Medicul lui Jackson i-a administrat un anestezic si l-a lasat singur

Data publicării: 13-08-2009

Ultimul medic al lui Michael Jackson, Conrad Murray, i-a administrat regelui pop un puternic anestezic, apoi l-a lasat singur sub perfuzie, inainte de a-l gasi fara viata in camera sa, a afirmat Los Angeles Times, citand surse apropiate de ancheta, relateaza AFP.
Potrivit acestor surse, doctorul Murray, 51 de ani, este considerat suspect de politia din Los Angeles in ancheta pentru omucidere deschisa dupa moartea megastarului la 25 iunie.
Murray ar fi cumparat legal anestezicul Propofol - in mod obisnuit rezervat mediului spitalicesc - dintr-o farmacie din Las Vegas, Nevada, si i l-ar fi administrat lui Michael Jackson ca tratament impotriva insomniei.
Cantaretului i se prescrisese Propofol de mai multi ani, pentru combaterea insomniei, iar Murray a afirmat in fata politistilor ca i-a administrat acest medicament de mai multe ori de cand lucra pentru starul pop.
Murray le-ar fi spus detectivilor ca l-a lasat pe Jackson singur in timpul administrarii anestezicului, pentru ca nu au existat probleme in trecut. Nu se stie exact cat timp a ramas singur cantaretul.
Potrivit cotidianului, politia evalueaza daca administrarea anestezicului in afara unui spital sau faptul ca l-a lasat pe cantaret singur ar fi de natura sa antreneze inculparea doctorului pentru omucidere involuntara.
Sursele din cadrul politiei au indicat insa ca prezenta altor medicamente in corpul cantaretului, in special antidepresive, precum si o cantitate redusa de Propofol ar putea complica cercetarile. Celelalte medicamente ar fi amplificat efectele anestezicului, au adaugat ele.
Avocatul medicului, Ed Chernoff, a precizat ca Murray nu cunostea trecutul medical al lui Jackson si ca nu stia de dependenta sa de unele medicamente cand a acceptat sa lucreze pentru el.
Sursa: Agerpres, 13-08-2009, Vizualizari 317
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.