ROmedic Cabinete medicale Constanta Cabinete Psihologie Psihologie Constanta

Psihosomatica bolilor

Psihosomatica bolilor
Boala este o atenţionare – ne semnalează că ne manifestăm dizarmonios. Nu este o pedeapsă, ci o consecinţă a faptelor şi atitudinilor noastre. Ne oglindeşte defectele, ne reflectă erorile. Ne pune faţă în faţă cu noi înşine. Ne îndeamnă să ne sesizăm neajunsurile şi să ne mobilizăm pentru a le transforma în calităţi corespondente. De exemplu, teama este o caricatură a prudenţei, mânia o distorsiune a pasiunii, lenea o degradare a calmului. Boala nu este un duşman, ci, paradoxal, cel mai bun prieten, căci are curajul să ne spună verde în faţă ce, unde şi cum greşim.
De aceea, atitudinea de a o nega, de a o ignora ca şi efect al unui stil de viaţă dizarmonios este contra-productivă. Această atitudine poate avea ca rezultat camuflarea simtomelor şi o falsă vindecare. Duşmănindu-ne boala, ne duşmănim pe noi, căci de multe ori în umbrele din noi se ascund energii puternice şi profunde care aşteaptă să fie manifestate plenar.

Boala ne semnalează înstrainarea de sine. Nu o putem vindeca decât dacă ne reîmprietenim cu noi înşine.
Boala este rodul unor convingeri false adânc înrădăcinate în fiinţa celui bolnav. Atât de adânc încât ajung să ia forme materiale şi să se manifeste la nivelul corpului fizic. În medicina holistică acest fenomen este numit somatizare. Esenţa tratamentului constă în dobândirea lucidităţii care permite descătuşarea de aceste convingeri greşite, generatoare de atitudini şi acţiuni greşite. Însă, dincolo de aspectul teoretic, lupta este personală, experienţa individuală este singura eliberatoare. Nicio filozofie, nicio doctrină, nicio persoană nu vor putea vreodată să facă treaba pe care fiecare individ o are de făcut pentru el. Armonia nu poate fi redobândită decât individual, prin informare şi experienţă directă, prin explorare şi conştientizare. Numai astfel, procesul vindecării devine o simplă chestiune de timp, cu singura condiţie ca acest timp să mai fie încă disponibil pentru persoana afectată (modificarile din planul fizic, deci leziunile morfologice, să nu fie deosebit de severe, iar timpul necesar reversării bolii să nu fie mai mare decât poate duce pacientul).
Boala este consecinţa unor rezonanţe distructive pe care cel bolnav le întreţine având falsa convingere că este una cu ele. Acestea işi au originea în subsolul conştiinţei, inaccesibil în mod obişnuit, dar perceptibil de către oricine sub forma gândurilor şi trăirilor degradante. Acolo, în hrubele psihicului, mocnesc reprimate tendinţele noastre ascunse, negate, condamnate, natura noastră primară pe care nu vrem să o recunoaştem din cauza prejudecăţilor şi a inhibiţiilor rezultate din constrângerile sociale, familiale, religioase, politice, materiale, personale. Greşeala esenţială pe care o comite cel susceptibil de boală este de a se confunda cu aceste manifestări psiho-mentale, de a se lăsa cuprins cu totul de vâltoarea lor, de a-şi lăsa claritatea conştiinţei afectată de distorsiuni mentale.
Mulţi oameni adoptă trăiri şi gânduri precum “sunt terminat de nervi”, “mi-e frică de mor”, “mi-e lene de pic” deoarece consideră că aşa este firesc – precum în cazul copiilor care îi imită pe cei mari şi învaţă că trebuie să fie supăraţi, agitaţi, crispaţi, frustraţi, etc. Adoptate iniţial în mod superficial, tiparele comportamentale devin cu timpul personalitatea omului adult şi problema lui cea mai mare.
Boala are ca substrat ignoranţa . Un om bolnav îşi este lui străin. Această înstrăinare poate avea grade variate şi se poate referi la diferite aspecte ale fiinţei umane. Cea mai severă înstrăinare va genera şi boala cea mai severă (şi cea mai greu vindecabilă). În acest sens, psihozele şi mai ales schizofrenia, sunt considerate în medicina naturală bolile cele mai grave, chiar dacă ele nu se asociază cu modificări vizibile la nivelul corpului fizic. Practic, această faţă nevăzută a existenţei noastre numită viaţa interioară face în cele din urmă diferenţa dintre sănătate şi boală, dintre fericire şi mizerie, dintre bucuria prezentului şi toate condiţionările noastre. Menirea remediilor naturale este aceea de a cataliza procesul de pătrundere, lămurire şi prefacere interioară, de a direcţiona efortul lăuntric, de a-i da coerenţa şi focalizare. Este o iluzie să considerăm ca simplă administrare a unui remediu exterior sau a altuia poate elimina complet şi permanent o anumită suferinţă.
Diferitele manifestări patologice sunt o expresie a armoniei universale, în particular a legii acţiunii şi reacţiunii. Simplul fapt de a folosi nişte plante, cristale, posturi, regimuri alimentare, diferite tehnici, nu ne anulează greşelile şi pornirile dizarmonioase. Desigur, unele procedee au efecte purificatoare profunde, la multiple niveluri, capabile să aducă liniştea şi luciditatea necesare metamorfozării lăuntrice. Efectele lor benefice sunt insă menite să fie însoţite întotdeauna de înţelegerea trăirilor inferioare care au generat boala. Acesta şi este scopul final. Odată ce obiceiurile noastre dizarmonioase sunt aduse în câmpul conştinţei, înţelese şi sublimate, toate formele de suferinţă generate de acestea încep să se topească de la sine. Până să iţi dai seama ce se întâmplă, suferinţa va fi dispărut cu totul. În momentul când transformarea s-a produs, boala încetează.
Abordarea psiho-somatică a vindecării are ca premisă corelaţia potrivit căreia manifestările în plan psiho-emoţional determină manifestările în plan energetic, care determină la randul lor manifestările în plan fizic. Aşadar, problemele psiho-emoţionale, neglijate, negate, reprimate ori incorect tratate vor constitui germenii viitoarelor dezechilibre la nivel energetic şi, mai apoi, declanşatorii feluritelor afecţiuni în plan fizic. Tratarea efectelor grosiere (bolile propriu-zise), o deblocare energetică autentică şi incursiunea cât se poate de serioasă şi de conştientă în tot ceea ce înseamnă viaţa noastră interioară constituie premisele unei vindecări eficiente şi durabile (chiar dacă uneori lente).
Manifestările dizarmonioase în plan psiho-emoţional sunt evidente imediat, dezechilibrele produse de acestea în plan energetic au o latentă medie de apariţie şi pot fi recunoscute atunci când în corp apar dereglări funcţionale (adică deşi nu există leziuni la nivelul unor organe, acestea încep să nu-şi mai îndeplinească toate funcţiile în mod corespunzător), în timp ce manifestările corespondente în plan fizic au un timp mult mai lung de instalare, devenind evidente după nenumărate trăiri dizarmonioase în plan psiho-emoţional şi după îndelungi disfuncţionalităţi la nivelul unor organe şi sisteme. În această fază – de manifestare fizică – apar leziunile organice iar boala poate fi deja depistată sub aspectul prezenţei sale materiale în corp.
Terapia naturală autentică propune o abordare holistică, oferind soluţii şi remedii menite să influenţeze toate cele 3 planuri (psiho-emoţional, energetic şi fizic).
 
Programare