Ministerul Sănătăţii: 51 de persoane cu COVID-19 - la terapie intensivă; 7 decese raportate
Data publicării: 11-06-2022
La ATI sunt internate 51 persoane, cu 2 mai puţin faţă de ziua anterioară. Dintre cei 51 de pacienţi internaţi la ATI, 47 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 41 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, la fel ca în ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 7 decese (2 bărbaţi şi 5 femei), dintre care 4 decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 7 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.
Din totalul de 7 pacienţi decedaţi, 5 au fost nevaccinaţi şi 2 vaccinaţi. Ambii pacienţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi.
Până în prezent, 65.713 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.
Sursa: Agerpres,
11-06-2022, Vizualizari 125