Ministerul Sănătăţii: Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt va asigura continuitatea activităţii la substaţia Corabia
Data publicării: 06-12-2018
Potrivit sursei citate, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a cerut să se ia toate măsurile pentru asigurarea continuităţii serviciilor către populaţie şi a solicitat scoaterea de urgenţă la concurs a 15 posturi pentru şoferi la SAJ Olt.
Totodată, ministrul Sănătăţii a solicitat miercuri conducerii SAJ Olt o informare privind situaţia asigurării asistenţei medicale de urgenţă la nivelul judeţului.
Mai mulţi ambulanţieri de la Serviciul Corabia care şi-ar fi însuşit combustibil din cota alocată lunar autospecialelor sunt cercetaţi pentru delapidare, fals şi uz de fals, iar faţă de 13 dintre aceştia a fost luată măsura controlului judiciar şi le-a fost interzis să îşi exercite profesia timp de 60 de zile, a anunţat, marţi seară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Cristian Grigorescu.
În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mişcare acţiunea penală faţă de 15 dintre angajaţii Serviciului de Ambulanţă Corabia, acuzaţi că ar fi sustras combustibil din autospeciale.
Potrivit presei locale, care îl citează miercuri pe procurorul de caz, în legătură cu Ambulanţa Corabia s-ar efectua cercetări "in rem" pentru ucidere din culpă, fiind suspiciuni că autosanitarele s-ar fi deplasat cu viteză redusă, ar fi plecat şi ar fi ajuns la cazuri într-un interval de timp mai mare decât cel prevăzut de protocoale.
Procurorii ar investiga inclusiv dacă au fost persoane care şi-au pierdut viaţa din cauză că ambulanţa a ajuns prea târziu.
Sursa: Agerpres,
06-12-2018, Vizualizari 188