Ministerul Sănătăţii şi Institutul 'Marius Nasta' derulează un amplu program de screening pentru tuberculoză la nivel naţional

Data publicării: 22-03-2019

Ministerul Sănătăţii şi Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" au lansat joi un amplu program de screening pentru tuberculoză la nivel naţional - "Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente" -, prin care vor fi testate aproximativ 75.000 de persoane din grupurile vulnerabile.

"Suntem în momentul în care putem lansa acest program de tuberculoză. Am ales nu întâmplător această dată, pentru că pe 24 martie sărbătorim Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei. Controlul tuberculozei este o prioritate nu doar în România, ci şi la nivel internaţional. Proiectul demarat de Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" are alături, ca parteneri, asociaţiile de pacienţi, societatea civilă. Acest proiect are importanţă strategică pentru eforturile României de a combate această problemă de sănătate publică. Proiectul înseamnă un pas major împotriva tuberculozei. (...) Acest proiect înseamnă screenizarea a aproximativ 75.000 de persoane din grupurile vulnerabile, din dependenţii de substanţe toxice, penitenciare, centrele de asistenţă socială, apoi înseamnă achiziţionarea - practic s-a finalizat achiziţia a trei caravane mobile, care au în dotare aparate de radiologie şi care vor fi livrate în cursul lunii mai", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că programul de screening al tuberculozei face parte dintr-un grup de şapte programe de screening lansate de Ministerul Sănătăţii, finanţate cu fonduri europene, care vor duce la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei.

"Este un mare pas înainte în ceea ce priveşte prevenţia. (...) Astăzi, în faţa Ateneului, este amplasată caravana E-Detect, achiziţionată tot printr-un proiect în care parteneri au fost MS şi Comisia Europeană, care va efectua un screening pentru persoanele care doresc să facă acest lucru", a mai spus ministrul.

Sorina Pintea a amintit că România rămâne în topul ţărilor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul cazurilor de tuberculoză.

"În anul 2018, potrivit datelor Programului naţional de supraveghere şi control al tuberculozei, în ţara noastră au fost înregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoză la adulţi. Dintre acestea, 9.818 au fost cazuri noi, iar 1.812 recidive. Cele mai multe cazuri de tuberculoză au fost diagnosticate în Bucureşti - 822, în Iaşi - 599 de cazuri, în Dolj - 595 de cazuri. La polul opus se află judeţele Harghita şi Covasna cu 56, respectiv, 63 de cazuri, Sălaj cu 90 de cazuri. În ceea ce priveşte tuberculoza la copii, anul trecut au fost diagnosticate 545 de cazuri dintre care cinci au fost recidive. Cele mai multe cazuri de tuberculoză la copii se înregistrează în Bucureşti - 64, urmat de judeţele Teleorman - 49 de cazuri, Maramureş - 32 de cazuri", a arătat ministrul Sănătăţii.

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a afirmat că proiectul prevede şi conştientizarea problemei pacientului cu tuberculoză şi "începutul unei campanii de luptă şi împotriva stigmei".

"Pentru că acest program de screening nu se va limita doar la screeningul populaţiei vulnerabile, ci va fi un program care va face o legătură între medic şi pacient cu ajutorul organizaţiilor non-guvernamentale. Sunt şase parteneri care ne vor ajuta să identificăm grupele de risc şi, după identificarea cazurilor de tuberculoză, vor fi persoane care vor ajuta pacientul să îşi continue şi finalizeze tratamentul. Acest proiect prevede, pe lângă altele, conştientizarea problemei pacientului cu tuberculoză şi începutul unei campanii de luptă şi împotriva stigmei. (...) Caravanele vor fi dotate cu aparatură de diagnostic de laborator prin care diagnosticul tuberculozei poate fi pus în maxim două ore. Cei nou diagnosticaţi vor fi preluaţi de reţeaua naţională de pneumoftiziologie. Vor fi trataţi în cadrul reţelei naţionale de pneumoftiziologie. Tratamentul este şi în acest moment susţinut şi este gratuit, suportat în integralitate de Ministerul Sănătăţii", a precizat medicul.

Beatrice Mahler a spus că primele judeţe în care se va face screening vor fi Olt, Iaşi şi Constanţa.

Potrivit acesteia, caravana E-Detect care se află în parcarea de lângă Ateneul Român va rămâne pentru testări până pe data de 24 martie şi va funcţiona între orele 11,00 - 17,00.

Proiectul beneficiază de cofinanţare din fonduri europene nerambursabile, în valoare de 63,3 milioane lei, la care se adaugă contribuţia din bugetul Ministerului Sănătăţii, în valoare de 975.000 de lei. Proiectul are o perioadă de derulare de cinci ani (martie 2018 - 2023) şi este axat pe prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup ţintă de 75.010 persoane la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.

În acelaşi timp, proiectul urmăreşte optimizarea diagnosticării şi a tratamentului împotriva tuberculozei pentru 15.003 români, care are putea fi depistaţi în urma screeningului, prin activităţi care includ reevaluarea periodică în vederea creşterii aderenţei la tratament, precum şi prin elaborarea de rapoarte, studii şi propuneri de politici publice pe baza datelor obţinute în urma acţiunilor de screening, în conformitate cu Strategia Naţională de Control al Tuberculozei 2015 - 2020.

Pe lângă activităţile de screening, diagnosticare şi tratament al tuberculozei, proiectul include o serie de activităţi de formare specifică pentru 560 de specialişti din sfera socio-medicală, pentru îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe teoretice şi practice şi creşterea capacităţii tehnice în relaţie cu prevenirea, depistarea precoce, diagnosticul şi tratamentul acestei boli. Este vorba despre asistenţi sociali, asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi mediatori sanitari, care vor beneficia de cursuri de educaţie medicală continuă, teoretice şi practice, dezvoltate în cadrul unui curriculum de formare acreditat în baza metodologiei realizate la nivel naţional.
Sursa: Agerpres, 22-03-2019, Vizualizari 108
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.