Mureş: Proiecte de cercetare generice în domeniul cardiovascular, prezentate în premieră la Congresul CardioNET

Data publicării: 06-07-2018

Zece proiecte de cercetare în domeniul cardiovascular, considerate generice, au fost prezentate în premieră la cea de-a XVIII-a ediţie a Congresului Internaţional CardioNET, care se desfăşoară la Târgu Mureş, începând de joi până sâmbătă, de către tinerii cercetători formaţi la Clinica de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU).

Astfel, la Congresul Internaţional CardioNET, manifestare comună a Societăţii Române de Cardiologie şi a Societăţii Maghiare de Cardiologie, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş şi cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, doctoranzii şi-au prezentat rezultatele cercetărilor, dezvoltate în cadrul a două proiecte accesate de Clinica de Cardiologie a SCJU.

"În urmă cu doi ani, echipa noastră a câştigat două proiecte de cercetare, între care CardioIMAGE, cu care ne-am situat pe primul loc pe ţară, care presupunea dotarea cu infrastructură de cercetare în imagistică de ultimă performanţă. Pe această platformă de imagistică s-au construit noi proiecte, inclusiv pe creşterea capacităţii de cercetare prin educare a tinerilor cercetători. Aceşti tineri şi-au dezvoltat fiecare propria cercetare în domeniul imagisticii, cu corelaţia cu sindroame coronariene acute şi cu diferite alte boli cardiovasculare. De exemplu, unul dintre focusurile principale reprezintă posibilitatea de a detecta din timp transformările care au loc în interiorul arterelor coronare, ca să prezici riscul de a face infarct miocardic, înainte ca acesta să se întâmple şi să îl poţi trata, prevenind astfel apariţia infarctului", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, dr. Theodora Benedek, şefa Clinicii de Cardiologie din SCJU Târgu Mureş.

Dr. Theodora Benedek a arătat că între proiectele doctoranzilor s-au regăsit studii pe imagistica de fuziune, imagistica hibridă, în care se suprapun diferite imagini obţinute prin tehnică imagistică sau găsirea de marcheri predictivi pentru răspunsul la anumite terapii ultramoderne, cum ar fi crioablaţia sau ablaţia de vene pulmonare în fibrilaţia atrială.

În proiectele de formare a cercetătorilor accesate de Clinica de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş au intrat 20 de tineri, zece dintre aceştia fiind invitaţi să îşi prezinte rezultatele în cadrul Congresului Internaţional CardioNET.

"Tinerii doctoranzi au expus o serie de proiecte de cercetare care sunt proiecte de cercetare de frontieră, care au fost generate din alte proiecte de cercetare câştigate de Clinica de Cardiologie din Târgu Mureş. Facem cercetare pentru a o pune în slujba bolnavului, iar din aceasta se nasc noi idei, care să ducă la progresul medicinii. E un proiect de succes câştigat de noi în urmă cu câţiva ani, iar tinerii au beneficiat de infrastructura care este rodul multor ani de muncă. Suntem foarte mândri de aceste rezultate. Suntem foarte mândri de entuziasmul acestor tineri, iar rezultatele lor au arătat că se poate şi în România. Faptul că acestor tineri le-au fost puse la dispoziţie condiţiile necesare în Clinica de Cardiologie, a fost un factor motivant pentru ei să rămână în ţară, să nu plece şi să fie entuziaşti în ceea ce fac", a precizat dr. Theodora Benedek.

Preşedintele Congresului Internaţional CardioNET, prof. dr. Imre Benedek, a arătat că, în momentul de faţă, Clinica de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş, prin activitatea ştiinţifică şi prin cea de câştigare a proiectelor, este cea mai dotată clinică din ţară, din punct de vedere al aparaturii medicale.

"Putem concura cu orice clinică din străinătate, avem tot ce au dânşii, dar poate ei au în număr mai mare. Sunt create premisele unei activităţi profesioniste, educativ-ştiinţifice, generatoare de idei noi. Noutatea constă în faptul că suntem o şcoală, care s-a format de-a lungul anilor", a arătat dr. Imre Benedek.

Lucrările Congresului Internaţional CardioNET se vor focaliza asupra progreselor actuale în domeniul imagisticii cardiace, electrofiziologiei, sindroamelor coronariene acute şi asupra noilor ghiduri europene în diagnosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare.
Sursa: Agerpres, 06-07-2018, Vizualizari 230
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.