Mit: ochii strâmbi la sugar se corectează singuri - strabismul și vârsta de tratament

Ce este, de fapt, strabismul

Strabismul este o tulburare în care cei doi ochi nu sunt aliniați în aceeași direcție și, prin urmare, nu privesc același obiect în același timp^[1]. Fiecare ochi este mișcat de șase mușchi care lucrează „în echipă", permițând ambilor ochi să se focalizeze pe aceeași țintă^[1]. La copilul cu strabism, acești mușchi nu lucrează împreună: un ochi privește un obiect, în timp ce celălalt se întoarce în altă direcție^[1].

Rezultatul este că spre creier ajung două imagini diferite, câte una de la fiecare ochi, ceea ce îl derutează^[1]. Forma cea mai cunoscută este „ochii încrucișați". În cele mai multe cazuri la copii, cauza nu este cunoscută, iar problema ține de controlul mușchilor, nu de forța lor; la peste jumătate dintre aceste cazuri, problema este prezentă la naștere sau la scurt timp după (strabism congenital)^[1].

Sâmburele de adevăr al mitului

Mitul nu este complet greșit, iar aici stă pericolul lui. La bebelușii foarte mici, sub 3 luni, devierile ocazionale ale ochilor — care vin și pleacă — sunt frecvente și, de obicei, nu reprezintă un motiv de îngrijorare^[2]. În primele luni, sistemul vizual al copilului este încă în curs de coordonare, iar ochii pot „fugi" din când în când fără ca acest lucru să fie patologic.

Tocmai de aici provine convingerea că „îi trec". Problema apare atunci când acest adevăr parțial este aplicat greșit, la situații care nu se mai încadrează: un ochi care deviază tot timpul sau o deviere care persistă după primele luni nu mai intră în categoria „normalului trecător". A confunda cele două situații este exact greșeala pe care o întreține mitul, transformând un sfat aparent blând într-unul riscant.

Unde se înșală mitul: strabismul constant nu se corectează singur

Spre deosebire de micile devieri pasagere ale nou-născutului, un strabism real nu se rezolvă de la sine. Tratamentul este de obicei recomandat tocmai pentru că strabismul este puțin probabil să se amelioreze pe cont propriu și pentru că poate provoca alte probleme dacă nu este tratat din timp^[2].

De aceea, este important să ceri sfatul medical dacă un copil are strabism tot timpul, sau dacă este mai mare de 3 luni și are un strabism care vine și pleacă^[2]. Un medic de familie, asistentul de pediatrie sau opticianul pot trimite copilul la un specialist pentru teste simple și, la nevoie, tratament^[2]. Cu cât evaluarea are loc mai devreme, cu atât șansele de a proteja vederea sunt mai mari, iar testele necesare sunt simple și nedureroase.

Semne la care părinții ar trebui să fie atenți

Pentru că strabismul nu doare și pentru că micuții rareori se plâng, rolul părintelui în observarea semnelor este esențial. Simptomele strabismului pot fi prezente tot timpul sau pot veni și pleca^[1]. Printre semnele de urmărit se numără:

• Ochi care nu privesc în aceeași direcție sau care par încrucișați^[1].
• Mișcări necoordonate ale ochilor — ochii nu se mișcă împreună^[1].
• Întoarcerea constantă a capului într-o parte sau ținerea unui ochi închis atunci când privește ceva^[2].
• Pierderea percepției profunzimii sau, la copiii mai mari, vedere dublă — deși mulți copii nu o conștientizează^[1].

Dacă observi oricare dintre aceste semne, mai ales dacă sunt constante sau apar după vârsta de 3 luni, este momentul unei evaluări de specialitate, nu al așteptării. O fotografie de familie în care un ochi „fuge" constant poate fi, de altfel, primul indiciu observat de părinți.

De ce este periculos să aștepți: ambliopia

Riscul real al strabismului netratat este pierderea vederii la ochiul afectat. Pentru că primește două imagini diferite, creierul copilului poate „învăța" să o ignore (să o suprime) pe cea de la ochiul mai slab^[1]. Dacă strabismul nu este tratat, ochiul pe care creierul îl ignoră nu va mai vedea niciodată bine — această pierdere de vedere se numește ambliopie, sau „ochi leneș"^[1].

