Nici un valcean nu a vrut sa afle daca sufera de cancer de piele

Data publicării: 16-05-2008

Cu toate ca numarul bolnavilor diagnosticati cu cancer de piele este in crestere, nici macar un singur valcean nu s-a prezentat la controlul gratuit oferit populatiei de Ziua Europeana pentru Depistarea Melanomului, transmite corespondentul ROMPRES.
"Pentru mine este inexplicabil de ce nimeni nu s-a prezentat la control, cu toate ca aceasta actiune a fost intens popularizata, atat in ziare, cat si la posturile de radio si televiziune. Este pacat ca se intampla astfel, fiindca depistarea timpurie a cancerului de piele poate salva vieti", a declarat vineri dr. Alexandru Pirici, seful Sectiei Dermatologie a Spitalului Judetean Valcea.
Potrivit medicilor, marea majoritate a valcenilor care ajung sa fie diagnosticati cu cancer de piele se prezinta la doctor in faze mult prea avansate ale bolii, cand sansele de supravietuire sunt mici, iar tratamentul, desi costisitor, nu mai are eficienta.
"Acesti pacienti, in majoritate femei, nu supravietuiesc mai mult de un an, fiindca vin la noi in stadiul de metastaza, cand cancerul a ajuns deja sa afecteze si alte tesuturi, inclusiv organe interne", a precizat dr. Alexandru Pirici.
Pe baza statisticilor realizate la nivel national, aproape un sfert din totalul pacientilor depistati in 2007 cu cancer tegumentar sufera de melanom, care este cea mai grava forma de cancer. Melanomul apare in jurul varstei de 45-50 de ani, mai des la femei decat la barbati, fiind vizibil in special pe gambe si pe posteriorul toracelui.
Persoanele predispuse la melanom sunt cele care au pielea, parul si ochii de culoare mai deschisa, care s-au expus intens la soare si au suferit arsuri repetate mai ales in copilarie, care utilizeaza metode de bronzare artificiala, care au multe alunite pe corp sau care au in familie antecedente ale bolii.
Ziua Europeana pentru Depistarea Melanomului a fost stabilita pe 15 mai, cand orice persoana putea sa se prezinte la sectiile de specialitate ale spitalelor pentru efectuarea gratuita a analizelor de depistare a maladiei respective.
16-05-2008, Vizualizari 746
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.