întâlnire între lumea politică, societatea civilă, experţi în domeniul sănătăţii şi chiar reprezentanţi ai reţelelor de socializare pe fondul îngrijorării tot mai mari faţă de înmulţirea cazurilor de boli despre care s-a crezut că pot fi eradicate datorită vaccinurilor, în special rujeola.

În lume, aproape de trei ori mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrare în primul semestru din 2019 comparativ cu întregul an 2018.

"În Europa, numărul deceselor legate de rujeolă a crescut de şase ori între 2016 şi 2018. Iar aceste cazuri vizează în principal persoane nevaccinate. De ce? Pentru că numeroşi europeni sunt suspicioşi în privinţa vaccinurilor: 38% dintre ei cred că ele cauzează bolile împotriva cărora ele sunt menite să îi protejeze", a subliniat Jean-Claude Juncker, acuzând această "neîncredere stupidă".

"Minciunile privind vaccinarea se răspândesc în ţările dezvoltate din Europa, în SUA, în Canada şi în alte părţi, dar şi în ţări mai puţin dezvoltate precum Pakistan şi Republica Democrată Congo, ceea ce compromite lupta împotriva poliomelitei, împotriva Ebola şi a altor boli care ar putea fi evitate datorită vaccinurilor", a explicat la rândul său Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, prezent de asemenea la Bruxelles.

Comisia Europeană şi OMS lucrează în special cu platformele digitale şi reţelele de socializare în încercarea de a contracara campaniile de dezinformare.

"Recentele anunţuri făcute de Pinterest şi Facebook conform cărora vor să îi dirijeze pe utilizatori spre informaţii exacte şi fiabile asupra vaccinurilor sunt binevenite, un bun început. Însă este nevoie de mai mult, aşa că sperăm că vor face mai mult", a adăugat doctorul Ghebreyesus.
Sursa: Agerpres, 12-09-2019, Vizualizari 152
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.