Nu e cazul sa abordezi problema moralitatii sexuale intr-o discutie sincera despre SIDA

/The Guardian/ Londra

 Cand oamenii de stiinta au identificat pentru prima data virusul HIV, in anul 1984, se asteptau sa obtina un vaccin in doi ani. Au trecut 23 de ani de atunci, iar omenirea inca asteapta acest lucru. Intre timp, s-au dezvoltat multiple metode de prevenire. Folosirea prezervativului reduce posibilitatea transmiterii virusului HIV la fel cum se intampla si in cazul circumciziei. Dar oamenii rareori folosesc prezervativul, iar circumcizia barbatilor este inca un procedeu rar in tarile cele mai afectate de acest virus.
    Ce se poate face in acest sens? Unul dintre lucrurile pe care le putem face este sa analizam ce s-a intamplat in locurile unde epidemia a luat o alta turnura. Helen Epstein, semnatara unui articol publicat in editia de joi, 9 august, a cotidianului britanic The Guardian, marturiseste ca se gandeste de aproape 15 ani si i se pare din ce in ce mai clar faptul ca secretul referitor la combaterea SIDA consta in ceva pentru care serviciul de sanatate publica nu are niciun nume sau program. Acest lucru se poate descrie cel mai bine ca un simt al solidaritatii, compasiunii si ajutorului reciproc, care este imposibil de cuantificat sau masurat. Din cauza ca sexualitatea noastra este conturata de societate, iar sexul in sine implica mai mult decat o persoana, schimbarea comportamentului este un act colectiv, nu unul al indivizilor care actioneaza de unii singuri. Acesta este motivul pentru care mobilizarea sociala este atat de importanta. Iar acesta este si motivul pentru care prevenirea transmiterii virusului HIV este atat de dificila. Dar, uneori, functioneaza.
    Aproape imediat dupa ce au aparut primele stiri publicate in presa americana in 1981 despre noua boala care ii afecteaza pe homosexuali, intreaga comunitate de gay s-a unit impotriva acesteia. Homosexualii au adus in discutie baile comune si prezervativele; s-au luat de maini si au facut un lant in jurul cladirilor guvernamentale pentru a protesta fata de lipsa de actiune oficiala; ei au fost cei care si-au ingrijit prietenii aflati pe moarte. Daca vizitezi sectiunea SIDA a oricarei biblioteci, vei gasi un perete plin cu literatura din acea perioada: poezii, piese de teatru, memorii, carti despre arta, eseuri filosofice. A fost asemenea unei conversatii de masa. In acea perioada, a avut loc o schimbare a normelor sexuale, iar rata infestarii cu virusul HIV a scazut cu aproape 80 de procente.
    Ceva similar s-a intamplat si in Uganda, unde rata infestarii cu acelasi virus a scazut cu aproximativ 70 de procente in anii '90. Semnatara articolului povesteste ca in acea vreme lucra in Uganda si isi aminteste ca se gandea ca reactia la epidemie ar trebui sa fie diferita decat cea a gay-lor, dar raspunsul a fost unul similar. Au fost piese de teatru, priveghiuri si marsuri, iar fiecare vorbea despre SIDA in felul sau. A fost o dezbatere publica importanta despre prezervative si despre cum trebuie sa se poarte barbatii si femeile unii fata de altii. Din motive istorice, Uganda avea o miscare feminista puternica, iar subiectul SIDA s-a potrivit foarte bine cu agenda lor. Oamenilor le pasa de cei bolnavi si de copiii orfani. Unii au fost ajutati de catre donatori si biserici, dar foarte multi pur si simplu s-au oferit voluntari.
    In 1986, inainte ca marii donatori, precum guvernul american si ONU sa intre in scena, oficiali ugandezi din sistemul de sanatate au conceput propriul program de prevenire a virusului HIV. Acesta s-a bazat pe o cunoastere epidemiologica  importanta care a eliminat majoritatea amatorilor care lucrau asupra problemei SIDA din Africa: rata imbolnavirii cu HIV este mai mare in aceasta regiune nu pentru ca oamenii au atat de multi parteneri sexuali, ci din cauza ca tind, mai mult decat oriunde in alta parte, sa aiba mai mult de un partener - probabil doi sau trei - pe o perioada lunga de timp. Aceasta ”moneda de termen lung” difera de ”monogamia in serie”, mult mai des intalnita in tarile occidentale si de relatiile ocazionale si comerciale care apar in toate regiunile. Dar relatii simultane pe termen lung sunt de departe mult mai periculoase deoarece unesc oamenii intr-o retea gigant care creaza o pista de mare viteza pentru raspandirea virusului HIV.
    Campania initiala de combatere a SIDA din Uganda a avut doua mesaje. Primul - ”incearca sa ai un singur partener sau, cel putin, incearca sa eviti parteneri ocazionali si reduceti partenerii simultani daca puteti”. Iar al doilea - ”toata lumea este supusa riscului, nu numai prostituatele, soferii si asa-numitii oameni promiscui”.
    Ce s-a intamplat in restul Africii? Este de remarcat un lucru, si anume ca celelalte campanii au sugerat ca oamenii care sufera de SIDA sunt promiscui. O campanie de promovare a prezervativului in Botswana, finantata de guvernul american, asemenea multor campanii asemanatoare, a avut o tenta triviala. Campania promova un afis in care era o manusa de box, un prezervativ si sloganul ”poate primi cele mai dure lovituri”. Reclama reflecta viziunea raspandita a epidemiologilor la acea vreme ca HIV era raspandit de aceia care faceau parte din ”grupuri cu mare risc” - adica oameni promiscui. Acest lucru era adevarat in restul lumii, dar nu in Botswana. Este posibil ca afisul cu manusa de box si altele asemenea acestuia sa fi promovat un simt fals al securitatii si prin asocierea HIV cu efeminarea si violenta. Este foarte posibil ca reclamele sa fi consolidat rusinea si negarea, fapt ce a facut foarte dificila campania de prevenire a virusului HIV in Africa.
    In 1992, donatorii straini au inceput si in Uganda o campanie de promovare a folosirii prezervativului ”de catre persoanele care se expun cel mai mult acestui risc”, la fel ca in restul regiunii. Dar in urma cu cativa ani, oficialii au inceput sa se ingrijoreze pentru ca desi rata infestarii cu virusul HIV a scazut rapid in perioada anilor '90, declinul a incetat spre finalul deceniului. Dar in loc sa revina cu campania originala, oficialii ugandezi impreuna cu administratia Bush au initiat o campanie de ”abstinenta”, care, asemenea campaniei cu prezervativul, a trimis un mesaj similar: numai persoanele imorale sunt infestate cu HIV. Spre uimirea tuturor, rata imbolnavirii cu HIV in Uganda a inceput sa creasca din nou.
    Multi oameni se intreaba: ”a lupta impotriva SIDA inseamna ca este nevoie de o miscare sociala? Cum se genereaza o miscare sociala?” Ei bine, singurul lucru care uneste oamenii este inamicul comun. Prea multe programe SIDA finantate de donatori au divizat oamenii: pe cei HIV pozitiv de cei HIV negativ; ”moralul” de ”imoral”, riscurile scazute de riscurile ridicate. Astfel de programe trimit mesajul ca inamicul sunt de fapt oamenii bolnavi de  SIDA. Ugandezii si homosexualii stiau demult ca inamicul este HIV.