Mureş: Centrul medical privat care efectuează teste COVID-19 - listă de priorităţi din cauza supraaglomerării

Data publicării: 06-08-2020

Un centru medical privat din Târgu Mureş, care efectuează contra cost teste pentru determinarea infecţiei cu noul coronavirus, a introdus o listă de priorităţi după ce s-a supraaglomerat, fiind luat cu asalt atât de către angajatori, cât şi de cei care doresc să plece în vacanţă sau vor să se interneze în spitale pentru operaţii.

Centrul medical a precizat că a făcut investiţii considerabile în infrastructura IT, în infrastructura medicală şi a extins personalul, astfel încât să facă faţă necesităţilor locale în ce priveşte testarea pentru COVID-19.

"De la 5-10 testări pe zi, am identificat şi adresat zilnic nevoi majore în cadrul populaţiei care nu era suspectă COVID-19, iar politica de preţ şi politica de atenţie la detalii a permis creşterea fluxului la un nivel de 20 de ori mai mare, deservind astăzi şi peste 200 de teste pe zi, chiar şi în condiţiile de blocaj. Am găsit şi am oferit soluţii. Limita de bun simţ este de 72 de locuri/zi în clinică şi 150 de recoltări în funcţie de grupuri şi planificare, fie în clinică, fie la sediul beneficiarului (companii, instituţii, cluburi sportive etc.)", au arătat reprezentanţii centrului medical, într-un comunicat de presă.

Astfel, pe lista de priorităţi pentru testele COVID-19 figurează urgenţele medicale, tratamentele, impactul asupra educaţiei şi oportunităţilor de învăţământ (burse de studiu, examene, certificări, schimb de experienţă), activităţile sportive şi impactul economic asupra companiilor, pentru testările contacţilor unui caz pozitiv de COVID-19, screeningul periodic al angajaţilor sau autorizarea accesului la anumite lucrări.

De asemenea, la testele respective au prioritate cei care pleacă la muncă în alte ţări, dar şi cei care pleacă în vacanţă.

Întrucât zilnic în jur de 10-20% dintre cei care se programează nu se prezintă sau anulează programarea, centrul a decis acceptarea urgenţelor medicale chiar şi fără programare, la fel fiind şi în cazul celor care au nevoie de testare în scopuri educaţionale.

Centrul medical a precizat că testările COVID-19 se realizează în circuit separat de fluxul medical uzual, care cuprinde centrul de imagistică, cabinetele de analize medicale, ambulatoriul de specialitate şi departamentul de medicina muncii şi a făcut apel ca populaţia să manifeste înţelegere şi răbdare faţă de personalul implicat în testările COVID.

Centrul medical Galenus din Târgu Mureş a început testările pentru determinarea infecţiei cu noul coronavirus în luna aprilie.
Sursa: Agerpres, 06-08-2020, Vizualizari 60
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.