Nelu Tătaru: Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 nu ar trebui să aibă de suferit din cauza celor neimunizate

Data publicării: 15-09-2021

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu şi fost ministru al Sănătăţii, a declarat că persoanele vaccinate împotriva COVID-19 nu ar trebui să aibă de suferit din cauza celor neimunizate.

"Cred că restricţiile pe care le avem sunt suficiente, dar trebuie şi respectate, iar implementarea lor trebuie verificată (...). Sunt adeptul faptului că nu ar trebui să plătească cel care s-a vaccinat, cel care a respectat nişte condiţii, cel care şi-a asumat la un moment dat acele aşa-zise riscuri ale vaccinării şi în acest moment să nu poată beneficia de o activitate culturală sau de orice beneficiu, în contextul în care ceilalţi îi îngrădesc acest lucru", a spus Nelu Tătaru, miercuri, la ieşirea din Ministerul Sănătăţii.

El a menţionat că problema personalului medical din Terapie Intensivă trebuie evaluată pentru a se analiza în ce măsură pot fi asigurate schimburi.

În opinia sa, creşterea numărului de cazuri de COVID-19 este "un semnal de alarmă" care trebuie să ducă la luarea de decizii şi asumări.

Nelu Tătaru a menţionat că o posibilă introducere a obligativităţii vaccinării sau testării COVID-19 a angajaţilor din şcoli şi spitale trebuie discutată şi la nivelul Guvernului şi al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.
Sursa: Agerpres, 15-09-2021, Vizualizari 22
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.