Monitorizarea sănătății cu ajutorul unor senzori de mișcare, o soluție de viitor pentru identificarea problemelor de sănătate
©
Autor: Domșa Dariana

La persoanele vârstnice, monitorizarea sănătății folosind astfel de senzori, poate ajuta la identificarea eficientă a bolilor cronice adesea diagnosticate în faze avansate, precum demența sau bolile cardiovasculare.
Schimbările specifice ale tiparelor de mișcare ale oamenilor pot reprezenta indicatori ai unor probleme de sănătate cu care aceștia se confruntă. De exemplu, scăderea forței se corelează adesea cu deficiența cognitivă ușoară, probleme respiratorii, aritmii cardiace sau chiar cu agravarea simptomatologiei infecției cu virusul SARS-CoV-2, printre altele.
Un nou studiu, condus de o echipă de cercetători de la Centrul ARTORG pentru Cercetare în Inginerie Biomedicală și de la Universitatea din Berna, evaluează o nouă modalitate de monitorizare a activităților zilnice ale oamenilor, care poate ajuta la identificarea unor potențiale probleme de sănătate ale acestora.
Cercetătorii au utilizat senzori de mișcare fără contact, montați în camerele în care participanții la studiu locuiau, pentru a obține informații cu privire la comportamentul zilnic al oamenilor. În cadrul studiului au fost inițial colectați peste 1. 200 de parametrii de sănătate, corelați cu diferite probleme de sănătate.
În comparație cu dispozitivele portabile, noua abordare de monitorizare a locuinței cu ajutorul senzorilor a fost mult mai bine văzută de către participanți și cel puțin la fel de eficientă. Noua abordare ar putea detecta, cu o marjă de eroare redusă, diferite probleme de sănătate asociate cu vârsta înaintată, precum bolile neurologice.
sursa: News Medical
Data actualizare: 05-09-2022 | creare: 05-09-2022 | Vizite: 550
Bibliografie
Research shows how sensor-based health monitoring could help tackle age-related health problems, https://www.news-medical.net/news/20220830/Research-shows-how-sensor-based-health-monitoring-could-help-tackle-age-related-health-problems.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Interacțiunea complexă dintre stresul psihologic și inflamația intestinală: un studiu recent dezvăluie mecanismele celulare și moleculare implicate
- Tendințe în intoxicații asociate cu utilizarea insecticidelor pentru ploșnițele de pat
- Spălarea mâinilor călătorilor ar putea reduce răspândirea a numeroase boli infecțioase
- Încălzirea globală și apneea obstructivă în somn: o amenințare în creștere pentru sănătatea globală și economia mondială
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum