Ministrul Sănătăţii a demis-o pe Maria Niţescu de la conducerea Institutului "Matei Balş"
Data publicării: 23-02-2021
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, atribuţiile de manager interimar vor fi preluate, începând de luni, de directorul medical Cătălin Apostolescu.
"Ministerul Sănătăţii a solicitat, în această dimineaţă, informaţii cu privire la decesul unui pacient internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov care, potrivit presei, s-a aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Univ. Dr Matei Balş" în timpul incendiului. Institutul a răspuns printr-o notă telefonică, la ora 10,01, potrivit căreia pacientul nu s-a aflat în Pavilionul V în momentul incendiului şi nu a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov. La ora 14,17, Institutul a revenit asupra acestei informaţii şi a comunicat Ministerului Sănătăţii că pacientul s-a aflat în Pavilionul V în timpul incendiului, că a fost evacuat de către personalul medical propriu înaintea sosirii echipajelor de intervenţie şi că a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov în data de 29 ianuarie 2021, la ora 16,30", se arată în comunicat.
Totodată, ministrul Sănătăţii a trimis Corpul de control să "elucideze" modul în care au fost gestionate transferurile tuturor pacienţilor internaţi în Pavilionul V al Institutului "Matei Balş", precum şi comunicarea cu toate celelalte autorităţi implicate.
Sursa: Agerpres,
23-02-2021, Vizualizari 81