Leșinul vs. criza epileptică: cum le deosebești când ești martor la eveniment

Două evenimente diferite

Deși ambele duc la prăbușire și la pierderea cunoștinței, leșinul și criza epileptică au mecanisme complet diferite. Leșinul, numit medical sincopă, apare atunci când creierul primește temporar prea puțin sânge și, implicit, prea puțin oxigen. Criza epileptică, în schimb, este provocată de o descărcare electrică anormală și bruscă în creier, care perturbă funcționarea normală a acestuia.^[5]

Această diferență de cauză explică multe dintre deosebirile vizibile dintre cele două. Pentru un martor, capacitatea de a observa câteva detalii poate ajuta enorm medicul să stabilească ulterior despre ce a fost vorba, mai ales că persoana afectată nu își amintește, de obicei, ce s-a întâmplat în timpul episodului.^[1]

Tocmai aici stă valoarea martorului. Pentru că persoana care a leșinat sau a avut o criză rămâne fără amintirea evenimentului, descrierea celor din jur devine adesea cea mai importantă sursă de informații pentru medic. Detalii care par minore — cum a căzut persoana, cât a durat, ce mișcări a făcut, cum și-a revenit — pot orienta decisiv diagnosticul. De aceea, un martor atent și calm, care reține aceste observații, oferă un ajutor real, dincolo de primul ajutor fizic.

Cum arată leșinul

Leșinul este de obicei precedat de semne de avertizare: amețeală, greață, transpirație, paloare și o senzație de slăbiciune. Adesea există un factor declanșator clar — durere, emoție puternică, vederea sângelui, statul prelungit în picioare sau căldura. Persoana se prăbușește, de regulă, moale, ca și cum corpul s-ar înmuia.^[5]

Pierderea cunoștinței este scurtă, de obicei câteva secunde, iar revenirea este rapidă și completă odată ce persoana ajunge în poziție orizontală, când sângele revine la creier. Pot apărea uneori câteva mișcări sacadate scurte, dar acestea sunt de durată mică și neregulate, fără tiparul ritmic al unei crize.^[1]

Cum arată criza epileptică

Criza epileptică de tip tonico-clonic, cea mai dramatică formă, are un tablou diferit. Persoana se poate înțepeni brusc, apoi urmează mișcări ritmice și susținute ale brațelor și picioarelor, care durează de obicei unul până la două minute. Spre deosebire de leșin, aceste mișcări sunt regulate și prelungite.^[3]

În timpul crizei, persoana își poate mușca limba, de regulă pe lateral, poate avea pierderi de urină și se poate învineți la față din cauza respirației perturbate. După criză urmează o perioadă de confuzie, somnolență și dezorientare care poate dura minute bune sau chiar mai mult — semnul distinctiv numit faza postcritică.^[6]

Această fază de după criză este unul dintre cele mai utile semne de diferențiere. În timp ce o persoană care a leșinat este, de obicei, complet lucidă la câteva minute după ce și-a revenit, una care a avut o criză epileptică rămâne confuză, dezorientată și somnolentă o perioadă îndelungată. Ea poate să nu știe unde se află, să răspundă greu la întrebări sau să aibă nevoie să doarmă. Durata acestei stări de confuzie — secunde în leșin, minute sau mai mult după o criză — este un indiciu pe care martorul îl poate observa cu ușurință.^[1]

Indiciile care le deosebesc

Câteva detalii observabile sunt deosebit de utile pentru a deosebi cele două evenimente:

• Factorul declanșator — leșinul are adesea o cauză clară (durere, emoție, statul în picioare); criza poate apărea fără un declanșator evident.^[5]
• Durata mișcărilor — în leșin, eventualele zvâcniri sunt scurte și neregulate; în criză, mișcările sunt ritmice și durează un minut sau două.^[1]
• Mușcarea limbii — mușcarea pe lateralul limbii sugerează puternic o criză epileptică, în timp ce mușcarea vârfului limbii apare mai des în leșin.^[2]
• Revenirea — după leșin, persoana își revine repede, cu o confuzie scurtă; după o criză, confuzia și somnolența durează mult mai mult.^[6]

