ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Ecografie Ecografie Bucuresti

Herniile abdominale

Herniile abdominale reprezintă exteriorizarea parțială sau totală a unuia sau mai multor viscere, din cavitatea peritoneală, la nivelul unor zone slabe ale peretelui abdominal, preexistente anatomic. O hernie abdominală se produce ca urmare a dezechilibrului dintre presiunea intraabdominală și rezistența opusă de peretele abdominal. În condiții fiziologice, aceste doua forțe contrare se află în echilibru. Orice cauză care influențează unul dintre aceste elemente predispune la apariția unei hernii.

 

În funcție de localizarea anatomică există mai multe tipuri de hernii abdominale:

  • hernia inghinală;

  • hernia femurală (la baza coapsei);

  • hernia ombilicală;

  • hernia epigastrică (deasupra ombilicului);

  • alte hernii mai rare.

 

Herniile inghinale sunt varietatea cea mai frecventă de hernii abdominale, reprezintând 90% din totalul herniilor. Incidența apariției herniilor inghinale este mai mare la bărbați, datorită efortului fizic mai intens depus de bărbați în condiții de muncă, persistenței canalului peritoneo-vaginal, anomaliilor de migrare ale testiculului și este mai frecventă pe partea dreapta decât pe stânga.

Există două tipuri de hernii inghinale: indirectă şi directă.

  • Hernia inghinală indirectă se produce printr-o deschidere a canalului inghinal care în mod normal trebuie să se închidă înainte de naştere. Această deschidere permite ca ţesuturile să protruzioneze prin acest canal. Herniile inghinale indirecte sunt mai frecvente la băieţi, deoarece dupa coborârea testicolelor prin canalul inghinal, orificiul abdominal al acestui canal poate să nu se închidă complet. La femei, de asemenea herniile inghinale indirecte sunt mai frecvente decat cele directe.

  • Hernia inghinală directă se produce datorită slăbirii musculaturii în cursul vieţii sau a îmbătrânirii.

    Cauzele apariției herniei inghinale sunt determinate de efortul fizic și constituția anatomică a regiunii inghino-femurale. Prin acest conduct anatomic se pot angaja și alte organe abdominale. Aceste angajări ale organelor abdominale înseamnă că ele pleacă din cavitatea peritoneală și coboară prin acest conduct până ajung în scrot (frecvența herniei este mai mare la bărbați!),ca urmare a unor eforturi fizice repetate. Cele mai multe hernii apar după vârsta de 50 de ani, ca o consecință a diminuării elasticității fibrelor musculare ale peretelui abdominal.

    Alți factori favorizanți sunt:

  • obezitatea, prin creșterea presiunii intraabdominale;

  • sedentarismul;

  • efortul permanent al musculaturii abdominale depus cu ocazia unor acte fiziologice ca urinarea (bolnavi cu adenom de prostată) sau defecația (constipațăia cronică);

  • tusea cronică (precum cea a fumătorilor);

  • alte boli (de exemplu, cancere).

 

Hernia inghinală se manifestă prin disconfort sau durere cu caracter de arsură, greutate ăn zona herniară, care se accentuează la efort fizic minim ori ortostatism prelungit și se remit în repaus. Se observă prezența unei umflături sau tumefacții progresiv, în cateva săptămâni sau luni, sau ea poate să apară brusc, după ridicarea de greutăți, aplecare, tuse sau alt tip de efort. Aceste umflături se reduc spontan (devin invizibile) în poziția culcat, în majoritatea cazurilor. Însă multe hernii (mai ales cele mai mari) nu determină durere.

Dacă însă organul ce a protruzionat în afara abdomenului ramane blocat în hernie, această complicație determină durere bruscă, intensă, însoțită de greață, balonare, vărsătură și chiar oprirea tranzitului intestinal.

 

Hernia nu poate fi tratata cu medicamente! Tratamentul herniei este exclusiv chirurgical!

Momentul operator este preferabil a fi ales de pacient înainte de instalarea unei complicații specifice. Tratamentul chirurgical poate fi laparoscopic sau clasic, în ambele situații întărirea peretelui abdominal realizându-se cu proteze textile (generic cunoscute sub numele de plase de întărire), biocompatibile (astăzi riscul de respingere este practic nul!), care asigură o rată de succes de peste 98%.

 

 
Programare