Licitatii pentru spitalele din Cluj-Napoca, Constanta si Slatina

Data publicării: 28-05-2008

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a anuntat, miercuri, ca vor putea fi declansate licitatiile pentru construirea spitalelor regionale de urgenta din Cluj-Napoca si Constanta si a celui judetean din Slatina.
Ministrul a declarat ca s-au clarificat problemele legate de terenurile pe care urmeaza sa se ridice unitatile sanitare si, in consecinta, s-au refacut studiile de fezabilitate, iar Guvernul a aprobat in acest sens indicatorii tehnico-economici.
Ministrul Sanatatii anunta, la inceputul lunii mai, ca, in urmatorii patru ani, vor fi construite in tara 32 de spitale noi.
Investitia este, potrivit lui Nicolaescu, de peste 2,7 miliarde de euro, in principal de la bugetul de stat, dar si din alte surse.
Urmeaza sa fie construite patru spitale regionale de urgenta, 18 spitale clinice de urgenta si alte 10 spitale orasenesti si judetene.
Nicolaescu preciza ca au fost impuse conditii mai dure pentru calificarea firmelor la licitatii, pentru ca procesul de constructie a unui spital presupune conditii speciale si mai dificile, iar firmele romanesti nu prea sunt pregatite in domeniul constructiilor de spitale.
28-05-2008, Vizualizari 335
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.