Momentul clipitului spontan în timpul lecturii sugerează un rol cognitiv - o analiză modernă a comportamentului ocular în lectură

Un studiu publicat recent a readus în atenție o ipoteză lansată acum aproape 80 de ani: clipitul spontan al ochilor în timpul lecturii este influențat de procese cognitive, nu doar de nevoile fiziologice. Realizat de o echipă de cercetători din Belgia, studiul publicat în Scientific Reports s-a bazat pe analiza unui corpus extins de date de urmărire a ochilor, cu scopul de a explora dacă clipitul are un rol activ în optimizarea procesului de lectură.
Clipitul spontan, definit ca închiderea involuntară a pleoapelor fără un stimul reflex, are o funcție biologică esențială – lubrifierea suprafeței oculare. Cu toate acestea, rata medie de clipit la om (aproximativ 15 clipiri/minut) depășește cu mult necesarul estimat pentru menținerea hidratării (circa 2 clipiri/minut), sugerând că alți factori ar putea influența acest comportament.

Studii anterioare au demonstrat că ratele de clipit se modifică în funcție de încărcătura cognitivă: clipim mai rar în timpul activităților ce necesită atenție crescută, cum ar fi condusul sau controlul traficului aerian. De asemenea, clipitul este suprimat în timpul prezentării stimulilor relevanți și revine în momentele de pauză, fenomen observat atât în sarcini vizuale, cât și auditive.

Un singur studiu vechi, realizat în 1945 de Hall, a explorat clipitul în timpul lecturii, sugerând că acesta are loc mai frecvent la sfârșitul propozițiilor sau în prezența cuvintelor neașteptate. Metodologia rudimentară și lipsa suportului statistic au limitat însă validitatea acestor observații. Studiul actual își propune să testeze, cu metode moderne, dacă aceste ipoteze rămân valabile.

Despre studiu

Obiectiv

Studiul și-a propus să analizeze dacă clipitul în timpul lecturii este influențat de:

• Prezența semnelor de punctuație (punct, virgulă, semne de întrebare/exclamație)
• Pozițiile structurale ale textului (sfârșitul rândului)
• Caracteristicile lexicale ale cuvintelor (frecvență și predictibilitate)

Metodologie

S-au folosit date din corpusul GECO (Ghent Eye Tracking Corpus), care include înregistrări de eye-tracking de la 15 participanți monolingvi englezi ce au citit în tăcere un roman întreg al Agathei Christie (peste 54.000 de cuvinte). Clipiturile au fost extrase din datele brute folosind EyeLink Data Viewer, iar variabilele de interes au fost:

• Frecvența cuvântului, măsurată cu valorile Zipf din corpusul SUBTLEX-UK
• Predictibilitatea cuvântului, calculată ca surpriză (surprisal), pe baza unui model de limbaj (GPT-2)

S-au efectuat două analize statistice majore:

• Analiza 1 – Model de regresie beta pentru a evalua proporția relativă de clipiri în funcție de pozițiile textuale (semne de punctuație, sfârșit de rând, combinații).
• Analiza 2 – Model logistic mixt generalizat pentru a estima probabilitatea unei clipiri în funcție de frecvența și surpriza cuvântului anterior fixat.

Rezultate

Clipitul în funcție de structura textului

Probabilitatea de a clipi crește semnificativ în jurul semnelor de punctuație comparativ cu alte poziții din text (raport de șanse = 4,9). Clipitul este mai frecvent și la sfârșitul rândurilor (raport de șanse = 3,9) și cel mai frecvent când un semn de punctuație coincide cu finalul unui rând (raport de șanse = 6,1). Toate tipurile de semne de punctuație (punct, virgulă, semn de întrebare/exclamație) au fost asociate cu o creștere semnificativă a clipitului față de pozițiile neutre.

Clipitul în funcție de caracteristicile cuvântului

Cuvintele mai frecvente au fost asociate cu o probabilitate mai mică de clipit (β = -0.038, p = 0.004). Cuvintele mai surprinzătoare (mai puțin previzibile) au fost asociate cu o probabilitate mai mare de clipit (β = 0.071, p < 0.001). Efectul surprizei a fost amplificat în cazul cuvintelor frecvente – o interacțiune semnificativă care sugerează un rol compensatoriu al predictibilității.

Interpretare

Studiul confirmă că clipitul spontan este reglat cognitiv în timpul lecturii, susținând două ipoteze majore:

• Clipitul coincide cu pauze semnificative în fluxul informațional, precum semne de punctuație sau finaluri de rând, funcționând ca „puncte de resetare” cognitivă.
• Clipitul reflectă efortul de procesare lingvistică, fiind mai probabil în urma cuvintelor dificile, rare sau neașteptate.

Astfel, comportamentul de clipit nu este aleatoriu, ci contextual și semnificativ, influențat de procese de atenție și încărcare cognitivă.

Aceste rezultate oferă o replicare modernă a ipotezelor propuse de Hall în 1945, adăugând rigurozitate statistică și volum mare de date într-un cadru naturalist (lectura unui roman integral). Mai mult, studiul contribuie la înțelegerea modului în care creierul optimizează comportamente aparent banale (precum clipitul) pentru a proteja și eficientiza procesarea informației vizuale și cognitive.

Concluzii și perspective

Acest studiu oferă dovezi solide că clipitul spontan în timpul lecturii este reglat de factori cognitivi, nu doar de nevoile fiziologice. El se aliniază la momente de pauză și este influențat de dificultatea lexicală a cuvintelor, indicând o sincronizare subtilă între activitatea motorie involuntară și procesele mentale.

Puncte forte ale studiului:

• Date naturale, ecologice, din lectură fluentă a unui roman întreg
• Analiză cantitativă riguroasă cu modele statistice avansate
• Confirmare a unor ipoteze istorice într-un cadru modern

Limitări:

• Clipitul nu a fost o variabilă urmărită direct în protocolul inițial
• Posibilă interferență cu artefacte de măsurare

Direcții viitoare:

• Explorarea clipitului în raport cu alte trăsături ale textului (lungime, ambiguitate, schimbări de perspectivă)
• Investigarea clipitului la granițele cognitive ale „modelelor situaționale” în narațiune
• Utilizarea clipitului ca biomarker cognitiv în cercetarea cititului și în tulburări de atenție

În concluzie, clipitul – deși un gest reflex aparent banal – reflectă în mod subtil arhitectura cognitivă a minții umane în timpul citirii. Studiul actual deschide noi căi de cercetare în neuroștiința lecturii și sugerează că momentele în care clipim spun o poveste despre cum înțelegem poveștile.