Mihai Tănase (Spitalul Militar), despre lupta cu COVID-19: Un important efort de adaptare la o situaţie nemaiîntâlnită

Data publicării: 08-07-2020

Pandemia a reprezentat un efort important de adaptare la o situaţie cu care nimeni nu se mai întâlnise până atunci, a declarat miercuri medicul Mihai Tănase, şeful Secţiei Chirurgie generală I de la Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Carol Davila'' şi coordonator al echipei de chirurgie dedicată managementului pacienţilor COVID-19.

"A fost un efort uman extraordinar, spitalul practic s-a împărţit în mai multe spitale - s-a constituit un spital în afara locaţiei acestuia, au fost oameni care au plecat şi au sprijinit spitale din alte judeţe, chiar din alte ţări. A fost un efort material, de asemenea, pentru că totul a trebuit plătit, totul a avut un cost şi a trebuit rezolvat şi am avut de depăşit şi problemele organizatorice generate de multe ori de proceduri care fuseseră instituite înainte şi neluând în seamă o anumită pandemie", spune Mihai Tănase, într-un interviu postat pe pagina de Facebook a Spitalului Militar.


El a precizat că principala temere a personalului medical a fost să nu vină ''o mare avalanşă'' de pacienţi, lucru care nu s-a întâmplat în primele zile, când lucrurile poate nu erau atât de bine puse la punct.

Potrivit acestuia, faptul că nu a fost la început o ''avalanşă'' de pacienţi a oferit timpul necesar celor din spital să se adapteze la situaţie şi să înlăture teama, să acţioneze cu fermitate şi să facă lucrurile aşa cum trebuie.

"Au fost multe cazuri impresionante şi vreau să spun că perioada prin care trecem s-a caracterizat prin prezenţa cazurilor grave şi foarte grave şi impresionante, pentru că au fost mai multe motive - au fost pe de o parte oameni care dintr-o înţelegere mai dificilă a evenimentelor prezentate nu s-au mai adresat niciunui medic, au stat acasă şi au suferit şi au venit, aduşi de familie chiar în ultimele clipe, când practic nu am putut decât să le mai ameliorăm starea, dar atât", a povestit medicul.

Mihai Tănase este medic militar cu o carieră prestigioasă în spate şi o experienţă pe măsură şi este şeful Secţiei Chirurgie generală I şi coordonator al echipei de chirurgie dedicată managementului pacienţilor COVID-19 şi afecţiuni chirurgicale.

"Infecţia cu SARS-CoV-2 a determinat transformări medicale profunde atât în ceea ce priveşte procedurile şi protocoalele medicale, cât şi perfecţionarea cadrelor medicale. Cu siguranţă, acest eveniment reprezintă un punct de cotitură în viaţa fiecărui om, indiferent că este sau nu parte din sistemul medical. M-am confruntat cu situaţii inedite, deşi experienţa acumulată mi-ar fi dat posibilitatea să spun că le-am trăit pe toate", a dezvăluit Mihai Tănase.
Sursa: Agerpres, 08-07-2020, Vizualizari 72
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.