Kit pentru analiza ADN-ului prelevat din salivă - predispoziţia spre mai mult de 100 boli

©

Autor:

Kit pentru analiza ADN-ului prelevat din salivă - predispoziţia spre mai mult de 100 boli

O companie privată din SUA, ce se ocupă cu dezvoltarea de aparatură genetică (23andMe), a lansat un kit cu ajutorul căruia poate fi pusă în evidenţă predispoziţia spre mai mult de 100 de boli cu un cunoscut substrat genetic, dintre care cele mai importante ar fi: boala Alzheimer, cancerele de sân şi ovarian ereditare, boala Parkinson.

Mai mult, prin intermediul acestuia se poate determina răspunsul la tratamentul epilepsiei şi al hepatitei C şi, în egală măsură, este posibilă confirmarea prezenţei unor gene recesive (latente) pentru anumite maladii genetice severe precum: fibroza chistică, boala polichistică renală, siclemia.

Metoda de realizare a testului este relativ simplă: într-un laborator de analize medicale ADN-ul clientului/pacientului va fi extras dintr-o mostră de salivă. Înaintea incubării, ADN-ul este plasat pe un cip de genotipare. Prin incubare, va fi accelerat procesul de hibridizare prin care ADN-ul se va ataşa la componente specifice din structura cipului. Ulterior, cipul va fi analizat de un computer care va extrage şi va transmite datele companiei care deţine aplicaţia.

Unul dintre fondatorii 23andMe, Anne Wojcicki, consideră că scopul principal al acestei tehnologii este modificarea viziunii asupra ştiinţei şi a sistemului de sănătate. Ea este de părere că orice individ trebuie să beneficieze de accesul la metode care să-i permită să înţeleagă modul de funcţionare a organismului său.

Datele obţinute în urma evaluării pot fi transmise familiei, medicilor de familie sau pot fi puse, sub anonimat, la dispoziţia unor comunităţi genetice.

Deşi a fost interzis în 2013, în SUA, de FDA (Food and Drug Administration) din cauza lipsei de acurateţe a datelor strânse, kitul a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii al Marii Britanii. Unul dintre purtătorii de cuvânt ai ministerului a declarat că Guvernul doreşte ca populaţia să fie informată cu privire la predispoziţia spre boli genetice, însă le-a recomandat să fie prudenţi în încrederea acordată unor astfel de teste, deoarece nu sunt exacte în proporţie de 100%.

Preţul kitului este de 125 de lire sterline (740 RON), iar pentru dezvoltarea lui, compania 23andMe a fost finanţată de Google.

 

Sursa: The Telegraph


Data actualizare: 16-04-2019 | creare: 03-02-2015 | Vizite: 3695
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Un test care analizează peste 500,000 variante genetice a fost aprobat de FDA
  • Experiențele din copilărie ar putea modifica definitiv ADN-ul
  • Un singur test pentru cancer, infecții, diabet, și multe altele
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.