Un aspect deosebit de important: copiii pot să nu fie niciodată conștienți de vederea dublă, pentru că ambliopia se instalează rapid^[1]. Cu alte cuvinte, copilul nu se plânge, iar lucrurile par „să meargă" — exact capcana care întreține mitul. În realitate, dacă un strabism constant sau apărut după 3 luni este lăsat netratat, el poate duce la vedere încețoșată sau dublă persistentă și la ochi leneș, în care creierul nu mai dezvoltă o vedere normală^[2].

Vârsta de tratament contează enorm

Cheia întregului subiect este momentul intervenției. Operația poate îmbunătăți alinierea ochilor chiar dacă strabismul a fost lăsat netratat mult timp, dar eventualele probleme de vedere pot fi permanente dacă nu sunt tratate la o vârstă fragedă^[2]. Cu alte cuvinte, alinierea estetică a ochilor se poate corecta și mai târziu, însă vederea pierdută prin ambliopie nu mai poate fi recuperată complet după închiderea ferestrei de dezvoltare vizuală.

Recunoașterea precoce și abordarea terapeutică adecvată sunt critice, deoarece strabismul netratat poate duce la ambliopie, la pierderea vederii binoculare, la vedere dublă, la o poziție anormală a capului și la o calitate a vieții redusă^[3]. Tocmai de aceea, a aștepta „să-i treacă" poate însemna a rata fereastra în care vederea mai poate fi salvată.

Cum se tratează strabismul

Tratamentul depinde de cauză și de prezența ambliopiei. Primul pas la copii este prescrierea ochelarilor, dacă sunt necesari — de pildă, atunci când strabismul este provocat de o problemă de vedere precum hipermetropia^[1][2]. Apoi, dacă există ochi leneș, acesta trebuie tratat: se aplică un plasture peste ochiul sănătos, ceea ce forțează creierul să folosească ochiul mai slab și să îi dezvolte vederea^[1].

Exercițiile pentru mușchii care controlează mișcarea ochilor pot ajuta uneori ochii să lucreze mai bine împreună^[2]. Atunci când ochelarii nu sunt suficienți, poate fi necesară o operație, prin care mușchii care controlează mișcarea ochilor sunt repoziționați astfel încât ochii să se alinieze corect^[2]. Este important de știut că operația de aliniere nu corectează prin ea însăși vederea slabă a unui ochi leneș — de aceea ambliopia trebuie tratată separat și din timp^[1]. Cu răbdare și cu respectarea indicațiilor, precum purtarea plasturelui sau a ochelarilor, rezultatele clinice pot fi foarte bune.

Strabismul poate fi și un semnal de alarmă

Dincolo de riscul pentru vedere, strabismul mai are un motiv pentru care nu trebuie ignorat: în cazuri rare, poate fi un simptom al unui tip rar de cancer ocular al copilăriei, numit retinoblastom^[2]. Tocmai de aceea, prezentarea la medic pentru un copil cu strabism este recomandată și pentru a exclude o astfel de afecțiune gravă^[2].

De asemenea, strabismul se poate asocia cu alte afecțiuni sau sindroame și poate fi favorizat de hipermetropie sau de antecedente familiale^[1]. Toate acestea sunt motive în plus pentru o evaluare oftalmologică, în loc de o așteptare pasivă.

Concluzii / De reținut

Sfatul „îi trec ochii când crește" este periculos tocmai pentru că pornește de la un adevăr parțial. Da, la bebelușii sub 3 luni micile devieri ocazionale ale ochilor sunt normale și de obicei dispar. Dar un strabism care este prezent tot timpul, ori care apare sau persistă după 3 luni, nu se corectează singur și are nevoie de evaluare și tratament. Miza nu este doar estetică: netratat, strabismul poate duce la ambliopie, la „ochiul leneș" și la o pierdere de vedere care devine permanentă dacă nu este abordată la o vârstă fragedă, iar copilul adesea nu se plânge deloc. Vestea bună este că, depistat din timp, strabismul se tratează eficient prin ochelari, acoperirea ochiului sănătos, exerciții și, la nevoie, operație. Dacă observi că ochii copilului nu privesc în aceeași direcție, nu aștepta — un consult oftalmologic la timp poate face diferența între o vedere normală și una pierdută definitiv. În îngrijirea ochilor unui copil, prudența și verificarea timpurie sunt întotdeauna de preferat optimismului care amână.