Ministerul Apărării va avea un modern centru medical regional de diagnostic şi tratament la Arad

Data publicarii: 10-08-2018

Ministerul Apărării Naţionale va avea, la Arad, unul dintre cele mai moderne centre medicale regionale de diagnostic şi tratament din partea de vest a ţării, prin preluarea fostei Policlinici CFR şi transformarea ei, până la sfârşitul anului 2019, într-o unitate cu 16 cabinete medicale şi laboratoare de profil, a anunţat, vineri, ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Prezent la Arad, ministrul a arătat că fosta Policlinică CFR va fi preluată de la Ministerul Transporturilor, urmând ca până în vara anului viitor să fie încheiate reparaţiile necesare la această clădire.

"Ideea este ca până la sfârşitul acestui an să reuşim să finalizăm expertiza, dar şi partea de proiectare tehnică pentru lucrările de reabilitare a imobilului, urmând ca anul viitor, până în luna iunie, cel mai târziu luna iulie, să putem să facem reparaţiile necesare pentru această clădire. În paralel, avem prevăzute în planul de investiţii al Ministerului Apărării Naţionale dotările necesare pentru cabinetele ce vor deservi acest centru de diagnostic şi tratament. Totodată, suntem pregătiţi ca anul viitor, până în vară, luna iulie, cel târziu, să demarăm şi angajările pentru acest ambulatoriu", a declarat ministrul Apărării.

Potrivit acestuia, centrul medical regional de la Arad ar urma să devină operaţional până la sfârşitul anului 2019, în cadrul unităţii urmând să se lucreze pe două schimburi.

"Obiectivul nostru, şi eu zic că este un obiectiv ambiţios, este ca până la finele anului 2019 acest ambulatoriu să fie operaţional, astfel încât să intre în circuitul medical al judeţului Arad. Cert este că vom avea aici 16 cabinete, pe două ture, 22 de medici specialişti, 23 de asistenţi medicali, vom avea medic stomatolog, tehnician dentar. Pe lângă cele 16 cabinete vom avea două laboratoare: un laborator de analize medicale şi un laborator de imagistică medicală. Vrem să avem în Arad poate cel mai modern centrul medical de diagnostic şi tratament din această zonă", a precizat Fifor.

Ministrul Apărării a mai spus că serviciile medicale ale centrului regional sunt destinate atât militarilor, cât şi civililor.
Sursa: Agerpres, 10-08-2018, Vizualizari 52
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.