Ministerul Sănătăţii: Livrarea de vaccin ROR către DSP-uri a început pe 31 mai

Data publicarii: 07-06-2018

Livrarea către Direcţiile de sănătate publică a 410.000 de doze de vaccin ROR a început pe 31 mai pentru imunizarea copiilor eligibili, dar şi a celor restanţi, conform calendarului transmis de către furnizor la Ministerul Sănătăţii.

Potrivit unui comunicat de presă al MS, joi se va încheia procesul de livrare a celor 198.000 de doze de vaccin Hepatitic B, care se utilizează în maternităţi pentru imunizarea nou-născuţilor.

Până la sfârşitul lunii iunie, Direcţiile de sănătate publică vor primi 225.000 de doze de vaccin hexavalent pentru a fi distribuite medicilor de familie, precizează ministerul.

Următoarea tranşă de livrare a vaccinului DTPa este preconizată în a doua parte a acestui an, astfel încât să asigure continuitate în aprovizionare la nivel naţional.

"În cazurile copiilor în care nu a fost respectat Calendarul Naţional de Vaccinare, conducerea Ministerului Sănătăţii este preocupată ca aceştia să fie recuperaţi, astfel încât să ajungă la schema de imunizare completă. În această vară, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu OMS şi UNICEF, intenţionează să realizeze o campanie de creştere a gradului de vaccinare ROR în comunităţile vulnerabile", indică sursa citată.

Raportarea stocurilor de vaccinuri existente în cabinetele medicilor de familie se realizează lunar către DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti, astfel încât până la data de 15 a fiecărei luni, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile are situaţia stocurilor la nivel naţional pentru luna anterioară, conform prevederilor OMS nr. 377/2017, explică ministerul.

Conform ultimei raportări lunare a CNSCBT, la data de 30 aprilie situaţia stocurilor de vaccinuri la nivel naţional era următoarea: Hepatitic B - 11.696 doze, ROR - 56.413, Hexavalent - 61.359, DTPa - 40.969.

"De asemenea, precizăm că, la nivelul Ministerului Sănătăţii, Direcţiile de sănătate publică au la dispoziţie o platformă online unde raportează săptămânal stocurile de vaccinuri aflate în depozitele DSP judeţene. Această raportare nu cuprinde numărul de doze de vaccin aflate la medicii de familie şi este utilizată de către reprezentanţii Direcţiilor de sănătate publică pentru a identifica posibilitatea de relocare a stocurilor, atunci când este necesară", precizează comunicatul.

Miercuri, situaţia stocurilor raportate prin platforma online era următoarea: 34.538 doze vaccin Hepatitic B, 2.241 - ROR, 6.081 - Hexavalent, 3.568 - DTPa.

Ministerul Sănătăţii menţionează că, în medie, în fiecare lună sunt vaccinaţi ROR aproximativ 30.000 de copii, astfel încât din cele 56.413 doze de vaccin existente în stoc la data de 30 aprilie se estimează că mai există în cabinetele medicilor de familie aproximativ 20.000, la care se adaugă cele 2.241 raportate de DSP-uri pe platforma online.

"Voi lua toate măsurile necesare astfel încât să asigurăm continuitate în aprovizionarea cu vaccinuri în viitor. Sunt necesare proceduri mai clare şi clauze care să permită derularea contractelor-cadru astfel încât să nu ne mai confruntăm cu situaţii limită într-o problemă atât de importantă precum respectarea Calendarului Naţional de Vaccinare", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.
Sursa: Agerpres, 07-06-2018, Vizualizari 46
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.