Nouă ecografe de ultimă generaţie, în valoare de peste 3,7 milioane lei, la SCJU Târgu Mureş

Data publicării: 19-06-2019

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că în urma alocării de fonduri de către Ministerul Sănătăţii, unitatea spitalicească a fost dotată cu nouă ecografe performante, în valoare totală de peste 3,7 milioane de lei.

"Cele 9 ecografe performante nou achiziţionate vin în sprijinul atât al personalului medical, cât mai ales al pacienţilor, principalii beneficiari ai acestor echipamente performante. Practic, aceste ecografe de înaltă performanţă vor contribui la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, precum şi exercitarea unui act medical de calitate superioară", a arătat dr. Claudiu Puiac, managerul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Cele nouă ecografe noi au fost repartizate la Secţia Clinică Neonatologie, la Secţia Clinică Medicină Internă II, la Secţia Clinică Reumatologie, la Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie, la Secţia Clinică ATI, la Compartimentul ATI Ginecologie, la Blocul Operator Chirurgie I, la Ambulatorul Copii, la Cabinetul de Pediatrie, la Ambulatorul Adulţi şi la Cabinetul de Obstetrică-Ginecologie.

"Investiţiile în aparatură medicală ale actualei echipe de management al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş vor contribui la efectuarea unui act medical de cea mai înaltă calitate, creşterea satisfacţiei pacienţilor şi siguranţei actului medical", mai precizează comunicatul de presă.
Sursa: Agerpres, 19-06-2019, Vizualizari 95
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.