Medicii de familie harghiteni ar trebui sa consulte 1.200 de pacienti pe zi in programul de evaluare a sanatatii

Data publicării: 02-07-2007

Medicii de familie harghiteni, care au contract cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), ar trebui sa consulte 1.200 de pacienti pe zi in cadrul programului de evaluare a starii de sanatate a populatiei, care a demarat la 1 iulie, transmite corespondentul ROMPRES.
    Directorul de programe al CJAS Harghita, dr. Vargyas Lehel, a declarat ca in judet exista 155 de medici aflati in contract, iar acestia ar trebui sa consulte zilnic fiecare sapte sau opt pacienti.
    Deocamdata nu exista semnale ca medicii harghiteni ar intentiona sa refuze participarea la acest program, chiar daca unii s-au intrebat daca este sau nu obligatoriu.
    In ceea ce priveste cele patru laboratoare din judet, care functioneaza in sase puncte, acestea ar trebui sa recolteze in fiecare zi probe pentru analize la un numar de 600 de persoane.
    Dr. Vargyas a explicat ca s-au primit asigurari ca exista capacitatea ca aceasta activitate sa se deruleze fara probleme, urmand sa fie deschise puncte de recoltare separate de cele existente pana acum.
    La randul sau, prefectul Harghitei, Constantin Strujan, a cerut ajutorul preotilor pentru ca oamenii sa fie informati despre importanta acestui program.
    Prefectul a mentionat ca este posibil ca locuitorii de la sate, mai ales vorbitorii de maghiara, sa nu inteleaga mare lucru din campania de informare a Ministerului Sanatatii, motiv pentru care s-a apelat la preoti care sa le explice despre ce este vorba. ROMPRES/(Gina Stefan)
Sursa: Rompres, 02-07-2007, Vizualizari 442
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.