Trebuie subliniat că niciunul dintre aceste semne, luat singur, nu este absolut. Ele orientează, dar diagnosticul cert se pune de către medic, pe baza descrierii complete și a investigațiilor.^[1]

Trebuie spus și că există o suprapunere care poate deruta: leșinul poate fi însoțit, în unele cazuri, de câteva zvâcniri ale membrelor, fenomen numit sincopă convulsivantă. Acestea sunt provocate de lipsa scurtă de oxigen a creierului și pot semăna, la prima vedere, cu o criză. Diferența o fac însă caracterul lor — scurte, neregulate, fără tiparul ritmic susținut al unei crize epileptice — și revenirea rapidă care urmează. Această suprapunere explică de ce diferențierea poate fi dificilă chiar și pentru un observator atent și de ce evaluarea medicală rămâne necesară.^[5]

Ce să faci ca martor

Indiferent dacă este vorba de un leșin sau de o criză, primul ajutor are câteva principii comune. În cazul unei crize epileptice, cel mai important este să protejezi persoana de răniri — îndepărtează obiectele periculoase din jur și pune ceva moale sub cap. Nu încerca să imobilizezi persoana și nu-i introduce nimic în gură, contrar unei credințe greșite și periculoase.^[4]

După ce mișcările au încetat și dacă persoana respiră, așaz-o în poziția de siguranță, pe o parte. Cronometrarea evenimentului este foarte utilă, fiindcă durata crizei este o informație importantă pentru medic. În cazul unui leșin, întinde persoana cu picioarele ridicate și las-o să își revină câteva minute înainte de a se ridica.^[4]

Mitul introducerii unui obiect în gura persoanei care are o criză merită demontat ferm, fiindcă este nu doar inutil, ci de-a dreptul periculos. Persoana nu își poate înghiți limba, iar încercarea de a-i forța ceva între dinți riscă să-i rănească gura, să-i spargă dinții sau să provoace răni celui care intervine. Cel mai bun ajutor este unul pasiv și protector: îndepărtarea pericolelor din jur, protejarea capului și așteptarea calmă ca mișcările să înceteze de la sine. Calmul martorului este, de altfel, una dintre cele mai importante calități în astfel de momente.^[4]

Când chemi ambulanța

Anumite situații cer ajutor medical de urgență, prin apelarea la 112. În cazul unei crize epileptice, sună la ambulanță dacă este prima criză a persoanei, dacă criza durează mai mult de cinci minute, dacă se repetă fără ca persoana să își revină între ele, sau dacă apare o rănire în timpul căderii.^[4]

În cazul unui leșin, apelează la urgență dacă persoana nu își revine repede, dacă leșinul a apărut în timpul efortului, dacă este însoțit de durere în piept sau palpitații, sau dacă persoana s-a rănit. În toate cazurile, chiar și după revenire, un prim episod sau un episod neobișnuit merită evaluat de medic pentru a-i stabili cauza.^[5]

Informațiile pe care le poate oferi martorul devin, în acest context, parte din ajutorul medical. Dacă este posibil și sigur, înregistrarea pe telefon a episodului poate fi extrem de utilă medicului, oferind o imagine exactă a mișcărilor și a evoluției, imposibil de redat doar prin cuvinte. Notarea orei de început și de sfârșit, a posibililor declanșatori și a modului de revenire completează acest tablou. Aceste detalii, transmise echipei medicale, pot scurta drumul către diagnosticul corect.^[1]

Concluzii

Leșinul și criza epileptică pot arăta asemănător pentru un martor, dar au cauze diferite și câteva semne distinctive. Leșinul are adesea un declanșator clar, o revenire rapidă și mișcări scurte; criza epileptică implică mișcări ritmice prelungite, mușcarea laterală a limbii și o confuzie de durată după episod. Ca martor, cel mai util lucru este să protejezi persoana, să cronometrezi evenimentul și să observi aceste detalii, fiindcă ele ajută medicul să pună diagnosticul corect. Orice prim episod sau episod neobișnuit cere o evaluare medicală.