Ministerul Sănătăţii: 1.841 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultima săptămână

Data publicării: 29-05-2023

Ministerul Sănătăţii informează luni că, în perioada 22 - 28 mai, au fost înregistrate 1.841 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Potrivit sursei citate, 525 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după infectarea anterioară.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 135 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.404.197 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,17.

În ultima săptămână, au fost efectuate 5.931 de teste RT-PCR şi 43.006 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.886.885 teste RT-PCR şi 13.629.820 teste rapide antigenice.
Sursa: Agerpres, 29-05-2023, Vizualizari 145
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.