Marea Britanie - Utilizarea antidepresivelor s-a dublat în ultimii 20 de ani la persoanele peste 65 de ani (studiu)

Data publicării: 07-10-2019

Utilizarea antidepresivelor în rândul persoanelor vârstnice s-a dublat în 20 de ani, în ciuda cifrelor potrivit cărora prevalenţa depresiei este în uşoară scădere, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat luni de Press Association.

Peste 10% dintre persoanele cu vârste peste 65 de ani care au fost incluse în cercetare au folosit antidepresive în perioada 2008-2011 - în creştere de la 4,2% la începutul anilor '90.

În aceeaşi perioadă, prevalenţa estimată a depresiei la aceeaşi grupă de vârstă a scăzut de la 7,9% la 6,8%, potrivit studiului publicat de cercetători de la University of East Anglia.

Oamenii de ştiinţă au intervievat peste 15.000 de persoane cu vârste peste 65 de ani din Anglia şi Ţara Galilor între 1990/1991-1993 şi 2008-2011 în cadrul Studiului privind Funcţia Cognitivă şi Îmbătrânirea.

Autorii studiului, al cărui principal semnatar este profesor Carol Brayne, director al Institutului de Sănătate Publică Cambridge, au notat că nu este clar dacă această creştere, în ceea ce priveşte tratamentul depresiei, este determinată de ''supradiagnosticare, o mai bună recunoaştere şi prescriere sau prescrierea medicamentelor antidepresive pentru alte afecţiuni decât depresia''.

''Oricare ar fi explicaţia, creşterea substanţială în ceea ce priveşte prescrierea nu a redus prevalenţa depresiei la populaţia peste 65 de ani. Cauzele depresiei la persoanele în vârstă, factorii care o perpetuează şi cele mai bune modalităţi de gestionare a acesteia rămân insuficient înţelese şi merită mai multă atenţie'', a subliniat Antony Arthur, autor principal al studiului, de la Facultatea de Medicină a University of East Anglia.

Cercetarea, condusă de University of East Anglia în colaborare cu University of Cambridge, University of Newcastle şi University of Nottingham, a fost publicată în British Journal of Psychiatry.
Sursa: Agerpres, 07-10-2019, Vizualizari 41
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.