Noi descoperiri deschid calea către tratamente viitoare pentru dermatomiozita juvenilă

Un studiu realizat de cercetători din Marea Britanie, publicat în Annals Rheumatic Diseases, explorează mecanismele patogenice la nivel tisular în dermatomiozita juvenilă, folosind transcriptomica spațială pentru a analiza țesut muscular afectat comparativ cu țesut sănătos.
Dermatomiozita juvenilă este cea mai frecventă formă de miozită inflamatorie idiopatică la copii, caracterizată prin inflamație cronică a mușchilor, pielii și, uneori, a organelor majore. Deși semnătura interferonului este recunoscută în boală, mecanismele disfuncției mitocondriale și ale inflamației persistente nu sunt pe deplin înțelese. Studii anterioare au indicat că monociții din sânge ai pacienților cu boală activă prezintă disfuncție mitocondrială severă, cu acumulare de ADN mitocondrial oxidat ce declanșează căi de semnalizare ale interferonului.

Despre studiu

Cercetătorii au aplicat platforma Nanostring GeoMx Digital Spatial Profiler pentru a analiza expresia genică în secțiuni de mușchi de la 3 pacienți cu dermatomiozită juvenilă netratați și 3 martori sănătoși, utilizând 28 de regiuni de interes, inclusiv zone cu infiltrați inflamatori și zone musculare fără inflamație. Selectarea regiunilor de interes s-a bazat pe markeri imunohistochimici precum CD45 (leucocite) și CD68 (macrofage).

Analiza transcriptomică a fost completată cu:

• Histologie convențională (H&E, CD3, CD68, CD20)
• Analize funcționale de îmbogățire (ORA și fGSEA)
• Scoruri de expresie pentru gene stimulate de interferon și gene mitocondriale
• Validare prin RNA-seq într-un al doilea cohort de biopsii musculare
• Studiu extins imunohistochimic pe 19 cazuri pentru corelarea proteinelor cu expresia genică

Rezultate

1. Activare interferonică extensivă

• Toți cei 3 pacienți cu dermatomiozită juvenilă au prezentat o semnătură puternică a genelor stimulate de interferon, indiferent de zona analizată (fibre musculare, regiuni infiltrate sau bogate în macrofage).
• Scorul de interferon s-a corelat cu severitatea slăbiciunii musculare (MMT8 și CMAS), sugerând o relație directă între activarea interferonică și simptomatologia clinică.

2. Disfuncție mitocondrială persistentă

• A fost identificată o semnătură de disfuncție mitocondrială în toate zonele tisulare afectate, incluzând fibrele musculare și macrofagele infiltrante.
• Analiza celor 41 de gene mitocondriale a arătat diferențe între tipurile celulare (macrofagele CD68+ fiind cele mai afectate), dar consistență între pacienți.
• Disfuncția mitocondrială a fost observată și în mușchi cu slăbiciune clinică moderată, sugerând că aceasta este un eveniment precoce în patogeneză.

3. Lipsa corelației între interferon și disfuncția mitocondrială

• Analizele imunohistochimice efectuate pe 19 pacienți au confirmat lipsa unei corelații între expresia proteinelor interferon-induse (MxA) și anomaliile mitocondriale (cum ar fi deficiența de COX).
• Doar expresia MxA s-a corelat cu severitatea slăbiciunii musculare, nu și cu disfuncția mitocondrială.

4. Disfuncția mitocondrială asociată cu alterări metabolice

Expresia scăzută a genelor mitocondriale s-a asociat cu reducerea activității în următoarele căi:

• Fosforilare oxidativă
• Metabolismul acizilor grași
• Glicoliză
• Metabolismul peroxizomilor și organizarea sarcomerelor

5. Transcriptom distinct în zone infiltrate versus fibre izolate

• Comparând zone musculare cu și fără infiltrați inflamatori, cercetătorii au observat scăderi suplimentare în expresia genelor mitocondriale și creșteri ale căilor imune și de activare a leucocitelor în zonele inflamate.
• DGE între pacienți cu slăbiciune musculară diferită a indicat variabilitate în semnătura interferonului, dar nu și în semnătura mitocondrială.

Concluzii

Acesta este primul studiu care aplică transcriptomica spațială pe biopsii musculare de la pacienți cu dermatomiozită juvenilă, oferind o perspectivă detaliată asupra relației dintre disfuncția mitocondrială și inflamația imună.

Concluzii cheie:

• Disfuncția mitocondrială este omniprezentă în țesutul muscular afectat, independent de activarea interferonică.
• Semnătura interferonului se corelează cu severitatea clinică, dar nu explică toate aspectele patologiei.
• Identificarea acestei disfuncții mitocondriale precoce deschide perspective terapeutice pentru tratamente țintite care să completeze terapiile imunomodulatoare actuale.

Autorii sugerează că tratamentele care vizează direct disfuncția mitocondrială ar putea aduce beneficii suplimentare pacienților cu dermatomiozită juvenilă, în special în cazurile care nu răspund la terapiile convenționale axate pe suprimarea interferonului.